În spațiul public din România s-a susținut recent că absolut toate statele SUA au dobânzile plafonate în ceea ce privește creditele pentru consumatori. Realitatea este însă alta. În multe state nu există prevederi legale care să stabilească o limită generală față de care orice dobândă superioară să fie declarată camătă. În plus, băncile și alte instituții financiare sunt exceptate, adesea, de la aplicarea limitelor de dobândă stabilite la nivelul statelor. Există și o mulțime de mecanisme ce permit societăților financiare non-bancare să eludeze limitele maxime de dobândă ale statelor.

 

Puțină istorie a limitelor de dobânda în SUA

 

Multe state americane au adoptat legi privind camăta care limitează nivelul dobânzilor care pot fi aplicate în cazul împrumuturilor. Legile respective au o istorie de peste două sute de ani. Inițial, coloniile engleze de pe actualul teritoriu SUA au adoptat prevederi inspirate din legislația metropolei (rate de dobânzi limitate, de regulă, la 6%). După obținerea independenței SUA, statele au continuat să asigure protecția consumatorilor împotriva creditării abuzive prin intermediul unor astfel de prevederi legislative. Excepții, strict încadrate, de la limitele de dobânzi tradiționale au fost permise după anul 1916. În încercarea de a lupta împotriva cămătarilor ce ofereau împrumuturi garantate cu salarii la costuri foarte ridicate și pentru a facilita expansiunea creditului de consum din partea entităților autorizate, statele au permis dobânzi mult mai ridicate în cazul împrumuturilor de valoare mică, diferențiate în funcție de stat. Anii ’70 și ’80 ai secolului trecut s-au caracterizat printr-un proces de dereglementare financiară. Diverse instituții financiare autorizate la nivel federal (instituții ce atrag depozite, împrumutători ipotecari, împrumutători prin intermediul cărților de credit, alte societăți financiare) au primit dreptul legal de a ignora limitele statale referitoare la ratele dobânzii și nivelul comisioanelor, precum și alte reglementări legate de acordarea împrumuturilor. În anii recenți, multe state au început să întărească protecția împotriva împrumuturilor la costuri ridicate, în măsura permisă de reglementările federale și deciziile relevante ale instanțelor de judecată. De exemplu, unele state au introdus plafoane pentru ratele de dobândă ce pot fi percepute de instituțiile financiare non-bancare pentru împrumuturile de valoare mică, cu costuri ridicate.

În ultimele luni, se întrevăd semnele lansării unui nou proces de dereglementare financiară, ce ar putea conduce la reducerea protecției oferite consumatorilor prin reglementările adoptate după problemele serioase întâmpinate de sistemul financiar american în anul 2008.

 

 Un sistem complex, greu de înțeles, în continuă schimbare și plin de „găuri”

 

Aspectele privind camăta în SUA reprezintă un domeniu juridic foarte complex, un adevărat hățiș legislativ. Din acest motiv, pentru persoanele obișnuite este indicată consultarea unui expert înainte de a proceda la acordarea unui împrumut, pentru a avea siguranța că legea nu este încălcată.

În discuțiile despre limitele de dobândă în SUA este util să se facă distincție între „dobânda legală” și „dobânda contractuală”. Dobânda legală se aplică atunci când există o obligație contractuală care prevede o dobândă fără a fi specificat nivelul acesteia sau care face referire la o dobândă la nivelul celei legale. Dobânda contractuală este cea convenită între părți, în general fiind necesar să existe un acord scris și multe state cer ca acesta să fie semnat de debitor. Legislația multor state americane stabilește că nu pot fi acordate împrumuturi cu o dobândă peste o limită generală maximă („general usury limit”)[i]. De exemplu, în statul Alabama rata de dobandă legală este de 6%, iar limita de dobândă ce urmărește prevenirea camătei este de 8%. Aceasta înseamnă că dobânda contractuală nu va putea depăși această ultimă valoare. În alte state, limitele de dobânzi care urmăresc să ofere protecție debitorilor nu sunt întotdeauna aplicabile, întrucât consumatorii pot conveni rate contractuale mai ridicate. Pentru exemplificare, să reținem că, în Arizona, legislația stabilește rata de dobandă legală maximă la 10%, dar permite explicit consumatorilor să „contracteze la orice rată convenită”.

Potrivit unei sondaj din februarie 2017, realizat de către Asociația profesională a autorităților de supraveghere a uniunilor de credit autorizate la nivel de stat (NASCUS), în 15 state din cele 41 respondente nu existau limite de dobândă care să ofere protecție contra camătei („usury limits”).

Prevederile legilor statelor americane privind camăta nu au efect asupra multor bănci și companii de cărți de credit care funcționează sub umbrela legislației federale, în special asupra celor cu sediul social în state care nu au definite limite maxime de dobânzi. De exemplu, decizia Curții Supreme a SUA din anul 1978 în cazul Marquette National Bank of Minneapolis v. First of Omaha Service Corp a permis băncilor naționale[ii] să impună rate de dobândă la nivelul maxim permis în statele în care aveau sediul social. Ca urmare, băncile naționale cu sediu în state fără limite de dobândă au început să se asocieze cu firme nebancare („payday lenders”), permiţând acestora din urmă să acorde împrumuturi, în mod legal, sub acoperirea licenței bancare a primelor entități, la orice rată doreau. Aceste asocieri de tip „închiriază o bancă” au fost descurajate în 2005 de către o autoritatea de reglementare federală (FDIC), prin impunerea de cerințe de capital prohibitorii. O serie de propuneri legislative ce se dezbat în prezent în Congresul SUA, odată adoptate, vor impulsiona din nou acest fenomen.

Reglementările statale pot fi ignorate și prin asocierea împrumutătorilor nebancari cu triburile amerindiene, ce beneficiază de suveranitate. Există excepții de la limitele generale de dobândă pentru o serie de instituții financiare, iar unele state au decis să permită același regim de dobândă pentru împrumutători autorizați la nivelul statului ca cel acordat băncilor autorizate la nivel federal („egalitate de tratament”). Firmele nebancare ce acordă împrumuturi pe termen scurt sunt supuse în multe state unor reglementări specifice în privința ratelor dobânzii, dar entitățile respective găsesc, adesea, căi de eludare a acestora[iii].

În concluzie, în SUA, prevederile în domeniul plafonării dobânzilor („usury rates”) nu sunt uniforme, fiecare stat stabilindu-și sau nu propriile sale limite maxime de dobândă. Unele state aplică reguli uniforme pentru toate tipurile de împrumuturi, altele au limite de dobândă care variază în funcție de suma împrumutului, tipul împrumutului, instituția care acordă sau intermediază împrumutul. Are importanță și locația geografică a sediului social al împrumutătorului. Lipsa de uniformitate a reglementărilor în domeniu se explică și prin faptul că asupra lor și-au pus amprenta diferite grupuri de presiune. Astfel se justifică de ce state vecine, cu structuri economice asemănătoare, au ajuns la soluții diferite, chiar total opuse, în domeniul plafonării dobânzilor. De multe ori, intervenția federală a permis împrumutătorilor să găsească modalități de a nu se supune reglementărilor statale legate de ratele dobânzii. La scară națională și statală, sistemul, în continuă evoluție, rămâne complex, contradictoriu și plin de „găuri” care îi subminează dinauntru eficacitatea.

 

Florida: un studiu de caz privind aplicarea limitelor de dobândă

 

Pentru a demonstra cât de complexe sunt regulile de combatere a camătăriei la nivelul statelor americane, să analizăm reglementările relevante din Florida, bazându-ne pe rezultatele sondajului NASCUS amintit anterior. Regula general aplicabilă este aceea că împrumuturile care nu depășesc 500.000 de dolari SUA au dobânda anuală limitată la 18 % (dobândă simplă). Împrumuturile peste această limită nu pot depăși 25% anual. De la regula de mai sus există excepții, câteva dintre ele fiind exemplificate în continuare. Pentru împrumuturile garantate[iv] făcute de instituțiile financiare, legislația statului Florida prevede că „nicio amendă, dobândă sau primă plătită … nu trebuie considerată ca având caracter de camătă”. Deci dispozițiile cu caracter general privind camăta nu se aplică la astfel de împrumuturi. Pentru împrumuturile sau finanțările acordate de instituțiile financiare prin intermediul cardurilor de credit sau prin aranjamente de finanțare în descoperit de cont, „instituțiile financiare pot încasa dobânzi la o rată care este specificată în acordul de credit, între instituția financiară și debitor”. Ratele maxime de dobândă nu se aplică băncilor naționale. Casele de amanet și societățile financiare pentru acordarea de împrumuturi de valori mici („small loans”) se supun unor reguli specifice.

 

 Concluzii

 

Cine susține că toate statele americane limitează dobânzile la creditele de consum, fie este prost informat, fie încearcă să manipuleze opinia publică din România. Aceasta nu este de bun augur în ceea ce privește asigurarea unei dezbateri oneste din punct de vedere intelectual legată de plafonarea dobânzilor la credite în țara noastră 


[i] De la regula respectivă există însă numeroase excepții. În general, ratele maxime de dobândă se aplică la împrumuturi între indivizi sau societăți și nu băncilor.

[ii] În SUA, există un sistem bancar dual, instituțiile bancare putând fi autorizate și supravegheate fie de agenții federale de reglementare, fie de agenții de reglementare ale statelor. Potrivit legislației americane, termenul de bancă națională desemnează o instituție privată autorizată și supravegheată de Office of the Comptroller of the Currency (OCC), o agenție federală. Băncile naționale sunt reglementate în conformitate cu prevederile Legii privind băncile naționale din 1864. Ele nu sunt supuse prevederilor legislației statelor SUA privind camăta. În ciuda denumirii lor, unele bănci naționale au operațiuni doar la scara unui oraș, regiune sau stat.

[iii] De exemplu, se percep comisioane care nu sunt incluse în calculul DAE, se încasează prime pentru asigurare de credit și alte produse auxiliare care măresc semnificativ costul creditului, comisioanele pentru împrumut pot fi deghizate sub forma comisioanelor pentru părți terţe etc.

[iv] Împrumuturi garantate cu ipotecă de gradul întîi, conturi de economii, diverse gajuri.

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Cristian Bichi

Cristian Bichi

Consilier guvernator, Cancelaria BNR

Articole ale aceluiași autor

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.

Căutare

Autori