Acest scurt text este provocat în principal de prăbușirea băncii Valley Silicon Bank, care a stârnit “valuri” și un posibil efect de contagiune. Este foarte bine că autoritățile americane au intervenit rapid și au reiterat angajamentul de garantare a depozitelor de până la 250 000 USD. Dar cele mai multe depozite de la SVB (peste 90%) nu erau garantate. Totuși, sunt semne că guvernul federal va încerca să ofere despăgubiri posesorilor de depozite neasigurate. Se va comenta mult pe seama acestui episod, care arată din nou interconectarea din piețele financiare, fragilități multiple. Rândurile de față subliniază două aspecte care explică, fie și parțial, de ce cazul SVB era scris pe perete…, cum spun americanii.

În primul rând, este vorba încă despre sub-reglementarea sistemului financiar, mai ales a sectorului bancar umbră (non-bănci care efectuează operațiuni de creditare), ce este de neînțeles. Fonduri mari au migrat către zonele sub-reglementate și este inexplicabilă inacțiunea reglementatorilor în această privință -- deși de ani de zile această situație este semnalată în documente ale BCE, FMI, Fed, BoE, ESMA etc. A fost și episodul din februarie cu fonduri de pensii în Marea Britanie, care făcuseră plasamente în gilts (obligațiuni guvernamentale) și care, prin marcarea la piață (mark to market) au suferit pierderi importante în portofolii. Iar BoE a intervenit pentru a calma apele.

Și la SVB, mark to market a plasamentelor în obligațiuni a însemnat pierderi majore, care au declanșat retrageri de depozite și criza de lichidități. Nu numai că sunt părți ale sistemului financiar sub-reglementate, dar au existat presiuni mari în ultimii ani de relaxare a sistemului de reglementare introdus după criza financiară. Nici standardele de creditare nu sunt, probabil, suficient de riguroase.

Nereglementat este domeniul kripto, in care a fost adânc implicată banca Signature din New York. Îți stă mintea când citești că o bancă finanțează prin excelență firme din domeniul krypto; este ca și cum ai finanța jocuri de noroc, scheme Ponzi. Iar reglementatorii parcă au închis ochii.

Al doilea aspect de subliniat privește întărirea politicilor monetare în 2022, pentru a se lupta contra inflației, pentru a domoli așteptări inflaționiste. Ce se întâmplă acum pe piețele financiare din SUA și chiar Europa (apropos de episodul din Marea Britanie) arată în mod peremptoriu că stabilitatea prețurilor nu poate fi disociată de stabiltatea financiară. Întărirea rapidă și puternică a politicilor monetare nu se poate face cu ochii închiși, fără a vedea ce se întâmplă cu un sistem financiar în care numeroase entități sunt cu leverage foarte înalt. Iar când “mark to market” operează în mod implacabil multe daune pot avea loc, efecte de panică se pot lesne propaga. Reglementatorii nu ar trebui să permită leverage înalt în sistemul financiar. Riscuri presupuse la nivel individual, la nivel de firmă, pot deveni ușor riscuri sistemice prin propagare.

Morala este dublă:

  1. reglementarea trebuie să fie adecvată (severă), să acopere toate sectoarele din piața financiară, să nu se tolereze leverage mare;
  2. politica monetară nu poate avea o singură țintă într-un mediu atât de complex și cu atât de multe fragilități.

Este de salutat faptul că multe bănci, inclusiv în România sunt bine capitalizate și cu lichidități mari. Și este bine că sectorul bancar umbră nu este dezvoltat în România.

PS. Este improbabil ca Fed să crească rata principală cu 50 de puncte de bază la ședința viitoare de politică monetară, pas pentru care pledau unele voci.


Articole ale aceluiași autor

Disclaimer

OpiniiBNR.ro este o platformă - forum pe care specialiştii din Banca Națională a României dezbat principalele evoluții macroeconomice și financiare locale și internaționale. Opiniile exprimate sunt strict personale, nu reflectă poziția oficială a Băncii Naționale a României și nu implică sau angajează în niciun fel această instituție.
Politica de utilizare cookies

Căutare

Autori