Sub impactul unei reveniri spectaculoase a cererii, inflația ar putea crește în țările dezvoltate peste nivelurile dorite, chiar dacă referitor la aceste niveluri consensul pare să diminueze comparative cu cel existent înainte de 2008. Această perspectivă, ce a lipsit ceva mai mult de un deceniu, animă discuțiile despre cum ar trebui să fie mix-ul de politici macroeconomice. De data aceasta, mix-ul de politici pune unele provocări noi: pe de o parte, stimulii de urgență acordați în timpul pandemiei au dus deficitele bugetare la niveluri relativ mari în toate țările. Pe de altă parte, politica monetară a fost și încă mai este bazată în primul rând pe programe de relaxare cantitativă. Aceste programe au fost inițiate ca răspuns la criza financiară din 2008 sau la criza datoriilor publice din 2010-2012 din zona euro, cât și pentru a ajuta gospodăriile, firmele, guvernele și sectorul financiar în timpul pandemiei. Date fiind aceste circumstanțe, criteriile specifice ce se au în vedere atunci când se iau decizii de politică monetară vor fi cântărite, cel puțin pentru o anumită perioadă, și din perspectiva datoriilor guvernamentale. 

Un articol difuzat pe un site de media socialăsusține nici mai mult nici mai puțin că moneda națională a României a fost legată, în ultimii ani, printr-o relație fixă rigidă de cea a unui stat african austral. Această afirmație reprezintă o inepție, demontată, printre altele, chiar de reprezentarea grafică prezentă în articolul respectiv, ce redă un curs variabil între cele două monede. Mai mult, dacă s-ar aplica “filozofia” textului respectiv ar rezulta că multe state, inclusiv țări vecine României sau chiar SUA, s-au înghesuit să-și ancoreze unilateral moneda națională de cea a Botswanei. Detalii în continuare, cu precizarea că opinia de față se înscrie în efortul de educație financiară al băncii centrale.

Revenirea economiei reale din criza generată de pandemie este semnificativ mai rapidă decât s-a anticipat atât pe plan extern, cât și pe plan intern, deschizând calea către un ritm de creștere economică deosebit de robust în anul 2021. Odată cu prefigurarea diminuării treptate a multiplelor incertitudini, așteptările privind evoluția PIB pentru anul viitor sunt, de asemenea, unele favorabile.

Orientarea consumatorilor spre soluții durabile (și care contribuie la reducerea poluării) favorizează noi investiții și instrumente de finanțare cu rezultate generate prin tehnologii ecologice, ecologizarea transporturilor, decarbonizarea sectorului energetic, promovarea eficienței energetice pentru clădiri și colaborarea cu partenerii internaționali pentru îmbunătățirea standardelor globale de mediu. România poate valorifica aceste oportunități, iar poziționarea ca țară atractivă pentru investițiile străine directe din sectoarele verzi este sprijinită de progresele realizate în ultimele decenii, perioadă în care țara noastră a înregistrat, spre exemplu, cea mai mare reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din regiune, respectiv raportat la media UE, promovând cele mai ample planuri privind ponderea în domeniul energiei regenerabile în totalul surselor de energie.

Schimbările climatice sunt astăzi mai mult decât o problemă de mediu, iar acțiunea climatică este cel mai probabil provocarea definitorie a timpului nostru. Trebuie să fim conștienți de necesitatea urgentării procesului de transformare, ţinând cont de caracteristicile fiecărei economii şi asigurând o tranziţie justă la nivel de societate, dar şi de deciziile adoptate în acest sens la nivelul Uniunii Europene (UE), rezultat al procesului de co-decizie dintre Comisia Europeană, Consiliul UE şi Parlamentul European.

Mai multe articole

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

RSS

Autori