Ca răspuns la acuzele lui Lucian Isar privind rezerva de aur a României menţinută în străinătate de către BNR şi modalitatea în care aceasta este administrată, eu şi colegii mei din structurile de specialitate ale băncii am publicat recent mai multe articole[1]. Aparent, acestea nu au fost considerate suficient de explicite. Lucian Isar a continuat să dezinformeze şi să facă afirmaţii tendenţioase, complet nefondate, pe acest subiect. Publicul din Romania are însă dreptul să fie corect informat. Să ştie adevărul. În consecinţă, am decis să revin în spaţiul public cu răspunsuri punctuale la principalele acuzaţii și afirmații ale contestatarului BNR privind rezerva de aur a României menținută în străinătate de către banca centrală și modalitatea în care aceasta este administrată.

1.Referitor la acuzaţiile privind lipsa de transparență în ceea ce privește cantitatea de aur menținută de către BNR la Banca Angliei

 FALS! BNR a publicat informații privind cantitatea de aur menținută la Banca Angliei (spre exemplu, în raportul anual al băncii centrale pe anul 2005, capitolul Administrarea rezervelor internaționale).

2.Referitor la afirmația conform căreia aurul fizic, odată mutat de către BNR în străinătate, se află la dispoziţia custodelui

FALS! Aurul păstrat de către banca centrală în contul deschis la Banca Angliei (custode solid din punct de vedere financiar şi reputaţional, la care păstrează aur bănci centrale din întreaga lume) este în permanență la dispoziția BNR, neputând fi utilizat - sub nicio formă - de către custode. Banca Angliei realizează operațiuni prin acest cont numai la instrucțiunile și în numele BNR. 

3.Referitor la afirmația conform căreia BNR nu aduce imediat aurul în ţară pentru a-i lăsa pe alţii să realizeze câştiguri de pe urma acestuia

FALS! BNR și numai BNR poate fructifica aurul propriu menținut la Banca Angliei. Această acuză, fără niciun fel de probă, poate fi încadrată şi în categoria CALOMNIE.

4. Referitor la afirmațiile repetate ale lui Lucian Isar conform cărora banca centrală ar fi favorizat în trecut anumite contrapartide private pentru plasamentele de aur

FALS! Nu există contrapartide favorizate în cadrul activității de administrare a rezervelor internaționale ale României. Toate tranzacțiile se realizează în baza principiului celei mai bune execuții, în conformitate cu prevederile regulamentelor și procedurilor interne, precum și cu bunele practici internaționale în domeniu. În ceea ce privește depozitele de aur, acestea se realizează de fiecare dată la contrapartida eligibilă care oferă cea mai mare rată a dobânzii pentru o anumită cantitate și maturitate. Ex-ante, toate contrapartidele eligibile la un moment dat au șanse egale[2].

5. Referitor la acuzația conform căreia Guvernatorul BNR a manipulat opinia publică în 2010 afirmand că Tezaurul de aur se află integral în ţară

FALS! Guvernatorul BNR a afirmat, fără echivoc, în luna iulie 2010 - în cadrul conferinței de presă invocate - că o parte din rezerva de aur a României este menținută în străinătate, în concordanță cu standardele și practicile internaționale în domeniul administrării rezervelor oficiale ale statelor.

6. Referitor la afirmaţiile – reptate în mod obsesiv - conform cărora decizia BNR de a nu mai plasa depozite de aur la contrapartide private în ultimii zece ani ar fi avut ca efect nerealizarea unor venituri de 375 milioane USD

FALS! Şi ABSURD! Lucian Isar, chiar nu înţelegi fenomenul? Suma de 375 milioane USD invocată este pur şi simplu fantezistă.Nu numai că veniturile nu ar fi fost mai mari cu 375 milioane dolari SUA în cazul în care BNR ar fi continuat să efectueze plasamente de aur la contrapartide private, ci ar fi putut fi mai mici decât cele obţinute efectiv pe ansamblul rezervelor internaţionale.

Lucian Isar ajunge la acest cost de oportunitate complet nerealist prin două supraestimări grosolane.  

În primul rând, este supraestimată rentabilitatea medie anualizată ce ar fi putut fi obținută prin plasarea de depozite de aur la contrapartide private în acest interval de timp, în conformitate cu parametrii de risc aprobați de către Consiliul de administrație și Comitetul de administrare a rezervelor internaționale (CARI). Aceasta s-ar fi situat în realitate mult sub rentabilitatea medie de 1,5 la sută invocată de către Lucian Isar. În foarte multe momente, ratele de dobândă pentru plasamentele de aur au fost negative chiar; așadar, în perioadele respective, BNR nu ar fi încasat, ci ar fi plătit dobânzi pentru astfel de plasamente. Spre exemplu, rata medie a dobânzii pentru maturitatea de o lună aferentă perioadei 1 iulie 2006 - 30 iunie 2016 a fost negativă, cea pentru maturitatea de trei luni fiind de aproximativ zero la sută. În perioadele în care ratele de dobândă pentru depozitele de aur au fost pozitive, nu ar fi fost eficientă oricum folosirea bugetului de risc de contrapartidă pentru efectuarea de astfel de plasamente la entităţi private eligibile în condiţiile în care, în mod constant, ar fi putut fi plasate la randamente mai mari depozite în valută, în condiţii similare de risc (la punctul 7 sunt oferite informaţii detaliate pe acest subiect).

În al doilea rând, este supraestimată în mod tendențios cantitatea de aur folosită pentru determinarea costului de oportunitate. Conform cifrelor invocate, Lucian Isar pleacă de la premisa absurdă conform căreia ar fi fost oportună plasarea în ultimii zece ani, în mod constant, a întregii rezerve de aur menținute la Londra în depozite la contrapartide private. Aşa cum s-a mai explicat şi cu alte ocazii, BNR nu poate plasa în depozite decât o parte din rezerva de aur menţinută la Londra din cel puţin două considerente: 1) menţinerea în permanenţă a expunerii totale la riscul de contrapartidă la un nivel acceptabil (Consiliul de administraţie şi CARI fixează limite de risc în acest sens); 2)  menţinerea în permanenţă a unui nivel adecvat de lichiditate pe ansamblul deţinerilor de aur, care să faciliteze obţinerea în timp util şi la un cost rezonabil - în caz de urgenţă - a unui împrumut extern, dimensionat corespunzător[3].

7. Referitor la afirmația conform căreia opţiunea BNR de a nu fructifica rezerva de aur a României reprezintă o practică absurdă îndreptată împotriva intereselor financiare ale ţării

FALS! Şi CALOMNIE! Dimpotrivă, deciziile CARI cu privire la plasamentele de aur la contrapartide private au vizat - asemenea tuturor deciziilor adoptate de către acest comitet - interesele financiare ale băncii centrale și statului român. În concordanță cu obiectivele și toleranța față de risc a BNR, precum și cu bunele practici internaționale în materie de administrare a rezervelor internaționale, Consiliul de administrație fixează un plafon de expunere față de entități private (altele decât cele emitente de obligațiuni garantate cu active) în vederea limitării riscului de contrapartidă (conceptul de buget de risc este binecunoscut în industria financiară şi ar trebui să-i fie la îndemână şi lui Lucian Isar). La jumătatea anului 2006, CARI a decis suspendarea depozitelor de aur și alocarea bugetului de risc de contrapartidă (aferent expunerii totale, prin depozite, faţă de  entităţi private) exclusiv pentru depozitele în valută care ofereau rate de dobândă mai mari în condiții similare de risc. Firește, au fost avute în vedere la momentul respectiv și costurile de oportunitate aferente plasamentelor în valutele de rezervă și aur. În cele din urmă, decizia a vizat creșterea rentabilității așteptate (ajustate la risc) a rezervelor internaționale ale României. Spre sfârșitul anului 2008, în urma falimentului băncii de investiții Lehman Brothers și a turbulențelor severe de pe piețele financiare internaționale generate de acesta, CARI a suspendat și plasamentele în valută la entități private. Și în acest caz, au fost protejate interesele financiare ale băncii centrale și statului român.

8. Referitor la afirmațiile tendențioase – repetate în mod obsesiv - conform cărora decizia din 2006 privind suspendarea depozitelor de aur la contrapartide private a fost adoptată în mod discreţionar de către Guvernatorul BNR

FALS! Decizia din 2006 privind suspendarea depozitelor de aur și alocarea bugetului de risc de contrapartidă exclusiv pentru depozitele în valută - care ofereau rate de dobândă mai mari în condiții similare de risc - a fost adoptată de către CARI. Ca informație suplimentară, CARI nu era condus la momentul respectiv de către Guvernatorul BNR.

9. Referitor la afirmațiile repetate conform cărora decizia CARI din 2006 privind suspendarea plasamentelor de aur la contrapartide private nu a fost revizuită în ultimii zece ani

FALS! În ultimii zece ani, CARI a analizat în repetate rânduri oportunitatea reluării plasamentelor (inclusiv de aur) la contrapartide private (în rapoartele anuale ale BNR - documente publice prezentate Parlamentului României - sunt făcute menţiuni clare în acest sens), însă concluzia a fost de fiecare dată aceeași: veniturile suplimentare potențiale au fost considerate insuficiente pentru a justifica asumarea riscurilor de credit și reputațional asociate expunerilor necolateralizate față de entități de drept privat într-un climat economico-financiar global precar. Fireşte, în cadrul procesului decizional, CARI nu ţine cont numai de caracteristicile individuale ale opţiunilor investiţionale, ci şi de impactul unui anumit (tip de) plasament asupra profilului rentabilitate-risc al întregii rezerve internaţionale. Reiterez aici faptul că administrarea rezervelor internaţionale ale României se realizează într-o manieră integrată, diversificarea riscurilor pe ansamblul portofoliilor şi al bilanţului propriu reprezentând un obiectiv primordial al băncii centrale.

10. Referitor la acuzele conform cărora Guvernatorul BNR ar fi recunoscut pierderile din 2004 "la joaca cu aurul țării" abia în anul 2005 după aprobarea articolului 25 din Statutul băncii centrale care ar fi oferit imunitate civilă și penală angajaților instituției în situația în care se dovedea buna-credință (Lucian Isar invocă în acest sens discrepanţa între rezultatele operaţiunilor cu metale preţioase aferente exerciţiului financiar 2004 publicate de către BNR în raportul anual pe 2005 şi rezultatele provenite din aceeaşi sursă şi aferente aceluiaşi exerciţiu financiar dar publicate în raportul pe 2004.)

FALS! În primul rând, articolul 25 invocat se referă exclusiv la atribuțiile de supraveghere prudențială ale BNR şi nu la alte atribuţii ale instituţiei. În al doilea rând, discrepanțele invocate au la bază două surse: 1) schimbarea de către BNR a metodologiei contabile începând cu exercițiul financiar 2005 (Notele explicative din raportul băncii centrale pe anul 2005 oferă informații detaliate pe acest subiect) și 2) denominarea din 2005 a monedei naționale  - 10.000 lei vechi (ROL) au fost preschimbați pentru 1 leu nou (1 RON).Îmi permit să încadrez afirmaţiile de la acest punct ale lui Lucian Isar nu numai în categoria FALS, ci şi în categoria CALOMNIE[4].

11. Referitor la imputarea "greșelii" băncii centrale de a nu fi contractat în anul 2009 un împrumut de la Banca Reglementelor Internaționale (BRI), colateralizat cu rezerva de aur a României (în opinia lui Lucian Isar, în ultimii zece ani, BNR ar fi putut câştiga 500 milioane USD în plus faţă de cât a realizat efectiv dacă ar fi continuat să plaseze depozite de aur la contrapartide private şi dacă ar fi contractat în 2009, la un cost mai mic, un împrumut colateralizat cu aur de la BRI în locul împrumutului multilateral extern)

ABSURD! Reamintesc faptul că decizia din anul 2009 a autorităților române privind contractarea unui împrumut de la FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană a fost asumată politic de către parlament, fiind considerată cea mai bună opțiune de finanțare a statului la momentul respectiv. Această decizie a fost susținută de rezultatele analizelor realizate de către zeci de specialiști români și străini. Accesarea unui împrumut de la BRI în 2009, colateralizat cu aur (presupunând că s-ar fi putut realiza un astfel de acord de finanțare cu BRI) nu ar fi fost  adecvată deoarece:

1) în ceea ce privește partea din împrumut care a fost accesată de către BNR, scopul a fost unul preventiv, fiind vizată consolidarea credibilității României în plan extern prin suplimentarea rezervelor internaţionale ale ţării, esenţiale în acel moment pentru depăşirea crizei şi atenuarea efectelor asociate unor eventuale şocuri adverse severe. În situația în care aurul ar fi fost folosit drept colateral, dimensiunea rezervelor internaționale ale țării ar fi rămas aceeași, iar șansele obținerii ulterior, în timp util și la un cost acceptabil, a unui împrumut în caz de urgență s-ar fi diminuat în mod corespunzător. Concomitent, optarea  pentru un astfel de împrumut ar fi putut conduce la erodarea severă a credibilității externe a României la momentul respectiv în condițiile în care, în mod normal, aurul se utilizează ca și colateral numai în situații extreme;

2) în ceea ce privește partea din împrumut care a fost accesată pentru acoperirea deficitului bugetar, subliniez faptul că banca centrală, conform legii, nu poate finanța sub nicio formă în mod direct statul - în aceste condiții, contractarea de către BNR a unui împrumut colateralizat cu aur de la BRI nu ar fi putut fi direcţionat către buget[5].

12. Referitor la afirmaţia conform căreia dacă nu ar fi fost legal ca BNR să finanţeze bugetul de stat prin contractarea unui împrumut colateralizat cu aur de la BRI atunci nu ar fi fost legală nici finanţarea de către banca centrală a bugetului de stat din împrumutul luat de la FMI

ABSURD! De aici, reiese - fără echivoc - faptul că cel care acuză vehement banca centrală pentru decizia din anul 2009 nici măcar nu a înțeles scopul și structura împrumutului multilateral extern. Lucian Isar, o parte din împrumutul din 2009 a fost accesată de către BNR şi o parte de către statul român, reprezentat de către Ministerul Finanţelor Publice (a se revedea replica de la punctul anterior). Bugetul de stat a fost finanţat din partea de împrumut care a fost atrasă direct de către statul român.

13. Referitor la invocarea în mod obsesiv a deciziilor băncilor centrale din Bulgaria și Polonia de a plasa depozite de aur pentru a susţine că decizia BNR de a nu mai efectua astfel de investiţii la contrapartide private a fost greşită

IRELEVANT! Astfel de decizii au la bază o analiză complexă în cadrul căreia se ține cont inclusiv de particularitățile băncilor centrale din țările respective, precum: toleranța față de risc a fiecărei bănci centrale (formată din abilitatea și voința de a-și asuma riscuri – menţionez aici faptul că banca centrală a Poloniei a suspendat o perioadă plasamentele de aur la contrapartide private, decizând reluarea acestora abia în anul 2014), ponderea aurului în totalul rezervelor internaționale, alternativele investiționale, climatul economic și financiar intern etc.. Mici diferențe pot conduce în anumite situații la decizii investiționale diferite. Este adevărat că băncile centrale din Polonia și Bulgaria plasează depozite de aur la entităţi private. Alte bănci centrale însă, precum cele din Austria și Letonia, nu efectuează astfel de investiţii. Personal, apreciez că posibilitatea obținerii unor venituri suplimentare din depozite de aur precum cele înregistrate de către cele două instituţii menţionate de către Lucian Isar nu ar fi justificat asumarea în ultimii ani de către BNR a riscurilor de credit și reputațional asociate acestui tip de plasament.

Prezentarea unor exemple disparate, precum cel legat de opţiunile băncilor centrale din Polonia şi Bulgaria de a efectua depozite de aur fără a menţiona şi cazurile opuse, fac parte din tehnica manipulării. O astfel de abordare, completată şi de repetarea obsesivă a unor afirmaţii şi acuze, urmăreşte de regulă un scop neonorant. Nu ştiu care este acesta, însă consider că este de datoria mea să contribui la informarea corectă a publicului. Am încredere că, în perioada următoare, şi alţi colegi din BNR vor lua atitudine în acest sens.

Doresc să mai fac câteva precizări din care va reieşi sursa motivaţiei de a scrie acest articol.

Este adevarat că într-o lume plină de emoții și zgomot este dificil să poți avea un dialog onest. Mai ales când tema - administrarea rezervei de aur a țării - este una de interes național și sensibilă prin natura sa. Ea stârnește nu doar curiozitatea firească față de un asemenea subiect important, ci și apetitul unora pentru a emite afirmaţii complet neîntemeiate, uneori chiar acuze de-a dreptul halucinante.

La primul impuls ai crede că suita de afirmaţii tendenţioase, complet nefondate, cu privire la rezerva de aur a României și modalitatea în care aceasta este administrată vine de la profani, de la necunoscători. Surpriza apare când descoperi că promotorii ideilor aberante, al simplificării unor noțiuni cheie până la aducerea lor în derizoriu sau dezinformare, pretind că au o pregatire de specialitate solidă, ce face rating în mass media și priză la publicul avid după senzații tari.   

Deși înțeleg dimensiunea subiectului, detractorii ce adesea invocă interese sau cauze nobile doresc pur și simplu doar să exerseze practici de defăimare alegându-și drept țintă banca centrală și pe decidenții acesteia. Această manipulare emoțională a publicului provoacă indignare în rândul profesioniștilor printre care mă număr și eu. Spre deosebire de Lucian Isar, noi - cei care ne ocupăm de managementul rezervelor internaţionale - purtăm pe umeri o responsabilitate uriaşă. În cele din urmă, de modalitatea în care sunt administrate rezervele internaţionale ale ţării (inclusiv stocul de aur) şi rezultatele propriu-zise ale activităţii depind nu numai nişte cifre publicate în situaţiile financiare ale băncii centrale şi în bugetul statului (N.B. deloc neglijabilă importanţa acestora), ci însăşi credibilitatea BNR şi a României.

Eu şi colegii mei din structurile de specialitate avem convingerea că, în contextul dat şi având în vedere experienţa şi rezultatele altor bănci centrale, BNR reprezintă un caz de succes în materie de administrare a rezervelor internaţionale. În ultimii ani, rezervele internaţionale au fost diversificate (universul investiţional a fost extins cu noi valute, emitenţi şi instrumente financiare), iar rezultatele financiare obţinute prin fructificarea acestora au fost foarte bune în contextul dat. În acelaşi timp, menţinerea rezervelor la un nivel relativ ridicat, precum şi administrarea acestora într-o manieră prudentă şi eficace au contribuit la: (i) consolidarea credibilității externe a României, cu impact pozitiv asupra costurilor de finanțare ale statului și companiilor autohtone, respectiv asupra deciziilor de promovare a ratingurilor de țară din categoria speculativă în cea investițională, adoptate de către două dintre principalele agenții de apreciere a riscurilor la nivel global (Fitch în 2011; Standard & Poor’s în 2014) și (ii) evoluția relativ stabilă a valorii leului în raport cu euro în perioade în care monedele din regiune s-au confruntat cu deprecieri însemnate.

Aceste performanţe sunt prezentate într-un mod transparent, conform legii, în rapoartele anuale ale BNR, documente înaintate Paralamentului României şi publicate pe pagina de internet a băncii centrale.

În încheiere, asigur publicul că Banca Naţională a României gestionează cu responsabilitate şi competenţă rezerva de aur ţării.

Cătălin Dumitrescu, un coleg de generaţie

Arbitragist principal, Direcţia Operaţiuni de Piaţă, BNR


[1]Alina Constantinescu, “Despre risc și randament în administrarea rezervei de aur a țării”, http://www.opiniibnr.ro/index.php/finante/153-despre-risc-si-randament-in-administrarea-rezervei-de-aur-a-tarii

Paul Văleanu, “Atenţie la cifre!”, http://opiniibnr.ro/index.php/macroeconomie/159-atentie-la-cifre

Cătălin Dumitrescu, „Răspuns unui coleg de generație”, http://www.bursa.ro/raspuns-unui-coleg-de-generatie306792&s=banci_asigurari&articol=306792.html

Victor Andrei, „Despre administrarea rezervei de aur a României”, http://www.opiniibnr.ro/index.php/finante/145-despre-administrarea-rezervei-de-aur-a-romaniei

[2] Dacă tot a ajuns în acest punct cu aberaţiile, Lucian Isar trebuie să răspundă la următoarea întrebare: eventualele relații "de prietenie" între BNR și anumite instituții private - precum cele pe care le speculează - nu ar fi favorizat oare continuarea sau reluarea plasamentelor de depozite de aur la astfel de entități în ultimii zece ani?

[3] Aştept încă un răspuns de la Lucian Isar: date fiind turbulențele economice și financiare consemnate la nivel global începând cu anul 2007, cum se poate gândi că ar fi fost oportună plasarea în ultimii zece ani, în mod constant, a întregii rezerve de aur menținute la Londra în depozite la contrapartide private?

[4]Lucian Isar ar trebui să se hotărască. Crede sau nu că e oportun ca BNR să reia plasamentele de aur la contrapartide private? Din câte observ, pe de-o parte, consideri că aceste investiții sunt riscante ("Isărescu a jucat aurul țării și a pierdut" spuneai), iar pe de altă parte acuzi decidenții băncii centrale că nu au efectuat astfel de plasamente (din rezerva de aur menținută la Banca Angliei) în ultimii zece ani.

[5]Altă întrebare pe care aş dori să o adresez lui Lucian Isar: ce relevanță au, în contextul dat, comparațiile de rate de dobândă invocate pentru diversele surse potențiale de finanțare disponibile pentru statul român în 2009? Una e să împrumuți valută, alta e să împrumuți lei. Una e să gajezi împrumutul cu aur, alta e să accesezi un împrumut necolateralizat. Una e împrumutul accesat de către BNR în scop preventiv pentru consolidarea rezervelor internaționale și a credibilității externe a țării, alta e împrumutul contractat pentru finanțarea deficitului bugetar. Mărturisesc faptul că nu înţeleg cum poate Lucian Isar să dezvolte astfel de raţionamente. 

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Cătălin Dumitrescu

Cătălin Dumitrescu

Arbitragist principal, Direcția Operațiuni de Piață

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.

Căutare

Autori