Romania are nevoie de o conversatie interna serioasa privind aderarea la zona euro (ZE), care sa ajute decizii politice responsabile. Judec textul profesorului Silviu Cerna (Ziarul Financiar, 23 sept. a.c) in acest context si salut demersul fiindca vine din partea unui om cu cunoastere teoretica si experienta in practici monetare. Pledoaria pentru ca aderarea la zona euro sa fie esenta unui proiect de tara nu este lipsita de temei, mai ales ca ar semnifica apartenenta la primul cerc concentric al Uniunii. Ar putea favoriza inserarea in retele industriale europene; ar avea si o dimensiune geopolitica accentuata in lumina incertitudinilor aduse de ultimii ani, inclusiv de rezultatul referendumului din Regatul Unit si tendinte centrifuge in UE. Pe de alta parte, argumentatia ca aceasta aderare sa fie cat mai rapida, chiar in 2019, este de examinat la rece, nu furati de patetism.
Aderarea la zona euro poate mobiliza resurse, valorifica rezerve de eficienta, incuraja reforme structurale –intr-o tara care a dovedit carente institutionale majore si slaba capacitate de guvernanta de-a lungul anilor. Dar sunt aspecte importante ce privesc functionarea unei uniuni monetare, pe care nu le putem eluda cand analizam aderarea. Doua aspecte sunt capitale: a/ daca Romania are nevoie de o masa critica de robustete ex-ante; b/ daca euroaria are o functionare adecvata in momentul de fata, care sa incurajeze un stat sa i se alature (admitand ca are acreditare de performanta).
Este nevoie de o masa critica de convergenta ex ante?
Referitor la primul aspect, profesorul Cerna considera ca ceea ce numim criteriile de la Maastricht, nominale, ar fi suficiente, ca procesul de convergenta reala ar fi stimulat inauntrul ZE. Opinia mea este ca aceste criterii nu sunt suficiente. Evidenta empirica solida arata ca fara compatibilitate structurala corespunzatoare, care sa aiba corespondent in convergenta reala (venit/loc) de durata, pozitia in ZE este precara si cu riscuri mari. Aici avem in vedere nu simple ipoteze de lucru, ci fapte concrete, experiente ale unor economii ce nu au fost bine pregatite la data intrarii in ZE (Spania, Portugalia, Grecia, etc). Ca au prevalat considerente politice pentru acceptarea acestor state este de notorietate. A operat si teza ca un proces de convergenta reala/structurala va avea loc. S-a produs o crestere a PIB/loc raportat la media din ZE in cea mare parte din periferia ZE, dar convergenta structurala a fost insuficienta producandu-se dezechilibre majore –ce au obligat la corectii de amploare. Cand au intrat in ZE Portugalia si Spania au avut 53% si 67% din media ZE de atunci la cursurile de schimb. Nu intamplator, in dezbaterile de specialitate, se pune tot mai mult accent pe convergenta OCA (optimal currency area convergence). Romania are acum un PIB/loc de cca 25-26% la cursul de schimb si de peste 50% din media ZE la paritatea puterii de cumparare; este putin si, in plus, economia noastra are de surmontat decalaje structurale mari. Tarile baltice sunt prea mici pentru a avea relevanta in porivinta nivelului PIB/loc la care au aderat si regimul de consiliu monetar a redus mult spatiul de decizii. Economia noastra are greutate intre economiile emergente europene; are insa si discrepante regionale considerabile (ex: Banat vs. parti mari din Molodova). Iar un stat intra in euroarie in intregime, nu pe bucati.
ZE are o mare problema de eterogenitate si diferente mari de performanta economica intre tari, care au dus la imbalante de plati externe tot mai mari –fie acestea acoperite in aceeasi moneda in interiorul ZE. Asa se explica cum dezechilibre externe majore au condus la crize de datorie suverana dupa ce guverne au preluat datorii private la datoria public. Se aminteste despre compactul fiscal si alte aranjamente institutionale initiate dupa 2009 in UE, in euroarie, dar acestea nu pot oculta o realitate : cu exceptia Greciei, problemele mari in celelalte state au fost cauzate de indatorarea sectorului privat. Disciplina fiscala/bugetara nu rezolva in esenta viciile de functionare a euroariei. Iar devalorizari interne ca mijloc de corectie in mod recurent sunt foarte costisitoare social si politic.
Se poate presupune ca noile reguli de guvernanta in euroarie si in Uniune, in general, ar putea limita dezechilibre in mod decisiv. Dar aceste reguli sunt netestate pe termen mai lung si nu garanteaza inca functionarea buna a euroariei. In plus, nu exista politici la nivelul euroariei (un policy stance), care sa atenueze o inclinatie deflationista vizibila –rezultatul este un surplus de cont curent al euroariei de cca 3% din PIB, al Germaniei de 9% (!) in prezent.
Este firesc sa ne intrebam de ce “periferia’ din ZE a revelat dezechilibre “externe” mari in relatia cu Nordul zonei pana la corectiile foarte costistoare din ultimii ani. Explicatia tine de miscari de capital in functie de nivele de dezvoltare diferite, de cautare de randamente, de o politica monetara unica, care nu a fost adecvata in raport cu conditii diverse din statele membre. Teoria mainstream spune ca fluxurile merg spre zonele unde capitalul este mai putin abundent –ceea ce s-a verificat in Europa. Aici vedem cum schioapata argumentul ca nu conteaza decalajul mare de dezvoltare, ca odata intrata o tara in ZE lucrurile se aranjeaza de la sine –potrivit unei miscari libere a factorilor de productie. Intr-o lume a concurentei perfecte si a egalizarii preturilor factorilor de productie se poate imagina asa ceva. Dar concurenta este imperfecta si dezechilibrele fac parte din realitate. Iar egalizarea preturilor factorilor despre care vorbeste teoria se poate produce pe termen lung si cu grupuri mari de castigatori si perdanti; de aici rezulta reactia negativa puternica fata de globalizare in spatiul mondial (si in Europa).
Statele trebuie sa isi onoreze datoriile mai devreme sau tarziu. Daca miscarile de capital ar fi predominant formate de investitii productive, in sectoare de tradables, ar fi in ordine. Dar viata reala este alta, multe resurse se indreapta catre sectoare non-tradables. Este de repetat, daca dezechilibrele ar fi limitate in euroarie de noi reguli si mecanisme decalaje importante de dezvoltare ar putea slabi ca argument potrivnic aderarii, dar am lucra in acest caz cu o ipoteza nerealista. Se poate gandi si ca ar ajunge masuri de politica macropudentiala (de limitare a creditarii) pentru a limita capitalul speculativ, un boom financiar. Dar aceste instrumente sunt crude, netestate de o maniera convingatoare si un ciclu financiar nu poate fi eliminat in totalitate –eventual poate fi atenuat.
Conteaza cum functioneaza zona euro?
Daca mentionam transferuri fiscale (dincolo de stabilizatori automati la nivel national) ca mijloace de amortizare a socurilor asimetrice, automat ne ducem cu gandul la functionarea ZE –la a doua problema cheie pentru o discutie serioasa legata de aderare. Poate cineva sa afirme ca ZE are o functionare corespunzatoare ca uniune monetara? Si in acelasi timp, ca merita sa intri in ZE cand si oficiali de varf din institutiile europene, din guverne nationale, recunosc ca ZE are hibe de functionare majore, ca are nevoie de reforme institutionale si de politici (policies)? ZE este actualmente mai mult “a single currency area” (o arie cu moneda comuna), care a eliminat riscul valutar, ceea ce este avantaj. Este drept ca ZE poate proteja o economie de miscari de capital eratice; cum afirma Helene Rey, trilema politicii macroeconomice intr-o economie deschisa (adica imposibilitatea simultaneitatii politicii monetare autonome, miscarii libere de capital si un curs de schimb relativ stabil) s-a transformat intr-o dilema — o politica monetara care doreste sa aiba un grad de autonomie are nevoie de control administrativ asupra miscarilor de capital, ceea ce este dificil cand centre mari de politica monetara (cum este Fed-ul, sau BCE) nu tine cont de externalitatile propriilor decizii de politica monetara. Dar si acest argument nu este, in opinia mea, decisiv in a legitima ignorarea hibelor de functionare a ZE.
Spatiul de manevra (policy space) conteaza foarte mult pentru o economie ca a noastra, care are inca rigiditati importante si are nevoie de reforme structurale intense. Un argument ar putea sa linisteasca apele din punct de vedere al functionarii ZE, dar care nu a fost invocat de colegul meu si anume: daca integrarea fiscala ar fi adanca permitand transferuri de resurse care sa faca irelevante dezechilibre intre statele membre ale ZE (sa amintim ce resurse au fost transferate din landurile vestice catre cele estice dupa reunificarea Germaniei ). Dar o asemanea ipoteza este o fantezie in conditiile actuale. Nici macar Raportul celor 5 Presedinti (ce este un document cvasi-politic) si care vorbeste de o trezorerie comuna in viitor, de o “capacitate fiscala’’, nu merge atat de departe.
Pe acest fir ajungem la situatia in care avem de gasit o cale optima intre atingerea unei mase critice de convergenta strucurala si reala ex ante mizand totodata pe reforme infaptuite in ZE, care sa o faca mai functionala. 2019 este prea aproape din acest punct de vedere. Nici nu este o tinta credibila si pentru interlocutorii nostri europeni. Trebuie spus ca Romania ar intra in ZE daca este acceptata, nu pur si simplu intrucat asa se vrea la Bucuresti. Drept este insa ca se poate adera la Uniunea Bancara inainte de aderarea la ZE avand in vedere integrarea cu pietele financiare din UE, prezenta masiva a unor grupuri bancare europene in Romania si colaborarea stransa a institutiilor specializate autohtone (BNR, ASF) cu institutii europene in cadrul SEBC (sistemul european al bancilor centrale), al noii arhitecturi de reglementare si supraveghere a pietelor financiare (ESB, ESMA, EIOPA).
Este nevoie de reforme structural profunde, de o crestere economica bazata pe castiguri de productivitate –ceea ce inseamna mai multe investitii publice si private, inovatie tehnologica. Sunt necesare bunuri publice (infrastructura de baza, educatie, sanatate) finantate cu un nivel adecvat de venituri fiscale (nu 27-28% din PIB ca acum, in timp ce media din ZE este de cca. 40%). Cum ar suna tinta de aderare la ZE in cativa ani cand ne paste un derapaj fiscal mare in anii ce vin, cand riscam inversarea consolidarii fiscal, cand am intra in procedura de deficit bugetar excesiv? 2017 va fi din acest punct de vedere crucial si asupra guvernului viitor incumba o responsabilitate enorma. “’Momentul astral’’ despre care vorbeste profesorul Cerna depinde nu atat de fixarea unei date calenderistice, ci de seriozitate in stabilirea de obiective si realizarea lor –cu staruinta si inteligenta. Un proiect de tara, ca efort complex de reforme si constructie economica poate fi un alter ego al aderarii la zona euro, poate fi incununat de un asemanea deznodamant. Aderarea la zona euro nu se poate face insa oricum.
