Recentele discuții, din aprilie 2020, dintre Miniștrii de finanțe au reliefat – din nou – lipsa de solidaritate de care dau dovadă statele europene atunci când se confruntă cu o criză. Fie că vorbim de invadarea Crimeei de către Rusia, de criza refugiaților din Orientul Apropiat, de încălzirea globală sau de pandemia Covid 19, Europa reacționează lent și cu măsuri insuficiente, și acelea smulse cu forcepsul în urma unor negocieri interminabile. Această stare de lucruri nu ar trebui să mulțumească pe nimeni din cadrul electoratelor, dar ea este menținută și chiar amplificată de existența unor linii roșii (restricții auto-impuse), așa cum vom arăta în continuare.
În aceste zile în care peste efectele pandemiei se suprapun veştile rele despre recesiunile din Zona Euro, de care ne leagă în primul rând fluxurile de exporturi şi de importuri, suntem cu ochii pe PIB. Inclusiv banca centrală - care deşi nu are înscrisă între obiectivele sale creşterea economică prin responsabilităţile ce-i revin în asigurarea stabilităţii preţurilor şi a stabilităţii financiare este implicată activ în dinamica PIB-ului. Dacă, bunăoară, cea mai importantă dintre deciziile cu care BNR a deschis confruntarea cu impactul nociv al pandemiei asupra activităţii economice a fost reducerea dobânzii de politică monetară, primul dintre motive este menţinerea unui nivel optim al lichidităţii în bănci, care mai departe să funcţioneze ca amortizor în calea tendinţelor recesioniste.