Prețurile au crescut în mai 2016 cu 0,25%, potrivit datelor comunicate de Institutul Național de Statistică. Deoarece rezultatul a fost mai bun decât în aceeași lună a anului trecut, prin așa-numitul ”efect de bază”, s-a ajuns la un nou record de scădere a prețurilor: -3,46% potrivit metodologiei naționale și -3,0% conform indicelui armonizat IAPC, utilizat pentru comparabilitate la nivel european.

Când, potrivit raportului de convergenţă 2016, publicat ieri de Comisia Europeană, se arată că  România nu îndeplineşte criteriul cursului de schimb, la fel ca în cazul tuturor celor şapte state care fac obiectul raportului, aceasta nu este decât o evidenţiere a faptului că leul nu participă la Mecanismul European al Ratelor de Schimb (European Exchange Rate Mechanism -ERM-II). Aceasta ar presupune definirea condiţiilor specifice pentru participarea în mecanismul cursului de schimb ce trebuie semnate de preşedintele BCE şi guvernatorul BNR. Anterior însă, miniştrii de finanţe ai statelor membre din zona euro şi ai ţărilor care participă la ERM II decid cursul de schimb central al leului (RON) faţă de euro precum şi banda standard de fluctuaţie pentru intervenţia obligatorie a băncilor centrale participante. Cu alte cuvinte, în lipsa stabilirii unei parităţi centrale în jurul căreia cursul monedei naţionale să nu varieze mai mult de plus/minus 15 procente în aşa numita antecameră Euro, niciun stat membru, care nu a decis o dată de aderare la zona euro şi nu a intrat în ERMII, nu îndeplineşte condiţia cursului de schimb. Aceasta este o precizare absolut necesară pentru evitarea erorilor de interpretare a documentului CE referitor la cursul de schimb.

Bancherii centrali îndrăznesc să supere. Desigur, nu este treaba lor să se pronunțe asupra unor opțiuni politice, sociale sau geostrategice! Dar e datoria lor să prezinte publicului implicațiile și riscurile la adresa stabilității prețurilor și a celei financiare. E scris în mandate. Și e corect să le pretindem să ne informeze mereu pentru ca noi, publicul larg, și implicit cei aleși să ne reprezinte, să poată decide ce vrem și ceea ce nu dorim să ne asumăm.

A fost ceva normal înainte de 2008 pentru băncile centrale să reducă dobânzile în timpul recesiunilor, pentru a stimula cererea, și să le crească ulterior, pentru a tempera cererea. Cu acest mecanism, băncile centrale au împins inflația unde au dorit. Nimeni nu părea să creadă cu adevărat că acest mecanism comod se va mai deteriora vreodată și că băncilor centrale le va veni greu să creeze inflație. Și, chiar dacă s-ar fi întâmplat, exista o cauzalitate reasiguratoare acceptată de economiști (Mishkin, 2007): inflația depinde de bani, care la rândul lor depind de băncile centrale. Cu alte cuvinte, ar fi suficient ca băncile centrale să găsească alte modalități pentru a crește cantitatea de bani. Iar băncile centrale au făcut ce a depins de ele pentru a crea bani: mai întâi au redus ratele dobânzii la zero, apoi au trecut la relaxări cantitative, iar în prezent extind practica dobânzilor negative la rezervele excedentare. Totuși, inflația nu a crescut spre nivelurile dorite. Am să arăt de ce cred eu că suntem aici și ce este, probabil, neadecvat în conceperea politicilor monetare.

Mai multe articole

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

RSS

Autori