BNR a decis, pe 6 mai 2015, reducerea ratele rezervelor minime obligatorii pentru pasivele  în lei de la 10% la 8%. Dar ce reprezintă RMO și de ce sunt ele importante?

Definiția "de manual" spune că rezervele minime obligatorii reprezintă "disponibilităţi băneşti ale instituţiilor de credit, în lei şi în valută, păstrate în conturi deschise la Banca Naţională a României".

Acestea se stabilesc în cote procentuale prin decizii ale BNR, printr-o formulă destul de complexă. Baza de calcul a rezervelor minime obligatorii este reprezentată de soldurile depozitelor în lei și în valută atrase de bănci (cu excepția depozitelor preluate de la alte bănci, a obligațiilor către BNR și a capitalurilor proprii).

Care este însă rolul rezervelor minime obligatorii, ce obiective îndeplinește banca centrală controlând și setând nivelul acestor rezerve minime obligatorii? Practic, prin acest mecanism, BNR controlează lichiditatea din piața interbancară, precum și cantitatea de resurse financiare pe care sistemul bancar le are la dispoziție pentru a acorda credite economiei reale, adică persoanelor fizice și companiilor.

Atunci când banca centrală consideră că s-au acordat prea multe credite în economie și că s-au acumulat în acest fel dezechilibre periculoase (supraîndatorare a debitorilor, supraexpunere a băncilor), ea are la dispoziție varianta majorării rezervelor minime obligatorii, ceea ce reduce cantitatea de bani pe care băncile îi au la dispoziție pentru creditare.

Sau dimpotrivă, așa cum se întâmplă în momentul de față, când creditarea economiei este departe de a fi satisfăcătoare, BNR poate reduce rezervele minime obligatorii, eliberând resurse financiare pentru bănci.

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Ionuț Bălan

Ionuț Bălan

Expert principal, Direcția comunicare, BNR

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.

Căutare

Autori