O acuză adusă în ultima perioadă Băncii Naționale a României (BNR) este aceea că banca centrală se face responsabilă de problemele financiare create de băncile populare în urma cu peste un deceniu și jumătate. Voi demonstra în rândurile de mai jos falsitatea acestei încriminări, având avantajul de a fi o persoană ce a fost implicată în reglementarea organizațiilor cooperatiste de credit.  BNR nu a contribuit în niciun fel la declanșarea crizei băncilor populare, din contră a rezolvat această problema, la solicitarea legiuitorului român.

 

Banca populară nu este bancă comercială

 

Pentru început, să înțelegem ce este o bancă populară. Indiferent de țara unde operează, o bancă populară este, mai întâi de toate, o societate cooperatistă, în timp ce banca comercială este structurată ca o societate comercială. Societatea cooperatistă este definită în mod tradițional ca o asociație de persoane, cu un număr variabil, care are drept scop să favorizeze sau să garanteze printr-o acțiune comună anumite interese ale membrilor săi.  Prin urmare, trăsătura esențială a unei societăți cooperatiste este de a oferi membrilor săi servicii în condiții cât mai avantajoase, și nu de a asigura, cum este cazul băncilor comerciale, profituri cât mai mari la capitalul depus de asociați. 

În virtutea naturii sale, activitatea unei bănci cooperatiste (indiferent de varianta în care există: bancă populară sau bancă de credit mutual) este guvernată de o serie de principii cooperatiste, din care cele mai relevante sunt următoarele:

  • Asociații sunt cei care se folosesc de banca cooperatistă;
  • Adeziune libera și deschisă pentru toți: Banca cooperatistă are porțile deschise pentru intrarea și iesirea în orice moment a membrilor săi, ceea ce conduce la variabilitatea numărului asociaților și a capitalului. În antiteză, băncile comerciale nu pot avea decât capital fix;
  • Control democratic: toți membrii unei bănci cooperatiste au drepturi egale de vot, conform principiului ”un om, un vot”. La băncile comerciale pe acțiuni, numărul de acțiuni deținute determină dreptul de vot.  

Băncile populare și băncile de credit mutual reprezintă variante de existență a băncilor cooperatiste, diferențele dintre modele fiind date de evoluții istorice diferite. Primele bănci cooperatiste au apărut în Germania în secolul XIX sub forma băncilor de tip Raiffeisen și a băncilor populare (”Volksbanken”). Prima categorie de bănci se adresa agricultorilor și mediului rural, în timp ce cea de a doua categorie avea în vedere micii întreprinzători din mediul urban. Datorită orientării lor diferite, cele două tipuri de societăți au dezvoltat caracteristici operaționale distincte, care în ultimii ani s-au apropiat sub presiunea competiției din partea altor instituții financiare (nu voi dezvolta aceste aspecte din lipsă de spațiu). Băncile respective au servit ca model pentru înființarea unor sisteme similare în alte țări, în unele dintre acestea băncile de tip Raiffeisen fiind cunoscute sub denumirea de bănci de credit mutual.

 

Scurt istoric al băncilor cooperatiste în România

 

În România, băncile cooperatiste – cunoscute sub denumirea de bănci populare – au operat cu succes în perioada presocialistă, constituind principalul sector al cooperației autohtone. În fapt, prima lege a a cooperației (și bancară) din România a fost “Legea băncilor populare sătești și a casei lor centrale” din anul 1903. Desființate la scurt timp după instaurarea regimului comunist, băncile populare au fost reînființate în anul 1955 sub forma cooperativelor de credit și au fost atașate rețelei existente a cooperativelor de consum, luând astfel naștere cooperația de consum și de credit.  Sfera operațiunilor permise cooperativelor de credit a fost însă limitată drastic, astfel încât ele au ocupat un loc marginal în cadrul sistemului financiar românesc până în anul 1989.

O primă încercare de adaptare a sectorului cooperatist de credit la cerințele economiei de piață a fost făcută în 1990 prin intermediul Decretului - Lege nr. 67/1990 care a consfințit existența unei rețele de cooperative de credit afiliată la Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum și de Credit  - Centrocoop. De precizat că Legea privind activitatea bancară, care a încredințat BNR supravegherea asupra societăților bancare constituite în baza Legii nr. 31/1990 ca societăți comerciale, a fost adoptată mult mai târziu, și anume  în  martie 1991. 

În anul 1992, BNR în colaborare cu rețeaua cooperatistă de credit Desjardines din Canada, în cadrul unui proiect sprijinit de Banca Mondială, a explorat posibilitatea înființării unei noi instituții financiare cooperatiste autonome în România, aflate sub supravegherea băncii centrale. Propunerile BNR nu au fost însă îmbrățișate de decidenții politici din epocă.

Cățiva ani mai târziu, a fost adoptată Legea nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și de credit. Legea respectivă nu a oferit un cadru adecvat pentru activitatea cooperativelor de credit, rebotezate bănci populare, și a creat premizele unei crize financiare pentru numeroase instituții de credit cooperatist. Principala critică care se poate aduce legii respective este că ea a avut în vedere numai statutul cooperatist al băncilor populare, neglijând caracterul de facto al acestora de instituții de credit. Legiuitorul român a permis accesul neautorizat la activitatea bancară (situație ce contravenea prevederilor tuturor legislațiilor bancare moderne), nu a supus băncile populare cerințelor de prudență bancară și nici nu a prevăzut aderarea acestora la un sistem de garantare a depozitelor. În acest sens, trebuie subliniat ca legea nu a a prevăzut atribuții pentru Banca Națională a României sau altă autoritate competentă în privința autorizării, reglementării și supravegherii cooperativelor de credit - bănci populare. Invocându-se principiul autonomiei cooperatiste, o cooperativă de credit – bancă populară se putea constitui și funcționa fără obținerea unei autorizații prealabile din partea autorității de supraveghere bancară. Singurele condiții cerute de lege pentru înființarea unei bănci populare au fost existența a cel puțin o sută de membri, persoane fizice, și vărsarea de către fiecare dintre aceștia a unei părți sociale a cărei valoare se stabilea prin statutul fiecărei cooperative de credit.  Regimul de intrare liberă în sistemul bancar  prevăzut de Legea nr. 109/1996 a favorizat rapid apariția, alături de rețeaua cooperatistă de credit CREDITCOOP deja existentă (afiliată la CENTROCOOP), a zeci de bănci populare independente și slab capitalizate, conduse, de regulă, de administratori fără experiență. Aceste entități independente au operat într-un vacuum de reglementare și supraveghere bancară, multe dintre acestea confruntându-se rapid cu probleme financiare.  

Recunoscând slăbiciunile legii anterior menționate și pentru a limita proliferarea necontrolată a băncilor populare independente, la propunerea BNR, Guvernul României a emis Ordonanța de urgență nr. 114/1999 ce a suspendat dispozițiile din Legea nr. 109/1996 ce reglementau constituirea acestor entități, până la data adoptării unei noi legi a cooperației de credit.  Într-un final, un nou cadru juridic pentru organizațiile cooperatiste de credit a fost adoptat de Guvern prin Ordonanța de urgență nr. 97/2000, modificată și completată prin OUG nr. 272/2000. Aceste texte legislative, la care și-au adus aportul experții din banca centrală, au permis soluționarea dezechilibrelor existente în cadrul sectorului de credit cooperatist. Potrivit  ordonanței mai sus menționate, BNR a fost însărcinată cu autorizarea, reglementarea și supravegherea cooperativelor de credit și a caselor lor centrale. În aplicarea noului cadru legislativ, BNR a emis norme de autorizare și reglementări  prudențiale si contabile. Etapa de autorizare a organizațiilor cooperatiste de credit a început în anul 2001, BNR preluând supravegherea acestora după finalizarea procesului respectiv. Urmare acestui proces, a fost autorizată o singură rețea cooperatistă, formată din CREDITCOOP Casa Centrală și cooperativele de credit afiliate acesteia.

 

Criza băncilor populare nu poate fi imputată băncii centrale

 

Față de cele de mai sus, este evident că BNR nu poate fi acuzată că nu a supravegheat adecvat băncile populare, banca centrală neavând atribuții în acest domeniu până la momentul intrării în vigoare a OUG nr. 97/2000, ce a avut loc după ce criza băncilor populare înregistrase pusee acute și era clar că trebuia găsită o soluție la aceasta. După acest moment, BNR și-a adus o contribuție importantă la însănătoșirea sistemului de credit cooperatist. Prin urmare, detractorii BNR ar trebui să aibă  decența de a nu se folosi de acuza “supraveghere inadecvată a băncilor populare” în atacurile mediatice împotriva băncii centrale, întrucât aceasta nu este susținută de evidențe.

Administratorul blogului își rezervă opțiunea de a nu valida formulările ofensatoare, jignitoare sau denigratoare.


Cristian Bichi

Cristian Bichi

Consilier guvernator, Cancelaria BNR

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.

Căutare

Autori