Ultimul articol

Recent, la Parlament a fost depusă o inițiativă legislativă privind protecția consumatorilor împotriva cametei. O citire rapidăa acesteia generează însă un prim semn de întrebare, dacă nu cumva ne aflăm în fața unei confuzii între noțiunea de procent și cea de punct procentual, cu potentiale consecințe destabilizatoare pentru activitatea economică viitoare din România.

Dobanda Anuală Efectivă (DAE) se dovedește a fi o “nucă tare” pentru inițiatorul legii privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive. Actul normativ oferă o definiție greșită a DAE, sunt făcute trimiteri la limite pentru această dobândă care nu sunt precizate în text și există prevederi legislative în contradicție cu cele naționale și europene. Toate acestea demonstrează dificultăți serioase în privința înțelegerii filozofiei ce stă în spatele conceptului DAE. Prin urmare, abundă neclaritățile în privința modului cum se vor aplica prevederile legii legate de DAE. Situația e de natură să ducă la numeroase litigii, de pe urma cărora este clar care va fi categoria profesională care va avea oricum de câștigat. 

Cartea „O istorie morală a politicilor monetare și fiscale” constituie deopotrivă un binevenit semnal de alarmă privind implicațiile consumerismului care domină lumea în care trăim și o pledoarie convingătoare pentru claritate morală. Dacă mesajul cărții ar fi fost mai diluat, aceasta nu ar fi putut reprezenta un semnal de alarmă credibil. Iar dacă pledoaria autorului nu ar fi fost redactată cu o remarcabilă claritate discursivă, nu ar fi atât de accesibilă și de captivantă.

Stabilitatea prețurilor nu reprezintă unicul bun public pe care societatea îl așteaptă de la o bancă centrală, căreia, pe lângă misiunea elaborării politicii monetare, aflată în centrul atenției, îi revin și numeroase alte atribuții, fapt reflectat chiar de titlul volumului de față: Rolul băncilor centrale în economiile contemporane: dincolo de stabilitatea prețurilor.