În data de 1 ianuarie 2016, vor intra în vigoare, în totalitate, prevederile referitoare la recapitalizarea internă din Legea nr. 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții. De ce este necesară recapitalizarea internă, cum funcționează acest instrument de rezoluție și ce efecte poate induce asupra clienților instituțiilor de credit, persoane juridice române? Aceste întrebări își găsesc răspunsul în continuare.

 

 

Noi reguli europene și naționale de gestiune a crizelor financiare

 

Directiva 2014/59/UE (cunoscută și sub denumirea neoficială de directiva BRR) a prevăzut introducerea  la nivel european a unui cadru armonizat pentru gestiunea crizelor instituțiilor de credit  și firmelor de investiții,  începând cu 1 ianuarie 2015. Ca excepție, potrivit Directivei, regulile privind recapitalizarea internă vor urma să intre în vigoare în data de 1 ianuarie 2016, statele membre ale Uniunii Europene (UE) putând însă decide în privința aplicării mai devreme a acestora. Prevederile directivei au fost transpuse în dreptul național, prin Legea nr. 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții (publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 920 din 11 decembrie 2015). Conform acestei legi, regulile legate de capitalizarea internă se vor aplica  integral de la începutul anului 2016. 

 

De ce au fost introduse noile reguli?

 

Până în prezent, crizele bancare din țările UE au fost gestionate, în mare măsură,  prin injecția de fonduri publice, care reprezintă în ultimă instanță banii plătitorilor de impozite. Confruntate adesea cu posibilitatea prăbușirii unor bănci de importanță sistemică (n.n: în acest articol, noțiunea de bancă va fi folosită ca fiind echivalentă cu cea de instituție de credit), guvernele nu au avut altă opțiune, în lipsa unor mecanisme credibile de gestiune a crizei, decât să recurgă la banii publici pentru menținerea stabilității financiare.  Aceste evoluții au dus la o creștere puternică a deficitelor bugetare în multe state europene, măsurile ulterioare de limitare a acestora ducând la politici dure de austeritate. Noile reguli oferă autorităților naționale posibilitatea de a interveni rapid, în cazul băncilor sistemice, pentru: (1) a garanta continuitatea serviciilor esențiale (critice) ale acestora, (2) a menține stabilitatea financiară, (3) a proteja deponenții care intră sub incidența legislației privind garantarea depozitelor și (4) a apăra integritatea finanțelor publice. În această ultimă privință, regulile respective urmăresc ca investitorii privați să fie cei care suportă cu precădere costurile crizelor bancare.

 

Ce este rezoluția bancară și când se aplică?

 

Rezoluția bancară, introdusă de noile reguli europene în materie de gestiune a crizelor financiare, reprezintă  un proces de restructurare a unei bănci, proces ce are în vedere evitarea întreruperii serviciilor esențiale oferite clienților (de ex. depozite și servicii de plată), susținerea părții sănătoase a băncii și lichidarea părții reziduale a acesteia. Procesul este gestionat de o autoritate independentă (autoritate de rezoluție) care dispune în acest scop de un set de instrumente și competențe de rezoluție.  Rezoluția poate fi intreprinsă numai când sunt îndeplinite condițiile specifice, prevăzute de directiva BRR (preluate ca atare în legea de transpunere): (1) autoritățile stabilesc că instituția intră sau este susceptibilă de a intra în dificultate; (2) nu mai există acțiuni ale sectorului privat sau ale autorităților de supraveghere care pot fi întreprinse; (3) acțiunea de rezoluție este în interes public. Prin urmare, dacă o bancă nu prezintă importanță sistemică, ea nu va intra în rezoluție, ci va fi supusă lichidării. În țara noastră, potrivit noului cadru normativ în vigoare, autoritatea de rezoluție pentru instituțiile de credit, persoane juridice române,  este Banca Naționala a României.

 

Conceptul de recapitalizare internă

 

Recapitalizarea internă (eng. “bail-in”) este un instrument prin care o autoritate de rezoluție exercită competențe de reducere a valorii și/sau de conversie în titluri de capital a anumitor datorii ale instituției de credit supuse rezoluției, pentru a absorbi pierderile și a recapitaliza instituția în măsură suficientă pentru a se conforma cerințelor de autorizare și a-și continua activitățile pentru care a fost autorizată, precum și pentru a menține încrederea pieței. Important de reținut: aplicarea unei măsuri de recapitalizare internă va fi întotdeauna precedată de absorbirea pierderilor de către acționari și deținătorii de alte instrumente de capital. Recapitalizarea internă urmează a se aplica în toate țările UE.

 

Cum funcționează recapitalizarea internă?

 

Prin instrumentul “recapitalizare internă”, autoritățile pot să impună pierderi creditorilor sau să converteasca în acțiuni anumite datorii ale băncii.  Acest instrument nu se aplica însă în mod generalizat și nici total discreționar. Recapitalizarea internă are loc doar în relație cu o bancă aflată în pragul falimentului, iar mecanismul său de funcționare se bazează pe două principii importante: (1) niciun creditor nu va fi tratat mai rău decât în cazul falimentului băncii și (2) trebuie respectată o ierarhie strictă a creanțelor, cu flexibilitate de îndepărtare de la principiul egalității creditorilor în cadrul aceleași clase pentru a se limita riscul sistemic.

Recapitalizarea internă se aplică cu utilizarea “principiului cascadei”: persoana care investește în instrumentele mai riscante (și cu randament mai ridicat) va suporta pierderea sau va fi supusă convertirii creanțelor în acțiuni înaintea altor creditori. Numai după reducerea valorii sau conversia creanțelor din categoria  mai riscantă se va trece la categoria următoare.

Într-o prezentare simplificată (pentru detalii a se vedea Legea nr. 312/2015), ordinea în care se va aplica recapitalizarea internă in situatia institutiilor de credit, persoane juridice romane,  este următoarea:

 

  1. Acționari
  2. Deținătorii de alte instrumente de capital
  3. Alți creditori subordonați
  4. Creditori chirografari
  5. Persoane fizice, microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii deținătoare de depozite în valoare mai mare de 100.000 euro (doar cu sumele ce depășesc limita garantată)
  6. Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, în locul deponenților acoperiți (garantați).

 

Depozitele acoperite și alte datorii  sunt excluse de la recapitalizarea internă

 

Legea nr. 312/2015 (a se vedea art. 286 alin. 1) prevede o serie de datorii care nu pot fi supuse recapitalizării interne. În cadrul acestor excluderi explicite sunt cuprinse, de exemplu, depozitele acoperite (depozitele garantate până la nivelul limitei de 100.000 euro, în echivalent lei, pe deponent și pe bancă), obligațiile garantate (inclusiv obligațiunile garantate), datoriile față de instituțiile de credit sau firmele de investiții cu scadența mai mică de șapte zile, datorii ce rezultă în anumite condiții dintr-o relație fiduciară.  Toate celelalte datorii care nu sunt în mod expres excluse de lege, pot fi incluse în  procesul de recapitalizare internă.   

 

Excluderi posibile

 

În circumstanțe extraordinare, când aplicarea recapitalizării interne nu este posibilă într-un termen rezonabil, ori ar compromite continuitatea funcțiilor critice ori ar da naștere la riscuri pentru stabilitatea financiară, Banca Națională a României, cu notificarea prealabilă  și acordul  Comisiei Europene,  va putea să excludă (integral sau parțial)  anumite datorii de la aplicarea instrumentului respectiv. În cazul în care banca centrală ia o asemenea decizie, pierderile neabsorbite de creditori, vor putea fi transferate Fondului de Rezoluție Bancară (administrat de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare - FGDB), numai  dacă acționarii și creditorii băncii au fost supuși anterior recapitalizării interne în măsura a 8% din totalul datoriilor și al capitalurilor proprii ale instituții de credit in rezolutie. Fondul de rezolutie nu va  putea interveni cu o contribuție mai mare de 5% din totalul datoriilor și al capitalurilor proprii ale instituției respective.

 

Care sunt riscurile pentru deponenți?

 

Depozitele acoperite, altfel spus depozitele  garantate de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare - FGDB în limita a 100.000 de euro (echivalent în lei), nu intră sub incidența recapitalizării interne. Potrivit statisticilor FGDB, la sfârșitul trimestrului III 2015, deponenții garantați persoane fizice ce dețineau depozite de până la 100.000 de euro, în echivalent lei, reprezintă 99,8 % din numărul total al deponenților garantați persoane fizice la instituțiile de credit incluse în schema de garantare a depozitelor din România. De la 1 ianuarie 2016, garantarea oferită de FGDB se va extinde și asupra întreprinderilor mari (în limita plafonului de garantare menționat mai sus). În prezent, din categoria “depozite ale persoanelor juridice” beneficiază de această garantare doar depozitele întreprinderilor mici și mijlocii și cele ale altor entități asimilate acestora.  

De asemenea, trebuie menționat că depozitele persoanelor fizice, ale microîntreprinderilor și ale întreprinderilor mici și mijlocii beneficiază de un tratament preferențial pentru partea ce depășește suma garantată de 100.000 de euro, pe deponent și pe bancă. Aceste depozite au rang superior altor creditori chirografari, ele urmând a fi utilizate numai în cazul în care creanțele acestora nu au fost suficiente pentru a absorbi pierderile și a asigura capitalizarea adecvată a instituției de credit supuse rezoluției.  

În situații extraordinare, anumite depozite mai mari de 100.000 de euro ar putea fi excluse de la aplicarea recapitalizării interne pentru a se evita declanșarea unei contaminări pe scară largă ce ar afecta stabilitatea financiară.  Pentru a se da curs unei astfel de excluderi  de către autoritatea de rezoluție, o condiție esențială este  ca anterior să fi avut loc o recapitalizare internă în cadrul căreia acționarii și creditorii să fi adus o contribuție echivalentă cu 8% din totalul datoriilor și al capitalurilor proprii ale instituției de credit în criză.

 

Mecanisme de siguranță pentru creditori: niciun creditor mai defavorizat decât în lichidare

 

Legea nr. 312/2015, ce transpune directiva BRR, conține o serie  de măsuri de siguranță pentru creditori. Una dintre acestea este cea cunoscută sub denumirea de “niciun creditor mai defavorizat” (engl.  “no creditor worse-off”- NCWO). Potrivit acestui mecanism de siguranță, în cazul în care se aplica procedura de recapitalizare internă, autoritatea de rezoluție va avea în vedere ca acționarii și creditorii implicați în aceasta să nu suporte pierderi mai mari decât cele pe care le-ar fi înregistrat dacă instituția ar fi fost lichidată prin procedura de insolvență. Dacă apar totuși astfel de pierderi, acționarii și creditorii au dreptul la compensația corespunzătoare din partea Fondului de Rezoluție administrat de FGDB,  în baza unei evaluări făcute de un evaluator independent.  

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Cristian Bichi

Cristian Bichi

Consilier guvernator, Cancelaria BNR

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.

Căutare

Autori