Către serviciul meu, de la Banca Națională, merg în fiecare dimineață pe jos. Și nu există zi în care să nu fiu oprit pe stradă de trecători, unii frământați de necazurile lor cu băncile, alții preocupați de mersul treburilor în finanțe, care vor să primească răspunsuri la întrebări grave despre banii lor, despre banii din bănci și despre banii țării. Ieri dimineață însă, spre surprinderea și amărăciunea mea, un trecător mi-a strigat, nu doar interogativ, ci reprobativ, cum este când încasezi 30.000 de euro în fiecare lună. Luase aminte, desigur, la ce se tot scrie și se spune în spațiul public, de vreo 30 de zile încoace, în legătură cu suma ce ar reprezenta câștigul salarial lunar al guvernatorului Băncii Naționale. Vocea lumii atât spune că ar încasa: 30.000 de euro lună de lună. Dublu față de cât primește în realitate.

 

*

 

Acum câteva zile, guvernatorul a ieșit în fața presei cu două informații. Mai întâi, a citit decizia Consiliului de Administrație al BNR de a fi date publicității câștigurile celor patru conducători executivi: guvernatorul, prim-viceguvernatorul și cei doi viceguvernatori. Cu precizarea că detaliile vor fi stabilite la sfârșitul acestei luni. Apoi, a citit fișa în care este înscris ceea ce reprezintă salariul standard al guvernatorului: echivalentul în lei al sumei de 9495 de euro. La care se adaugă echivalentul în lei al sumei de 4106 euro, ce exprimă indemnizația de președinte al Consiliului de Administrație al BNR. Total: 13.601 euro.

Imediat s-au făcut auzite voci care au cerut ca guvernatorul să-și publice întregul pachet salarial, nu doar salariul standard și indemnizația. O va face, firește, dar nu înainte de decizia CA al BNR de la sfârșitul lunii. Aici se impun însă câteva adnotări.

  1. Pachetul salarial al guvernatorului BNR nu poate fi judecat decât exclusiv în comparație cu pachetele salariale din celelalte bănci centrale europene. Și cum diferențele sunt mari de la o bancă central la alta, nu există un model standard pentru Uniunea Europeană.
  2. Nu toate băncile europene își publică salariile. Până acum, BNR a fost în rândul băncilor centrale din sistemul european care păstrează confidențialitatea câștigurilor. Acum va trece în rândul celor ce practică transparența.
  3. Acele bănci centrale care publică salariile… nu publică însă și pachetele salariale, în care sunt cuprinse – cu diferențe de sume și de concepție de la o bancă la alta – multe sute de mii de euro anual. Căci sunt incluse indemnizații pentru locuință, indemnizații pentru asigurări de sănătate, bonusuri.
  4. Activitatea de la BNR are o încărcătură mai mare, fiind mai complexă decât în multe dintre băncile centrale europene. Multe bănci centrale, de-a lungul anilor, s-au debarasat de numeroase atribuții, între care supravegherea, pe care le-au externalizat. Am notat supravegherea, pentru că s-a discutat și la noi problema externalizării acestei activități. Nu i s-a găsit însă un alt loc în România.

Dacă CA al BNR va decide să fie publicate și pachetele salariale – și, probabil, chiar așa va decide – veți vedea că pachetul guvernatorului BNR, care nu primește nici indemnizație pentru locuință, nici indemnizație pentru asigurări de sănătate, nici bonusuri de performanță – nu este de 30.000 pe lună, nici măcar de 20.000, ci undeva între 15.000 și 16.000 de euro pe lună. Sumă ce reprezintă întregul câștig anual împărțit la 12 luni.

La sfârșitul lunii, CA al BNR va lua și o decizie privind publicarea sau nepublicarea celorlalte salarii ale managementului din Banca Națională, de la directori până la șefi de servicii. Luni dimineață, într-o conferință de presă, guvernatorul BNR a afirmat că va vota împotriva publicării acestor salarii. Nu avea nici timp și nici loc, într-o conferință de presă a cărei temă era inflația și nu salarizarea în Banca Națională, să extindă motivația. A subliniat însă esențialul: publicarea salariilor întregului management ar pune în dificultate Banca Națională a României în concurența, la nivel european, între băncile centrale.

 

*

 

Există însă și o altă perspectivă din care pot fi judecate lucrurile. Și anume: legea. Înainte de aderarea la Uniunea Europeană, i s-a impus României să racordeze la bunele practici continentale legea băncii centrale și legea băncilor. Și nu oricând, ci cu mai mult de doi ani până în momentul aderării la Uniunea Europeană. Și nu oricum, ci la nivelul calitativ cel mai înalt. Iar condiția era imperativă: fără noi legi bancare România nu ar fi aderat la 1 ianuarie 2007!

Cât privește legea BNR din 2004, notez că a fost inclusă într-un pachet de acte normative de cea mai mare însemnătate pentru accelerarea reformei și fundamentarea economiei de piață în România. Se constituia astfel cadrul juridic de reglementare a activității bancare în România la începutul acestui secol, punându-se bazele unui sistem, cel bancar, care să reprezinte nu doar un motor vital fără care economia nu putea înainta în Uniunea Europeană, ci și unul dintre stâlpii de rezistență pe care să se sprijine întreaga societate. În același timp, într-un moment de explozie a piețelor financiare pe toată suprafața planetei și de globalizare a economiei, prin noile legi se asigura consolidarea în România a unui sistem bancar compatibil cu noua dezvoltare a sistemului bancar internațional.

Alături de aceste imperative, de ordin general, au fost luate în considerație și aspecte specifice ale Băncii Naționale sau ale băncilor comerciale. Mai cu seamă că, în toată lumea, băncile centrale, ca instituții ale economiilor de piață avansate, dobândeau în acei ani clarificări și valențe noi, în perspectiva globalizării piețelor financiare. Sincronizarea cu noile tendințe și armonizarea legislativă reprezenta o necesitate organizatorică și instituțională pe care țara noastră nu o putea neglija. Și nu a fost neglijată. În acest sens, legea BNR din 2004 a fost fundamentată pe principiile generale de funcționare ale băncilor centrale, urmărindu-se adaptarea într-o cât mai mare măsură la standardele Uniunii Europene în această materie.

Punctul nevralgic, la adoptarea legii, a fost bugetul Băncii Naţionale. Proiectul de lege captase forma cerută de Uniunea Europeană. Numai că un amendament referitor la finanțarea Băncii Naționale i-a frânt coloana independenţei. Amendamentul în cauză suna limpede: bugetul de venituri și cheltuieli al BNR să fie aprobat de către Parlament. Până la urmă, amendamentul a dispărut. Banca Naţională nu primea și nu urma să primească niciun leu de la bugetul statului, de la contribuabili deci. Iată de ce, începând cu Banca Centrală Europeană, consiliile de administraţie ale băncilor centrale aprobă bugetele. La BCE regula e fără echivoc: „Consiliul director, la propunerea Consiliului Executiv, adoptă bugetul anual”. Asta-i regula jocului. Controlul parlamentar face parte din joc. Dar controlul… și nu amestecul de ordin tehnic și financiar.

Și iată, Legea 312 din 2004, valabilă și astăzi, consfințește în art. 1, al. 1, că BNR “este banca centrală a României”. Așadar, “o instituție publică independentă”, cum prevede al. 2 al primului articol. Având două mari misiuni: 1) să asigure stabilitatea prețurilor; 2) să fie garant al stabilității financiare a țării. Și dacă, într-o dezbatere TV de luni seara, un cunoscut analist economic susținea, în intervenția sa telefonică, un fapt pe care și-l închipuia – și anume că legea nu i-ar cere Băncii Naționale să răspundă de stabilitatea financiară – ce-i pot răspunde? Doar atât: să mai citească de câteva ori legea. Va vedea atunci că, între cele cinci atribuții de bază ale BNR, cea de-a doua se referă exact la acest obiectiv. Citez: "Autorizarea, reglementarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, promovarea bunei funcționări a sistemelor de plăți pentru asigurarea stabilității financiare."

Legea consfințește unicitatea specificului Băncii Naționale: "bancă centrală a României" și nu bancă a statului; "o instituție publică independentă", cu un buget pe care și-l stabilește singură, într-un echilibru optim între venituri, cheltuieli și vărsăminte către bugetul țării. Deci: vărsăminte și nu încasări.

 

*

 

Instituția e unică, totodată, și prin componența personalului. O parte, desigur, are unele trăsături comune cu personalul din ministere și din alte instituții românești. Cu diferența că intră în BNR în baza unor concursuri dure și, apoi, se integrează în profesionalismul acestei instituții. Altă parte însă – cea mai numeroasă – cuprinde specialiști cu specific unic și cu pregătire unică în România. Ei sunt comparabili numai și numai cu specialiștii din alte bănci centrale, de la Banca Franței, a Germaniei, a Poloniei sau din alte bănci centrale din Europa. Acest aspect, și altele, merită să fie analizate cu atenție. Notez câteva detalii.

  1. Salariile de la Banca Națională nu sunt finanțate din bugetul țării. Ele sunt stabilite, potrivit legii, de CA al BNR și sunt finanțate din bugetul propriu al Băncii Naționale. Buget a cărui dimensionare este prerogativa exclusivă a CA al BNR. Din acest buget sunt plătite salariile și toate celelalte cheltuieli ale BNR. Salariile reprezentând doar 14 la sută din totalul cheltuielilor. Anul trecut, a crescut numărul de salariați și a scăzut fondul de salarii. Dovadă că aici nu se face risipă.
  2. Salariații BNR fac profit, care este impozitat – tot într-un regim de unicitate – cu 80 la sută. Și nu fac doar profit, ci valorifică substanțial zestrea dată de stat. Banca Centrală și-a început activitatea în 1991, statul înzestrând-o cu un capital de pornire de 30 de milioane de lei. O sumă mai mică decât capitalul social cerut prin lege la înființarea unei bănci comerciale.
  3. Niciodată, în anii fără profit, BNR nu a apelat la bugetul de stat pentru a-și acoperi pierderile. Și le-a acoperit din propriile rezerve. În schimb, din 2009 și până azi, a vărsat la bugetul țării, din profitul realizat, peste un miliard de euro. Anul trecut, dintr-un profit de 783,4 milioane de lei, a virat la buget 626,9 milioane de lei, reprezentând cota “specială” de impozit de 80 la sută. Iar o sumă de 93,8 milioane de lei a fost repartizată pentru majorarea rezervelor statutare. Profitul rămas urmând să fie repartizat în acest an.
  4. Legea prevede că până la două procente din totalul profitului (N.B. 2% așadar) pot fi împărțite salariaților, sub formă de prime. Cifrele vehiculate în spațiul public, ca participații ale salariaților la profit, sunt închipuite. Pentru că ele exprimă un simplu calcul: 2 la sută din profitul realizat. Niciodată însă, când s-a aprobat repartizarea profitului, salariații nu au primit cote maxime. CA al BNR a mărit suma păstrată în rezerve, să fie acolo. Și cele 25 de procente din salariile angajaților, care au fost amputate în 2010 laolaltă cu bugetarii, tot în rezervele statutare au ajuns. Aceste sume se regăsesc în cele 2,3 miliarde de lei din contul pentru zile grele.

Articol publicat și în ziarul Bursa

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Adrian Vasilescu

Adrian Vasilescu

Consultant strategie, Compartimentul de proiecte strategice, Cancelaria BNR

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.

Căutare

Autori