În anul 2018 a apărut la editura Yale University Press o carte fundamentală,  „Why Liberalism Failed”, a gânditorului conservator american Patrick J. Deneen. Încă de la începutul volumului, el afirmă teza principală a argumentației sale:

„Liberalismul a eșuat – nu pentru că ar fi subperformat, ci pentru că a fost credincios sieși. A eșuat deoarece a reușit. Pe măsură ce liberalismul «a devenit tot mai mult el însuși», iar logica sa internă a «devenit mai evidentă și contradicțiile mai manifeste, el a generat patologii care sunt în același timp deformări ale dezideratelor sale, dar și înfăptuiri ale ideologiei liberale”.

Vom analiza în detaliu cele douăsprezece capete de acuzare pe care Deneen le aduce liberalismului învingător (și care riscă să îi aducă pierzania, în concepția sa). Aceasta este o discuție serioasă, care merită o dezbatere aprofundată. Dar, înainte de aceasta, un preambul: Deneen consideră că una din rădăcinile problemei o constituie pervertirea noțiunii de libertate. Conform lui, în antichitate și în feudalism „libertatea era starea atinsă prin autocontrol asupra apetitelor personale și asupra dorinței de dominare politică”. În contrast, „libertatea, definită de precursorii liberalismului modern, este starea în care oamenii sunt complet liberi să urmărească orice doresc”.

Interesant, în concepția lui Deneen, este că partidele moderne, indiferent că vorbim de „conservatori” sau de „liberali” (în accepțiunea americană a termenului) au mult mai multe în comun decât lucruri care le diferențiază. Ele promovează, împreună, cele douăsprezece teze pe care le vom aminti în continuare, cu deosebirea neesențială că conservatorii privilegiază libertatea neîngrădită în relațiile economice, iar liberalii privilegiază libertatea neîngrădită în relațiile sexuale.

În cele ce urmează, vom analiza cele douăsprezece teze asociate cu liberalismul, criticile aduse de Deneen acestora, iar apoi vom încerca să deslușim cine are dreptate. Pentru aceasta, vom împărți în mod arbitrar discuția în trei părți: trăsături acceptabile ale liberalismului; trăsături perfectibile; trăsături potențial mortale pentru liberalism.

 

Trăsături acceptabile ale liberalismului

 

1. O primă pretenție a liberalismului este aceea de a permite individului să evolueze prin ruperea sa de mediul natal și de meseria practicată din strămoși, astfel încât să își poată realiza cât mai bine potențialul, într-o altă localitate sau țară și într-o altă profesie. Așa cum spunea Jefferson în pregătirea Declarației de Independență a Statelor Unite, dreptul fundamental care definește omul liberal este „dreptul de a părăsi locul unde s-a născut”.

Patrick Deneen deplânge acest statut de dezrădăcinat, văzând în el precursorul multor defecte: indiferența față de familie și față de tradiție, pierderea simțului civic, dezinteresul față de politică, toate în contrast cu spiritul comunitar care guverna localitățile din America în secolul al XIX lea (reliefate de Alexis de Tocqueville în celebra sa carte „Despre democrație în America”).

Comentariul nostru este că fără saltul de la sat la oraș, de la tradițional la inovativ, omenirea ar fi fost mult mai săracă astăzi, în mod cert din punct de vedere material și poate și din punct de vedere spiritual.

De fapt, în România asistăm în bună măsură la reversul medaliei, în sensul că prea multe comunități continuă să trăiască ca acum o sută de ani, încremenite în imobilism și în tradiționalism, fără a compensa printr-o spiritualitate elevată.

Și în plus, liberalismul nu impune nimănui să își părăsească localitatea și profesia; el doar oferă această șansă celor care doresc să se rupă de lanțurile tradiției. Astfel că această critică – deși obiectivă – ni se pare a fi incorectă.

 

2. O a doua pretenție a liberalismului este de a limita la minimum rolul statului, lăsând indivizilor liberate maximă în sfera privată și în cea economică.

Deneen consideră că această promisiune a fost încălcată, prin infiltrarea statului în tot mai multe sfere de activitate și prin controlul polițienesc sporit, îndeosebi ca răspuns la activitățile teroriste.

După părere noastră, trebuie să acceptăm că, dacă libertatea individuală nu mai este cenzurată de cutume și de tradiții, ea trebuie cenzurată de legi care să garanteze că libertatea neîngrădită a unuia nu afectează libertatea celorlalți. Cu alte cuvinte, dacă vrem să călătorim nestingheriți, trebuie să acceptăm controalele corporale în aeroporturi și prezența în aeronave a agenților de siguranță înarmați; dacă vrem să permitem filmele pentru adulți, ele trebuie difuzate la ore la care copiii dorm; dacă vrem produse care poluează mediul, trebuie să acceptăm prețul mai mare pe care îl presupun operațiile de de-poluare. Or, a concepe toate acestea fără intervenția statului ar fi naiv și contraproductiv.

 

3. Liberalismul promovează globalizarea și relocarea producției acolo unde este mai eficientă din punct de vedere economic.

În concepția lui Deneen, această globalizare în exces duce la mulți perdanți în țările mai bogate, precum Statele Unite, perdanți care vor deveni pradă ușoară pentru politicienii demagogi și populiști.

Nici această critică nu ni se pare a fi corectă – chiar dacă este obiectivă – întrucât țările mai bogate ar trebui să dispună de mijloacele de recalificare și de sprijinire punctuală a celor lăsați fără slujbe de procesul globalizării

 

4. Liberalismul a pretins, de la bun început, desființarea privilegiilor nemeritate, obținute prin naștere, adică desființarea aristocrației. De asemenea, a promis instaurarea democrației și egalitatea tuturor cetățenilor în materie de vot.

În ceea ce privește desființarea privilegiilor, Deneen constată apariția unei noi aristocrații, sub forma clasei manageriale, care tinde să-și păstreze avantajele de la o generație la alta. Cât privește democrația, el arată că acesta nu a fost niciodată un obiectiv urmărit cu sinceritate. Astfel, John Locke arăta în „Al Doilea Tratat despre Guvernământ”, încă din secolul al XVII lea, că urmărirea interesului personal va genera diferențieri de avuție, cu persoanele „industrioase și raționale” acumulând mai multă putere decât persoanele „certărețe și gâlcevitoare”. Iar James Madison, un alt părinte al Constituției americane, argumenta în favoarea republicanismului și nu al democrației, afirmând că sarcina reprezentanților aleși este “să rafineze și să lărgească vederile publicului, trecându-le prin intermedierea unui corp ales de cetățeni, a căror înțelepciune ar putea să discearnă mai bine adevăratele interese ale țării lor”. Iar despre democrații, Madison scria, pe baza învățămintelor istoriei, că ele „au fost în general pe atât de scurte în viețuirea lor, pe cât au fost de violente în morțile lor”.

Desigur, noi am fi naivi să contestăm cele de mai sus. Dar cine ar putea afirma că oamenii sunt egali în interesul lor pentru treburile publice, sau în competența lor pentru acestea?

Cei mai mulți dintre semenii noști sunt fericiți să nu fie implicați în nici un fel în gestionarea acestora și să delege aceste obligații unor persoane specializate.

Recapitulând, aceste patru trăsături ale liberalismului: ruperea de glie, globalizarea, creșterea (în realitate) a rolului statului și profesionalizarea clasei politice ni se par a genera mai multe beneficii decât costuri și ar trebui acceptate ca atare.

 

Trăsături potențial mortale pentru liberalism:

 

5. Preamărirea de către liberalism a egoismului și a lăcomiei. Acestă teză este unul dintre fundamentele științei economice moderne, în care este înfățișată concepția lui Adam Smith din „Avuția națiunilor” și nu aceea din „Teoria morală a sentimentelor”, unde gânditorul scoțian face elogiul virtuții și cooperării.

Începând de la unul din premergătorii liberalismului modern, Machiavelli, omul a fost văzut nu ca un depozitar al învățăturilor creștine privind virtutea, ci ca fiind mânat de mândrie, egoism, lăcomie și căutare a gloriei. Deneen deplânge această stare de fapt și consideră că amoralitatea sau imoralitatea sădită la baza concepției liberale despre lume și viață îi poate aduce pierirea acestei concepții.

Pe de o parte, noi trebuie să fim de acord că este mai prudent a-l considera pe om rău din principiu (și de a fi plăcut surprinși când nu este), decât de a-l considera bun din principiu – cum a făcut-o comunismul (și de a fi dezamăgiți atunci când această premisă nu se îndeplinește). În realitate, omul nu este nici înger, nici demon, ci ceva intermediar. Pe de altă parte, nu putem să nu observăm, împreună cu Patrick Deneen, că atunci când egoismul este prezentat ca fiind starea naturală a ființei umane, orice exces capătă justificare, iar crize precum cea din 2008-2009 devin urmarea firească a unei filosofii centrate exclusiv pe interesul individual.

 

6. Războiul declarat naturii. Dacă gânditorii din vechime, precum Aristotel în „Etica” sa, sau Toma d'Aquino în „Summa Theologiae” concepeau omul ca fiind parte a naturii și limitat de ea, o noua tradiție întemeiată de Francis Bacon vede omul ca stăpân al naturii, pe care caută să o subordoneze intereselor sale.

Deneen observă cu regret cum această nouă filosofie a pus omul modern în conflict cu mediul înconjurător, un conflict pe care nu știe cum să-l soluționeze și care poate aduce, în final, nu numai la dispariția liberalismului, ci și la dispariția rasei umane.

Nu avem cum să nu fim de acord cu această observație pesimistă: concepția liberală conform căreia omul domină natura s-a dovedit a fi complet nerealistă. Între cele două entități, natura va avea întotdeauna ultimul cuvânt.

 

7. Pierderea legăturii cu trecutul și, mai ales, cu viitorul. Liberalismul postulează că fiecare generație trebuie să-si maximizeze utilitatea, trăind pentru sine însuși. Trecutul este văzut ca fiind retrograd, sufocat de tradiții și obiceiuri, iar viitorul este o „Terra Incognita” față de care cel mai bine ar fi să fim indiferenți sau optimiști.

Deneen arată, că, în timp ce generațiile din vechime concepeau timpul în mod ciclic și astfel se simțeau răspunzătoare atât față de trecut, cât și față de viitor, generațiile noi concep timpul în mod linear. Timpul astfel fracturat duce la aberații precum acumularea de datorii uriașe pe seama generațiilor viitoare, care vor trebui să se descurce în a le plăti.

Aici – spune Deenen – intervine lipsa culturii: „Cultura este practica temporalității depline, o instituție care conectează prezentul la trecut și la viitor...cultura ne educă privind datoriile și obligațiunile generaționale”.

Nu putem decât să fim de acord pe deplin cu aceste observații.

 

                                                                                                                  *

                                                                                                             *         *

 

Credem că aceste trei trăsături ale liberalismului: preamărirea egoismului și a lăcomiei; războiul declarat naturii; pierderea legăturii cu trecutul și cu viitorul, constituie boli potențial mortale pentru el. Deneen nu le sistematizează în acest fel, dar este meritul lui de a ne atrage atenția, cu putere, asupra pericolelor pe care le implică.

(va urma)

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Valentin Lazea

Valentin Lazea

Economist șef al BNR

Articole ale aceluiași autor

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

Autori