O rețetă sigură și la îndemâna oricărei persoane, oriunde pe mapamond, pentru a ajunge în atenția publicului este cea de anunța prăbușiri bancare în lant, la orice semnal de stres, mai mult sau mai puțin important, în sistemul bancar național sau internațional. Câteva reflecții privind cel mai recent episod de acest gen de pe meleaguri mioritice sunt redate în continuare.
În ultimele zile, mai multe publicații, au transmis avertismente că apocalipsa bancară se întrevede la orizont în România. Iminența unui astfel de pericol ne este prezentată în articole cu titluri de genul: ”România ar putea avea un val de falimente bancare” sau, mai alarmist, “Băncile românești în pragul colapsului. BNR aruncă bani din elicopter”. Toate aceste anunțuri au ca sursă o postare pe Facebook a șefului unei agenții de consultanță, prezentat de publicatii ca analist financiar și chiar răsfățat de una dintre ele cu apelativul de celebrul economist român (sic!). Postarea este însă, în mare măsură, aiuritoare, demonstrând neînțelegerea unor concepte economice și mecanisme de funcționare ale sistemului bancar (vezi mai jos). Totodată, ea lansează o alarmă bazata pe argumente “subțiri”, posibil în speranța că situația economică se va deteriora grav în perioda următoare și va duce, în cele din urmă și măcar în parte, la validarea afirmațiilor analistului.
Băncile nu acordă credite din banii deponenților
Analistul nostru, în “Lecția zilnică de economie” de pe Facebook, ne atenționează că: “Puțini oameni știu că doar 10% din banii din depozite sunt păstrați de către bănci. Restul de 90% din bani sunt folosiți de bănci pentru a da credite: imobiliare, mașini (sic!), sandale (sic!) etc.”. Afirmația respectivă trimite la faptul că, în multe țări, băncile sunt obligate prin prevederi legale să mențină o parte din depozitele primite sub forma unei rezerve în cont la banca centrală. În același timp, ea se referă și la teoria creării de monedă prin mecanismul rezervei fracționare, teorie care, în prezent, este considerată eronată de economiști, ea rămânând doar ca un exemplu didactic în manualele universitare. În economiile moderne, băncile creeză monedă privată atunci când acordă credite, înregistrarea creditului într-un cont de activ fiind însoțită concomitent de apariția unui depozit de valoare corespunzătoare într-un cont de pasiv. Prin urmare, băncile nu au nevoie de depozitele clienților pentru a da credite, așa cum susține analistul, relația de cauzalitate fiind exact inversă (“creditele fac depozitele”). Fără a intra în dezvoltări teoretice, vom preciza însă că băncile nu pot crea în mod nelimitat monedă, sub formă de depozite bancare, un astfel de proces fiind supus unor constrângeri și desfășurându-se sub controlul băncii centrale. Totodată, vom sublinia că atragerea de depozite de la clienți este utilă băncilor pentru ca aceasta duce la creșterea disponibilităților lor bănești (rezerve) la banca centrală, asigurându-și astfel lichiditate[i]; decontarea plăților dintre banci, în contul lor sau al clienților lor, se face prin utilizarea acestor rezerve.
Valoare de manual didactic a ratei rezervei minime
Analistul afirmă că băncile păstrează 10% din depozitelor lor, această indicație numerică fiind, în fapt, o referire la rata rezervelor minime obligatorii. Valoarea menționată este însă cea folosită adesea de manualele universitare, pentru simplificarea calculelor, în demonstrarea mecanismului rezervei fracționare. În lumea reală, sistemele bancare nu operează cu o rată universal valabilă de 10% a rezervelor minime obligatorii, aceasta fiind diferită, în general, de la țară la țară. De asemenea, este util de știut că instrumentul de politică monetară “rezerve minime obligatorii (RMO)” nu este utilizat în toate țările lumii, Canada fiind un exemplu în acest sens. În România, ratele care se aplică, în prezent, unor elemente ale bazei de calcul a RMO sunt de 8% pentru cele denominate în lei și de 5% pentru cele în valută.
Banii clienților nu sunt blocați în credite în proporție de 90%
O altă afirmație eronată a analistului este aceea că 90% din sursele financiare atrase de bănci de la clienții lor au drept contrapartidă credite. Din contextul postării, rezultă că un asemenea fenomen s-ar întâmpla peste tot în lume. În realitate, structura activului bilanțier al unei bănci, în funcție de modelul bancar adoptat și politicile individuale puse în practică, este mult mai complexă, pe lângă credite existând și portofoliu de investiții (titluri de valoare, efecte financiare), investiții imobiliare, etc.
BNR nu aruncă bani din elicopter
Analistul afirmă neîntemeiat că BNR a început să arunce cu bani din elicopter pentru a ajuta băncile din România, recurgând pentru a da mai multă greutate afirmațiilor sale și la sintagma în limba engleză “Helicopter money”. Cu siguranță, imaginea unui elicopter care trece peste o comunitate și parașutează o încărcătură cu bani este prea seducătoare și cu prea mare impact la public pentru a nu fi folosită cu referire la injecțiile de lichiditate ale BNR. Analistul nostru nici nu este primul care face acesta. Problema este că termenul “helicopter money” este utilizat greșit, acesta având un înțeles clar, strict limitat. Conceptul, atribuit cunoscutului economist Milton Friedman și readus în atenția publicului de Ben Bernanke (fost președinte FED), se referă la distribuirea directă și fără contrapartida de bani de la banca centrala către agenții economici (gospodării și firme), deci nu către bănci. “Banii din elicopter” ar putea reprezenta un instrument neconvențional de politică monetară, teoria economică pe care se sprijină fiind aceea că banii dați consumatorilor vor spori venitul disponibil al acestora, având ca efect creșterea cheltuielilor lor și în ultima instanță stimularea producției.
Managementul riscurilor bancare
Analistul afirmă fără urmă de ezitare și cu referire la întregul sistem bancar că “băncile din România au încălcat criteriile de risc învățate în facultate la cursul de Finanțe-Bănci” (sic!)[ii]. În susținerea acestei alegații, sunt aduse în discuție riscul de lichiditate și riscul de dobândă (nn: corect este “risc de rata a dobânzii”) cu care se confruntă, în mod tradițional, băncile. Legat de primul risc, se arată că “băncile din România atrag finanțare /depozite pe termen scurt (maxim 1 an) și dau credite pe termen lung (10, 30 de ani, etc)”. Aceasta ar atrage riscul ca băncile să rămână fără lichiditate în cazul în care “mai mulți clienți își mută banii în altă bancă”. În ceea ce privește al doilea risc, analistul susține că sunt bănci (n.n. – parca era vorba de toate băncile) care au acordat credite cu dobândă fixă de 4% și acum plătesc dobânzi la depozite de 8%, această realitate neavând “treabă cu bankingul”, pentru că “aceste bănci pierd bani”. Afirmațiile analistului de mai sus sunt hazardate, atunci când agită spectrul falimentului în lanț al băncilor în România. Aceste instituții, prin natura lor, sunt supuse unei game largi de riscuri, fapt pentru care în aprecierea poziției și performanței financiare a fiecareia trebuie utilizat un set (larg) de indicatori relevanți și nu niște simple referiri fără o valoare informativă clară cum sunt cele din postarea pe Facebook. Indicatorii respectivi trebuie să aibă în vedere aspecte cum ar fi: expunerea netă la riscul de rată a dobânzii, structura pe ansamblu a surselor de finanțare, lichiditatea activelor, riscul activelor și solvabilitatea, profitabilitatea. Pentru a da doar un exemplu legat de riscul de lichiditate, să precizăm că băncile din România nu dețin ca active credite pe 30 de ani/credite (de orice fel) în proporția ridicată sugerată, structura lor bilanțieră fiind mult mai diversificată, cuprinzând și alte tipuri de instrumente financiare cum ar fi obligațiunile de stat. Ori aceste ultime instrumente au un grad înalt de lichiditate și sunt ușor mobilizabile. Ele pot fi utilizate de bănci în operațiuni de piață monetară pentru a obține, în caz de nevoie, lichiditate din partea băncii centrale (sub formă de disponibilități bănești în contul lor deschis la autoritatea monetară). Este arhicunoscut și faptul că transformarea de scadențe[iii], care este o funcție esențială a băncilor, generează riscuri de lichiditate. Din acest motiv, băncile din România sunt supuse unor reglementări prudențiale (de sorginte europeană), ce urmăresc ca ele să-și poată îndeplini toate obligațiile atunci când acestea devin scadente. Pentru cei pasionați de cifre, fara alte comentarii, să mai precizăm că, la data de 31 decembrie 2024, raportul credite/depozite în sistemul bancar românesc era de 67,5%.
În ceea ce privește sumele împrumutate băncilor ce operează în România, amintite de analist, trebuie precizat ca acestea corespund unor operațiuni normale de piață monetară și nu arată o activare a funcției de împrumutător de ultimă instanță a băncii centrale.
Falimentele de bănci din SUA din anul 2023
Analistul, reluând mantra că banii deponenților sunt blocați 90% în credite (oriunde în lume – sic!), consideră că este posibil, în absența unei bune comunicări publice a conducătorilor executivi ai băncilor din România, să vedem și aici falimente ca în SUA. Când este vorba de comparații internaționale trebuie însă manifestată foarte multă prudență.
Cauzele prăbușirii celor două bănci americane menționate de analist sunt specifice[iv]. În privința băncii Silicon Valley Bank (SVB), devenită simbolul crizei, factorii care au dus la faliment țin de caracteristici unice ale acestei instituții, cum ar fi: creșterea mult prea rapidă a bilanțului său, o bază de clienți restrânsă și o pondere ridicată a depozitelor negarantate. Afacerile SVB s-au concentrat pe oferirea de servicii financiare firmelor de tehnologie, celor din domeniul capitalului de risc și angajaților acestora. Prin urmare, majoritatea depozitelor sale au provenit de la clienți aparținând unui singur sector economic (concentrare de risc), cunoscut pentru activitatea sa de tip “boom and bust”. Ca exemplificare a mărimii riscului respectiv, să reținem că primii 8 mari deponenți dețineau 5% din depozitele băncii. De asemenea, fapt neobișnuit, aproximativ 95% din depozitele SVB depășeau suma de 250.000 de dolari SUA, care reprezintă suma maximă garantată de către fondul american de asigurare a depozitelor (FDIC). La problemele SVB a contribuit și dereglementarea bancară din 2018, ce a dus la relaxarea cerințelor de prudență bancară (inclusiv cele privind lichiditatea) aplicabile acestei bănci regionale, de talie relativ mică. În cazul First Republic Bank, principalele cauze ale falimentului său țin de o proporție ridicată a depozitelor neasigurate deținute de persoane bogate, susceptibile a-și muta rapid depozitele la apariția primelor semne ale unei crize, și un raport credite/depozite de 111%. Ca element de noutate, să subliniem că un rol important în agravarea situatiei ambelor banci l-a jucat accesul clienților la digitalizare și media socială, care a amplificat mărimea și ritmul retragerilor de depozite.
Băncile din Romania nu au modele de afaceri similare cu cele ale băncilor regionale americane menționate de analist, structura lor bilanțieră prezentând un grad mai ridicat de diversificare. Totodată, ele se supun unor reguli prudențiale mult mai stricte, derivate din legislația bancară europeană. În contrast puternic cu situația SVB prezentată mai sus, în România, la 31 decembrie 2024, un procent ridicat din persoanele fizice, mai exact 99,4%, dețineau depozite bancare cu valori situate în cadrul plafonului de acoperire de 100.000 de euro în echivalent lei. La aceași dată, cifra corespunzătoare pentru persoanele juridice era de 96,1 %. Fondul de garantare a depozitelor bancare din România (FGDB) garantează integral depozitele acestor persoane. Valoriile ridicate ale indicatorilor respectivi, care nu s-au schimbat semnificativ până în prezent, constituie un factor stabilizator de natură a limita o potențială panică bancară și o retragere semnificativă a depozitelor bancare. De asemenea, nu trebuie uitat că banca centrală dispune de instrumente pentru a susține instituțiile de credit cu lichiditate în caz de tensiuni financiare. În aceste condiții, trimiterea analistului că vom vedea curând falimente bancare în lant ca în SUA, cu retrageri rapide si masive de depozite, este hazardată.
Cum sa devii un guru al finanțelor?
În debutul opiniei de față, afirmam că există o rețetă foarte simplă pentru ca o persoană să devină celebră, mai devreme sau mai târziu, în ochii publicului. Tot ce trebuie să facă este să se manifeste ca un “catastrofolog” financiar, prezicând constant sosirea apocalipsei financiare la orice semn de tensiune, mai mult sau mai puțin importantă, în sistemul financiar international sau național. Pentru a fi la adăpost de critici, nu trebuie să fie foarte precis, fiind recomandată utilizarea formulei magice “s-ar putea” și evitarea oferirii unui orizont de timp clar. Băncile pentru a supraviețui concurenței și a fi eficiente trebuie să-și asume riscuri, așa că mai devreme sau mai târziu una dintre ele se va confrunta cu probleme și se va prabusi în lipsa unei intervenții publice[v]. Atunci va fi momentul de glorie al catastrofologului, acesta fiind încoronat ca omul care a prevăzut criza (Mr. Doom – Dl Catastrofă). Nu mai contează că ani la rândul a făcut aprecieri greșite, jucându-se cu emoțiile publicului. Și sunt mulți în România care fac aceasta. Lăsând orice urmă de ironie deoparte, criza bancara americană din 2023 ne-a arătat că media socială a influențat comportamentul deponenților (cât de mult este încă în dezbatere), complicând măsurile de răspuns ale autorităților față de turbulențele financiare. De aceea, este important ca mesajele alarmiste privind apocalipse financiare de pe Facebook sau alte platforme similare să fie trecute printr-un filtru critic înainte de a fi preluate de media mainstream din România. Totodată, este necesar ca autoritățile să urmărească apariția mesajelor de acest tip și să comunice efectiv cu publicul, aratând ce nu corespunde realității în conținutul acestora, așa cum încercăm și noi să o facem prin intermediul prezentei opinii. Nu în ultimul rând, si aici sunt de acord cu analistul, conducătorii executivi ai băncilor vor trebui să dezvolte politici de comunicare privind media socială. Promovarea transparenței și întărirea încrederii publicului în instituțiile respective prin intermediul unor astfel de politici va presupune însă și combaterea dezinformării.
[i] Pentru cei interesați să aprofundeze subiectul creației monetare a se vedea M McLeay, A. Radia și R. Thomas, “Money creation in the modern economy”, Bank of England, Quartelly Bulletin 2014, Q1, precum și Z. Jacab și M. Kumhof, “Banks are not intermediaries of loanable funds – and why this matter”, Bank of England Working Paper No. 529/2015.
[ii] Din afirmațiile analistului ar rezulta că băncile fac studii superioare.
[iii] Transformarea de scadențe presupune atragerea de resurse financiare pe termen scurt și efectuarea de plasamente pe termen mediu și lung.
[iv] Criza bancară din SUA din martie 2023 nu s-a limitat numai la două bănci, așa cum afirmă analistul. Ea s-a manifestat prin prăbușirea a trei bănci (Sillicon Valley Bank – SVB, Signature Bank și First Republic Bank) si lichidarea voluntară a celei de a patra (Silvergate Bank), tulburările financiare fiind în cele din urmă stopate prin intervenția autorităților guvernamentale și fără a se apela la banii contribuabililor (a se vedea articolul Plasa de siguranță a sistemului bancar în acțiune: exemplul american).
[v] Cei înclinați să dea crezare teoriilor conspiraționiste poate vor considera că, prin opinia de față, banca centrală pregătește publicul pentru falimentul unei bănci de pe piața autohtonă. Nu există vreo asemenea intenție, afirmațiile autorului privind colapsul unei instituții bancare sunt pur teoretice și sunt general valabile pentru orice sistem bancar din lume.
