Cercul de contestatari ai Bănci Naţionale – ce grupează câţiva parlamen tari şi câţiva exponenţi ai societăţii civile – întreţine de patru ani, fără întrerupere, fluxul de învinuiri aduse guvernatorului BNR şi întregii echipe a acestei instituţii fundamentale a ţării.
Dacă însă intrigile circulate în spaţiul public de către cei care „toacă“ sistematic banca centrală şi-au pierdut total stilul şi rafinamentul de la începutul anilor 1800, de când „Aria calomniei“, din opera „Bărbierul din Sevilla“, se cântă pe toate scenele lirice ale lumii, înţelesul mesajului lui Don Basillo, ca efect al calomniei, e păstrat întocmai: „Şi se-ntinde ca un val/ Ca urgia ce produce/ Un dezastru infernal“. Regăsim în acest mesaj ţintele şirului de învinuiri pe care, de mai mulţi ani încoace, respectivul cerc de contestatari îl aruncă în cârca Băncii Naţionale. Învinuiri care, deseori, ajung de pe bloguri, unde sunt de regulă lansate, în emisiuni TV, la radio sau în ziare. Fiind folosită continuu aceeaşi armă: dezinvoltura populistă de a inventa acuzaţii neadevărate cu aerul că sunt emise mari adevăruri.
Într-o seară de septembrie din 2016, câţiva formatori de opinie, cum sunt cunoscuţi în spaţiul public, au reuşit – într-o emisiune TV –, să dea im presia că o banală hârtie A4, pe care erau reproduse cifre de pe site-ul Fondului Monetar Internaţional, ce proveneau – atenţie! – de la Banca Naţională a României, ar fi fost „un document fabulos“… Un document ce părea să ducă la posibilitatea „ca Isărescu să fi pierdut 40 la sută din rezerva de aur“. Dar ce „document fabulos“ le putea fi arătat telespectatorilor, în acea seară de septembrie 2016 şi ce ar fi putut să exprime? Desigur, hârtia în cauză a ajuns în emisiune trimisă de cineva. Şi nu era tocmai un document, ci o copie de pe un comunicat public al FMI, care afişează lunar date primite de la toate băncile centrale, care fac raportări privind rezerva de aur. Data afişării: aprilie 2016. De reţinut: 1) în prima zi lucrătoare din aprilie 2016, Banca Naţională a României a dat pu bli cităţii, în ţară, un comunicat în care nota că rezerva de aur cântăreşte 103,7 tone, valorând 3,73 miliarde de euro; 2) FMI a transformat valoarea aurului din euro (3,73 miliarde) în dolari: 4,26 miliarde; 3) FMI a afişat cifrele, precizând că valoarea întregii cantităţii de aur din rezerva Băncii Naţionale a României (şi nicidecum doar a aurului de la Londra) însumează 4,26 de miliarde de dolari. Desigur, participanţii la emisiunea în cauză, înainte de a face comentarii cu privire la aşa-zisul document, ce ducea la supoziţia că ar fi dispărut o mare parte din rezerva de aur, aveau o obligaţie: să citească informaţia cu grijă, să analizeze corect cifrele şi chiar să refuze să se pronunţe înainte să se informeze la FMI. N-au făcut-o. Şi chiar dacă nu asta le-a fost intenţia, tot calomnie a ieşit.
De atunci, an de an, fără întrerupere, în spaţiul public au fost perpetuate tot felul de închipuiri despre rezerva de aur, fără nicio probă. Şi în legătură cu care, într-un efort de îndreptare a acestor afirmaţii nesăbuite, experţii Băncii Naţionale au scris şi au publicat o mie şi una de analize în care au restabilit adevărul. Şi totuşi, acum câteva zile, într-o emisiune TV, au fost relansate aceleaşi supoziţii, legându-le de această dată de teama Băncii Naţionale că după aducerea acasă a rezervei de la Londra se vor constata nereguli în gestiune. Moderatoarea, vrând să audă şi punctul de vedere al celor învinuiţi cu atâta aplomb, l-a sunat pe purtătorul de cuvânt al BNR.
Răspunzând la telefon, Dan Suciu a explicat, fără echivoc, că la BNR situaţia e calmă şi că nu există niciun fel de emoţie şi de temeri. În acel moment, s-a produs brusc un transfer de la tema aurului la o altă temă, în dezbaterea căreia informaţiile sunt date „după ureche“. Şi, fapt ciudat, „bomba“ a fost aruncată de un avocat prezent în studio.
Un avocat cu frecvenţă continua în dezbateri publice. Iritat, se vede, de afirmaţiile purtătorului de cuvânt al BNR, a izbucnit nervos: „Domnul Suciu are perfectă dreptate. Dânşii, la Banca Naţională, nu au niciun fel de emoţie. De ce? Pentru că există un articol 25, din Legea 312, care reglementează statutul BNR, care acordă prac tic o imunitate totală conducerii BNR. Cu alte cuvinte, orice ar fi făcut cei din conducerea BNR, şi domnul Isărescu în particular, nu pot fi traşi la răspundere. De asta nu există niciun fel de emoţie, aici suntem perfect de acord“… Cum domnul avocat nu pare a fi incompetent profesional, nu-mi rămâne decât să deduc: 1) că n-a citit niciodată articolul 25 din Legea 312 şi 2) n-a avut astfel ocazia să-i descifreze conţinutul.
Numai aşa a fost posibil să susţină enormitatea că, potrivit acestui articol, „membrii conducerii Băncii Naţionale au imunitate civilă şi penală“… O imunitate generală, cum probabil i-a auzit pronunţându-se pe cei ce contestă BNR „după ureche“.
Dacă ar fi citit legea, ar fi văzut acolo o precizare extrem de importantă. Pentru că articolul 25 nu se referă la toţi salariaţii BNR, de la guvernator la personalul de pază, ci exclusiv la salariaţii „cu atribuţii de supraveghere prudenţială“. Şi nu e vreun privilegiu, ci o prevedere legală menită să întărească activitatea de supraveghere. Iar legea nici măcar nu se referă la toate împrejurările, ci numai la cazurile când supra veghetorii se află în exerciţiul atribuţiilor de supraveghere. La BNR nu există niciun fel de imunitate. Pentru că nimic nu se produce din oficiu. Are loc un proces. O judecată. Iar judecătorului, care este independent şi se supune numai legii… legea îi cere să constate: 1) dacă fapta aflată pe rolul instanţei este legată de atribuţii de supraveghere prudenţială; 2) dacă speţa se referă la îndeplinirea sau omisiunea înde plinirii oricărui act sau fapt aflat în legătură cu aceste atribuţii de supra veghere; 3) şi dacă îndatoririle de supraveghere au fost îndeplinite „cu bună-credinţă şi fără neglijenţă“.
Legea actuală are două scopuri: 1) să înlăture motivele subiective care ar putea diminua eficienţa supravegherii; 2) să protejeze supraveghetorul, dacă e de bună-credinţă şi acţionează fără neglijenţă! Fără nici cea mai mică legătură cu rezerva de aur.
