Un amic medic m-a întrebat, cu ceva timp în urmă, de ce economiștii sunt prăpăstioși, anunță dezastre inevitabile, tăieri ale salariilor, dispariția locurilor de muncă ș.a.m.d. ?. Mărturisesc că pe moment mi s-a risipit buna dispoziție, firească momentului, apoi am încercat  să parez lovitura întrebării, calificând-o drept pricinoasă, chiar acuzându-mi prietenul că nu așteaptă răspunsul meu, el având, cum se zice, unul la purtător. Ceea ce i-am spus a redresat puțin situația, a revenit cursul unei întâlniri obișnuite între noi, adică tonice. Dar, în suflet aveam deja microbul care avea să nu-mi dea pace mult timp. Între altele am devenit foarte atent la prestația publică a economiștilor, de la noi și de aiurea, nădăjduind să achiziționez contraexemple pe care să i le servesc amicului pentru al lecui de porniri critice.

Ei bine, după aproape un deceniu de la supărătoarea discuție sunt și mai dezarmat de cavalcada de situații care confirmă pe deplin acuzele la adresa discursului confraților. Ceea ce mi-a adus chiar angoase existențiale a fost gândul că mi-am asumat riscul unei profesii blestemate să anunțe doar situații rele, atât de anapoda fiind regula încât și când oamenii simt că lucrurile sunt mulțumitoare li se strigă în gura mare că e un exces de bine care ascunde în el un rău iminent. Am apelat la publicații de psihologie în speranța că aș putea să găsesc o explicație rezonabilă, să mă liniștească, de pildă, aflând că situația ține de  natura umană. Am constatat, cu dezamăgire, că nu se ocupă nimeni de tipologia umană a continentului locuit de economiști. Aceștia par să nu fie la fel de interesanți precum sunt politicienii, avocații, actorii, mai recent,  medicii.

Am simțit că mă apropii cel mai mult de ceva care să mă ajute, prin similitudine, să am un răspuns atunci când parcurgeam cercetările de psihologie a comunicării, cu deosebire cele în care se analizează ce se întâmplă comportamentul lucrătorilor și managerilor media focalizat pe nevoia de a avea cote cât mai mari de audiență. Având ca teză că atenția unui ascultător sau spectator este mult mai mare când i se transmit știri despre situații cât mai negative, media de oriunde insistă pe relatarea cu preponderență a acestora, în detrimentul celor despre care se consideră a fi normale. Așa se face că pe orice canal, de exemplu de televiziune de știri, sunt prezentate non stop fapte și evenimente frizând partea întunecată a lumii, se fac comentarii și relatări ca și când ar fi vorba de atrocitățile unui război. Ca să fii vedetă de televiziune trebuie să aduci veștile cele mai urâte. După câteva ore de vizionare starea de spirit este deplorabilă, ești complet panicat că dezastrul e inevitabil, te înspăimântă răul care inundă viața de zi cu zi, ai coșmarul unei avalanșe de lucruri urâte ce s-au prăvălit peste fiecare.

Și totuși ceva mă oprea să accept similitudinea psihologiei comunicării media cu ceea ce prietenul meu medic incrimina în prestația publică a economiștilor. Este drept că economiștii sunt prezenți în comunicarea publică și cu siguranță sunt invitați să scrie sau să vorbească doar dacă știu să răspundă rețetei negativismului pentru ca media să obțină rating mare, de care depinde acordarea publicității, sursa principală de venit. După cum s-ar putea să fie un răspuns benevol, de oportunitate la specificul comunicării prin media și, în consecință, un economist adoptă discursul negativ. Dacă acesta este răspunsul, întrebarea pricinoasă a prietenului meu nu merită a fi prea criticată întrucât ar fi vorba de ceva ce ar fi  în tendință, în rând cu celelalte comportamente comunicaționale, nu ar face notă stridentă. Când lumea preferă să audă că după primul colț al realității pândește răul cel mai rău să invadeze spațiul domestic, economistul nu face altceva decât să spună că acesta vine și din economie.

Probabil că toate aceste supoziții au cel puțin o parte de adevăr, nefiind o exagerare în faptul că profesia de economist a ajuns la vedere, apare pe scena disputelor, ea însăși întreține o imagine despre sine controversată, mai ales când execută proiecte la comandă cărora trebuie să le asigure credibilitatea. Azi totul tinde să aibă loc sub lumina reflectoarelor, într-un ritm care desfide regulile raționale tocmai pentru că se aranjează lucrurile după nevoia de spectacol. Realitatea astfel structurată are șanse egale de a fi un succes sau de a fi un eșec. Atât de departe s-a mers pe această cale încât s-au alterat referențialele profesiei; misiunea economistului a migrat spre zona comunicării de penumbră, s-a impus specializarea care anunță răul în societate, gândirea problemelor de rezolvat se face eminamente negativ etc. Un economist care vrea să fie luat în seamă este mesagerul veștilor proaste. Știința se retrage undeva în culise.

Discursul negativ dă confort spiritelor grăbite să corespundă modei. Mulți cred că aceasta este calea de urmat, își desăvârșesc arta în a vesti catastrofe, cel mai adesea în prestația lor se invocă doar de crize, dezechilibre, pierderi. Zicerile acestora vin din ceea ce le vine în gând, în funcție de context, stimulul fiind nevoia de a face impresie cu o propoziție care să fie reținută de media. Nimic pornind de la cercetare sistematică, cu metodă, cu ipoteze și cu concluzii verificate și răsverificate prin dialog cu cercetătorii științifici ai problemei respective. Propensiunea spre epatare e și ea prezentă, preluările nerumegate de idei din articole conjuncturale ținând loc de originalitate.

Poate fi ușor descoperită preferința pentru transferul responsabilității mereu în alte părți ale corpului social. Cel mai adesea se invocă urgențe reparatorii și nu cauze reale, machiajul fiind obligatoriu în arta spectacolului. Camuflarea semnelor care dau identitate obligă la purtarea măștii improvizației pe scenă. Când li se cere corectitudine și coerență acești comunicatori fac paradă de subtilități pentru a  ocoli adevărul, brodează după desene care descriu situații din alt loc sau timp. Cum era de așteptat maladia negativului are de acum agenți eficienți de răspândire. Scenariul ales de media are în economiști un eșalon deja antrenat.

Plierea rapidă și cu valoare de masă critică a economiștilor pe comunicarea negativă are însă și rădăcini care vin din educație. Mă refer la absența din pregătirea de specialitate a componentei privind dezvoltarea abilităților de comunicare, ca trăsătură mai generală a mediului educațional indiferent de trepte și cuprindere. Putem spune că există o insensibilitate în privința pregătirii tinerilor pentru dezbaterea și discursul în public, în fapt pentru deprinderea exercițiului formulării întrebării, construcția explicației, prezentarea ideilor, atenția la tema discuției ș.a. Deprinderea cu recursul la argumentare științifică este întâmplătoare, prea adesea eroii discursului negativ au pregătire șubredă sau parțială.

La acestea se asociază caracterul pur teoretic al pregătirii, dopajul cu economia din dicționar, cu expresii abstracte, greu de realizat gradul de calchiere pe realitate. Paradoxul este că în școală și facultate se aglomerează cunoștințe despre o economie ipotetică, de situații conjuncturale nerepetabile sau de scheme conceptuale declarate ideale. Efectul este doza mare de inadecvare a înțelegerii lumii concrete, iar când unii absolvenți realizează dificultatea pe care o au fac un efort compensatoriu, preiau formulele uzuale din dezbaterea publică, iar cei mai descurcăreți se adaptează la cerințele comunicării negative.

În prelungirea defecțiunilor din sistemul educațional se situează stricta tunelizare a pregătirii, aproape în exclusivitate un tânăr urmează toate cele patru trepte de pregătire academică – licență, master, doctorat și post-doctorat – în aceeași specializare și la aceeași facultate, adică un număr de minim 10 ani ( de regulă nu mai puțin de 14 ani!) doar urmând planuri de învățământ cu aceleași discipline, reluate de multe ori identic, din treaptă în treaptă. În plus, nu parcurge decât minimal, la nivel de semestru, discipline cu o mai largă deschidere conceptuală și nicidecum discipline din grupul științelor socio-umane. Un statistician, să zicem, nu știe decât metoda statistică și indirect evaluările altor științe, mai ales ale acelora care dau imaginea corectă a modului cum funcționează economia și, evident, societatea, cum se formează țesătura sistemelor societale și cum se încastrează domeniile de activitate în ansamblul național. Cei care par să se apropie de cunoașterea complexă a economiei naționale o fac prin efort direct asumat, adesea însă urmând traseele cu scurtături ale ideologiilor politice.

În fapt, criticile ridicate de prietenul medic privesc o zonă aparte de actori publici, cel mai adesea aceștia au pregătire în discipline științifice microeconomice sau în metodologii și tehnici de analiză a economiei și care au încercat să suplinească prin bucle particulare pregătirea macroeconomică, structurarea viziunii de această perspectivă asupra fenomenului economic. În Occident se și aplică o clasificare a nivelurilor de pregătire micro și macro (Bussines și Ecomomics, în traducere oficială, la nivel de lege și de strategii ale universităților noastre, se utilizează  formula eliptică de sens Afaceri și Economie !!!), ceea ce conferă capabilități determinate de diferențialele categorice ale celor două variante ale pregătiri de specialitate în economie, complementare, iar nu interșanjabile. Adică un contabil aplică, să spun apelând la o terminologie mai veche, politica de conturi într-o companie sau grup de companii, dar nu are competențe în fundamentarea și conceperea politicilor macroeconomice. Evident că responsabilul de politica bugetului general consolidat al statului utilizează, pentru proiecția unor macro-indicatori,  informațiile obținute din raportările financiare ale companiilor, pe baza analizei de bilanț.

Vizibilitatea discursului negativ provine dintr-o formulă de promovare de tip confrerie, motivată de interese de proepinență, aspect cu adevărat de criticat pentru că ajunge să ocupe spațiul comunicațional, să disloce discursul responsabil, întemeiat rațional. Desigur, aici se poate constata un fenomen cu autostimulare, prin vizibilitatea discursului negativ se ocupă scena cu promotorii acestuia, figurile devin populare și ajung să constituie bază de selecție în ierarhiile vremii. Se produce transformarea mediocrității comunicării într-un mecanism extrem de ciudat, ce inundă alveolele climatului social, mediacritatea, canalul  favorizant al discursului negativ!. Mediacritatea atotprezentă își oferă serviciile insistent sistemului decizional, ajunge să împlanteze modul ei de reproducere peste tot, dând energie negativă vieții publice.

Fenomenul nu este nou, recentă fiind doar virulența discursului negativ amplificat de media. Receptarea lui ca o agresiune de proporții are loc datorită înmulțirii armatei proprii, cu puterea de influență pe care începe să o aibă în condițiile în care a ajuns la o consistență de masă critică. Complicatele efecte ale discursului negativ și ale mediacrității vin din răsturnarea proporțiilor specifice societății normale, așezată pe judecata corectă a situațiilor, pe comunicarea rațională, pe dezbaterea argumentelor în adoptarea soluțiilor, adică pe existența majoritară a celor obișnuiți să apeleze la discernământ, să asculte contraargumentul, să caute soluția care inspiră dedicarea pentru cauze generatoare ale stării de bine, ale cumpătării în viața publică, unde bunul-simț temperează excesele  comportamentelor, inclusiv ale comunicării.

Discursul negativ este un fenomen al gândirii negative, dar al unei specii a acesteia care prefațează era postadevăr. Suntem din fericire în faza incipientă a iradierii postadevărului și, ca atare, suportăm efectele încă firave ale discursului negativ. Dar semnele sunt tot mai clare că această specie de comunicare se îndreaptă spre mariajul ei cu expresia degradantă a înțelegerii politicii ca teren al adversității violente, al proiectării perspectivelor de evoluție ale societății prin anularea alternativei. Politica se apropie tot mai insistent de eliminarea din arsenalul practicilor a cooperării parteneriale între viziuni și convingeri. Tendințele sunt spre concepții fără nuanțe, de factură radicală, cu înclinații spre opțiuni totalitare. Sub influența discursului negativ și a mediacrității reînvie stafii ale trecutului, mânate să bântuie viețile oamenilor, să le distrugă speranțele de mai bine. Deocamdată ne aflăm în starea de a trăii puseurile negativismului sub forma intoleranței la dialog. Simpla constatare nu ține loc nicidecum de leac.

Poate fi evitată fixarea în această buclă deviantă a experimentării gândirii negative? Se știe că orice deviație de natura sistemelor societale are o inerție mare, care durează multe decenii. Gândirea proletcultistă intrată la noi, prin invazie externă, la jumătatea secolului trecut a durat aproape o jumătate de veac ca să ajungă în poziție marginală, minoritară. Fenomenele negativiste, cu scopuri atinse prin excluderea celorlalte opțiuni, nu dispar întrutotul. Cumva uluitor, negativismul de acum resuscită în lume proletcultismul de ieri, este indiscutabil rudă de sânge cu acesta, diferența fiind că a urmat alte universități  decât cele muncitorești. Este un proletcultism supertitrat, are robă nouă, este în mare măsură un fel de contestatar de serviciu într-o lume unde înfloresc curente ideologice cu ștaif, dar cumularde ale obsesiilor spre extreme ce au rezistat în tenebrele istoriei, adepte ale unei noi vânători de vrăjitoare, dacă se poate la scara unu pe unu a lumii.

Răspunsul nu poate fi decât o invitație la contrareacție, ranforsată de revenirea la tablele legii, doar astfel putând să se amâne peste alte milenii apocalipsa!

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Marin Dinu

Marin Dinu

Consultant strategie, Biroul banci centrale - rol, evolutii, perspective, Cancelaria BNR

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

Autori