Atacul declanșat asupra băncilor - concretizat în Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.114/2018 şi de un set de trei legi aflate în dezbatere în Parlament – are la bază o premisă fundamentală: aceea că băncile comerciale prezente în România au o profitabilitate mai mare decât omoloagele lor din alte state europene. Din această premisă – dacă este adevărată – pot decurge două concluzii:

 

  1. noile prevederi legale nu vor determina băncile să-şi reducă activitatea în România („nu pleacă câinele de la măcelărie”);
  2. băncile vor accepta, fără entuziasm, să-şi reducă marja de profit, dând credite mai ieftine.

 

Dar ce se întâmplă dacă premisa este greșită, iar băncile din România nu sunt mai profitabile decât cele din Uniunea Europeană? Mai sunt valabile în acest caz cele două concluzii?

Pentru a face comparații internaționale, sursa cea mai credibilă o constituie Consolidated Banking Data produsă de Banca Centrală Europeană. În această bază de date, profitabilitatea sistemelor bancare din statele UE este comparată prin intermediul a trei indicatori: randamentul activelor (return on assets, ROA); randamentul capitalului (return on equity, ROE); raportul cost/venituri (cost to income ratio). Le vom analiza pe rând, evidențiind pozițiile băncilor din România.

 

Randamentul activelor (ROA)

 

Acest indicator arată cât câștigă sistemul bancar dintr-o ţară într-un an de zile, raportat la volumul total al banilor pe care respectivul sistem i-a dat cu împrumut (prin credite către firme şi populație) sau i-a investit (în imobile, titluri de stat etc.) În tabelul alăturat am calculat, pe baza datelor Băncii Centrale Europene (BCE), media ROA pe ultimii zece ani pentru care există date disponibile (2008-2017), pentru un număr de 26 de state europene (băncile din Grecia şi Croația au fost excluse din calcul din cauza seriei incomplete de state). O observație importantă este legată de metodologia BCE: această instituție ia în calcul toate băncile dintr-o țară. În schimb, în metodologia utilizată de Autoritatea Bancară Europeană (ABE), pentru statele cu sisteme bancare mici, precum România şi majoritatea celor care au aderat după 2003, se iau în calcul doar cifrele aferente primelor trei bănci ca mărime. Or, aceste trei bănci sunt, prin definiție, mai profitabile decât media băncilor din ţara respectivă. Ceea ce înseamnă că, pentru România şi majoritatea statelor din estul Uniunii Europene, indicatorii calculați de ABE sunt supraevaluați, adică arată o profitabilitate mai mare decât a sistemului bancar național, observație valabilă şi în cazul celorlalți doi indicatori, randamentul capitalului, respectiv raportul cost/venituri.

Pe acești zece ani (2008-2017), băncile din România se situează, în medie, pe locul 8 din 26 în ceea ce privește indicatorul randamentelor activelor, cu o valoare de 0,439%, ceea ce înseamnă că 100 de lei daţi cu împrumut/investiți de sistemul bancar au generat un profit mediu de aproximativ 44 bani/an.

 

laz1

 

Prin urmare, nu este adevărat că România înregistrează cea mai mare profitabilitate a băncilor, cel puțin prin prisma indicatorului ROA. La valoarea medie de 0,439 a acestuia făceau referire şi comunicatele Asociației Bancare a Băncilor, atunci când încercau să arate că o taxare a activelor bancare cu o rată trimestrială de 0,3 la sută (adică de 1,2 la sută pe an) ar produce pierderi sistemului bancar, fiind mai mare decât rata istorică a randamentului activelor. În treacăt fie spus, nici chiar sistemul bancar cel mai profitabil conform acestui indicator, cel din Cehia, nu ar face faţă unei asemenea rate a taxării.

Este adevărat că, în privința ROA, băncile din România s-au situat pe poziții fruntașe (locul 4 în 2017, locul 3 în 2015), dat tot atât de adevărat este că după criza financiară internaţională ele s-au situat pe poziții codașe (locul 27 în 2014, locul 22 în 2012).

Dar adevărata întrebare pe care ar trebui să şi-o pună decidenții români – guvernanți şi parlamentari – este în ce măsură băncile din România, după impunerea taxei pe active bancare prevăzute în OUG 114/2018, vor mai dori să-şi continue activitatea în această ţară? Dacă, chiar înainte de impunerea taxei, era mai rentabil să desfășoare activitatea bancară în alte state estice (Cehia, Bulgaria, Polonia, Slovacia), nu va fi acest lucru cu atât mai atractiv după impunerea taxei? Sau, de ce ar prefera o bancă să facă business în România, unde obține un câștig anual aproximativ egal cu cel pe care l-ar putea obține în Suedia, Luxemburg sau Finlanda, în condițiile unui risc de țară mult mai redus?

 

Randamentul capitalului (ROE)

 

Randamentul capitalului arată profitul anual obținut de sistemul bancar ca procent din capitalul investit. De exemplu, un ROE de 12,5 înseamnă că se va recupera capitalul investit în circa 8 ani, un ROE de 5 înseamnă că va dura 20 de ani recuperarea capitalului. România, având un ROE mediu de 3,929 pe ultimii zece ani, arată posibililor investitori că, în această ţară, înainte de introducerea taxei pe active bancare, capitalul investit se recupera în circa 25 de ani. Este evident acum de ce un număr semnificativ de bănci, venite în România după 2004, nu au ajuns încă la recuperarea capitalului investit (break-even point).

Şi, la fel ca în cazul ROA, se naște întrebarea: de ce ar prefera un investitor (vechi sau nou) să aducă banii în sistemul bancar din România, când ar putea să o facă, cu randamente mai bune, în statele din est (Cehia, Slovacia, Polonia, Bulgaria) sau în state cu risc mult mai mic (Suedia, Finlanda, Luxemburg)?

 

Laz2

 

Raportul Cost/venituri (Cost/Income Ratio) media 2008-2017

 

Acest indicator arată câţi euro s-au cheltuit de către bănci sub formă de cheltuieli operaționale (salarii, chirii, echipamente, utilități etc.) pentru a genera venituri operaționale de 100 de euro. Pe media ultimilor zece ani, România ocupă locul 10 într-un asemenea clasament, cu cheltuieli operaționale de 54,436 lei la fiecare 100 de lei generați ca venituri operaționale. Așadar, o performanță mult mai slabă decât Malta, unde băncile cheltuiesc doar 35 de euro pentru a genera venturi de 100 de euro, dar mult mai bună decât în Irlanda, unde băncile cheltuiesc 94 de euro pentru a genera venturi de 100 de euro.

 

                                                                                                                           *

                                                                                                                      *       *

 

Din analiza celor trei indicatori prezentați, rezultă că profitabilitatea sistemului bancar din România este – înainte de impunerea taxei pe active – mai bună decât media europeană, dar nu excepțională. Impunerea taxei pe activele bancare ar putea să o transforme din mai bună în mai slabă decât media europeană. Nu ar fi exclus, în acest scenariu, să asistăm la câteva ieșiri de bănci din România (chiar dacă nu a celor de talie mare). Este cazul să ne întrebăm dacă asta dorim, într-o ţară care oricum este subcapitalizată şi sub-bancarizată. Şi ar fi naiv să credem că băncile-mamă din Europa nu îşi fac astfel de calcule precum cele prezentate de noi, într-o Europă în care capitalul circulă liber.

 

Laz 3

 

Venim acum la analiza celei de a doua consecințe presupuse de decidenții români: aceea că băncile din România, fiind foarte profitabile, vor accepta să dea credite cu dobânzi mult mai scăzute. Dar dobânda la credite are două componente: dobânda ROBOR plus o anumită marjă care diferă în funcție de bancă şi de client. Plafonarea de facto, prin taxare diferențiată fie a ROBOR, fie a marjei, în afară de faptul că îngreunează transmiterea politicii monetare, constituie şi o încălcare a mecanismelor de piaţă.

Chiar dacă marja are o componentă subiectivă, ea reflectă două elemente obiective: niște indicatori macroeconomici mai slabi în România decât în alte state (cea mai mare inflație, al doilea deficit de cont curent, al doilea deficit bugetar din UE-28), respectiv un risc de ţară crescut derivat dintr-o legislație non-europeană şi neprietenoasă cu creditorii (cele trei legi din parlament), dintr-o legislație europeană şi neprietenoasă cu creditorii (Legea insolvenței), dintr-o legislație care nu se aplică (Legea 31/1990) sau dintr-o legislație intempestivă, care ia prin surprindere pe toată lumea (OUG 114/2018). Toate acestea au un cost. Şi, dacă ROBOR ar fi diminuat/redefinit, ar fi naiv să credem că băncile nu vor proceda la o creștere a marjei, care să le permită păstrarea unei profitabilități oricum diminuată ca efect al aplicării taxei pe activele bancare.

Pentru cei care au ajuns în acest punct cu lectura (felicitări pentru răbdare!) şi care consideră că tot ce am scris reprezintă o nouă încercare a celor de la BNR de a se erija în apărarea băncilor, îi rog să se situeze deasupra acestui partizanat îngust şi să se întrebe: ce este mai bine pentru România pe termen lung? Un sistem bancar puternic, profitabil, furnizor de capital pentru investiții sau un sistem bancar slab, clientelar, alimentând consumul dar nu şi dezvoltarea ţării?

Iar cei – puţini – care vor fi în stare să judece obiectiv, să vină să critice.


Valentin Lazea

Valentin Lazea

Economist șef al BNR

Articole ale aceluiași autor

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

Autori