Într-un interviu acordat recent la un post privat de televiziune, inițiatorul legii privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive a făcut o serie de afirmații în legătura cu geneza și conținutul acestui text normativ, care fie nu corepund adevărului, fie îl prezintă trunchiat. Rândurile ce urmează arată ce nu e în regulă cu aceste afirmații privind o lege importantă, aflata în prezent în analiza Curții Constituționale a României.
Afirmație nr. 1: Varianta anterioară de lege ce privea dobânzile excesive a fost respinsă de Curtea Constituțională pentru că lipsea avizul Consiliului Economic și Social (CES)
Ni se oferă doar jumătate de adevar.
Și trebuie să fim atenți la jumătățile de adevar, întrucât, adesea, ele sunt cele mai rele “fake news”.
Legea anterioară ce privea limitarea dobânzilor (Legea pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 13/2011) a fost declarată neconstituțională în ansamblul său de către Curtea Constituțională din două motive, clar reliefate în decizia sa nr. 139/13.03.2019: “…nu a fost realizată motivarea și fundamentarea economică, socială și juridică a soluțiilor adoptate (sublinierea noastră) și nu a fost solicitat avizul CES”
Legat de primul motiv, constatările Curții Constituționale sunt devastatoare: “78. Astfel, expunerea de motive cuprinde două paragrafe, din a căror redactare nu rezultă cu claritate cerințele care au reclamat intervenția normativă, …nu se face nicio mențiune cu privire la soluțiile legislative propuse, principiile de bază și finalitatea acestora …..Tot astfel, nu se prezintă impactul socioeconomic și nici impactul asupra sistemului juridic. Nu rezultă eventualele consultări care ar sta la baza propunerii legislative…”.
Constatarea cea mai acidă urmează însă în paragraful următor, unde se precizează, negru pe alb, că “…legea însăși este neclară”. Se pare că juriștii care au acordat sprijin în scrierea texului legii nu își prea merită diplomele obținute.
Afirmația nr. 2: Modelul pentru creditele cu valoare mică a fost luat din Marea Britanie
Frânturi de adevar.
S-a preluat doar un element al modelului britanic. Acest model privește doar o subcategorie marginală de credite (creditele pe termen scurt cu dobândă înaltă) și este unul integrat, ce are mai multe componente aflate în interacțiune, pentru a-l face cât mai efectiv. Modelul se bazează pe: (1) o limită de dobândă zilnică și alte cheltuieli de 0,8% pe zi; (2) o limită a comisioanelor legate de default de 15 lire sterline și (3) o limită totală pentru costurile creditului egală cu 100% din valoarea sumei împrumutate. În plus, printre altele, au fost întărite procedurile ce trebuie urmate de firmele creditoare pentru verificarea solvabilității clienților și, aspect important, a fost limitată posibilitatea de reînoire a creditelor (doar de două ori), pentru a se preveni intrarea clienților într-o spirală a datoriei.
Prevederile legislative propuse pentru România nu au preluat decât limita totală pentru costurile creditului, plafonul zilnic aplicat dobânzii fiind omis. Va exista o limitare a creșterii excesive a costurilor împrumuturilor, însă doar în cazul perioadelor mai lungi de timp. Pe termene mai scurte, dobânzile vor rămâne ridicate. Într-un articol anterior de pe acest blog[i], dădeam exemplul unei oferte de credit din România de pe Internet. La un credit în valoare de 3.000 de lei, acordat pentru o perioadă de 30 de zile, cu o dobândă de 1,2% pe zi, suma de plată este de 4.044 de lei. Se respectă condiția privind costurile totale, dar dobânda anuală efectivă (DAE), potrivit site-lui web al creditorului financiar, ar fi de 4.188,4%. Este știut că DAE este cu atât mai ridicată cu cât suma și scadența sunt mai mici și dobânda nominală e mai mare. Prin urmare, în absența unei competiții puternice pe piață, se vor putea înregistra și în continuare dobânzi anuale efective cu valori, să nu le spunem astronomice, dar sigur (foarte) ridicate. Deci, cum rămâne cu limitarea dobânzilor excesive?
Încă o observație. Limita de dobândă zilnică stabilita în modelul britanic privește dobânzile nominale, ce se aplică direct. Legea română, despre care ni se spune că e inspirată în privința creditelor rapide din experiența UK, face însă referiri la limite pentru DAE (dobândă ce rezultă din calcule), care însă nu sunt precizate pentru aceste credite de valoare mică (sic!). Este o performanță greu de calificat să discuți mult și intens despre plafonarea dobânzilor excesive, ca, în final, să uiți să stabilești limite explicite pentru creditele de consum cu valoare mai mică de 15.000 de lei! Adică, tocmai pentru creditele care sunt cele mai susceptibile la impunerea de dobânzi exagerate.
Afirmația nr. 3: Toate statele din SUA au dobânda plafonată
Neadevărat.
Afirmații ca aceasta au mai apărut în trecut și au făcut obiectul unui articol pe acest blog[ii] în care precizam că orice persoană care susține că toate statele din SUA au dobânda plafonată la creditele pentru consumatori, fie este prost informată, fie încearcă să manipuleze opinia publică din România. În multe state americane nu există prevederi legale care să stabiliească o limită generală față de care orice dobândă superioară să fie declarată camătă. În plus, băncile și alte instituții financiare sunt exceptate, adesea, de la aplicarea limitelor de dobândă aplicate la nivelul statelor. Există și o serie de mecanisme care permit societăților financiare non-bancare să eludeze limitele maxime de dobândă ale statelor, acolo unde ele li se aplică.
Afirmația nr. 4: Pentru creditele ipotecare de la băncile din România este preluat modelul din Spania
Neadevărat.
În Spania, există limite obiective de dobândă doar pentru puține categorii de împrumuturi: (1) creditele în descoperit de cont și (2) împrumuturile pentru locuințe cu caracter social. Prin urmare, ratele dobânzilor la creditele pentru consumatori se stabilesc, în general, în mod liber conform înțelegerii între părți. Exista totuși o interdicție generală a cametei, care pe piața financiară apară interesele oricărei persoane care contracteaza credite bancare, indiferent dacă sunt consumatori sau nu. Conform legii Azcarate din 1908, încă în vigoare, se sancționează drept camătă, printre altele, “orice contract de împrumut în care se stipulează o dobândă superioară celei normale a banilor, ce este în mod manifest disproporționată”. Camăta este un concept relativ care se stabilește ca un exces de costuri peste media pieței.
Conform reglementărilor spaniole, dobânda la creditele în descoperit de cont (overdraft), mai sus amintite, este supusă unei limite superioare egală cu de 2,5 ori dobânda legală. Legea română prevede că dobânda la creditele ipotecare nu poate depăși cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referința a BNR. De precizat că, potrivit OG 13/2011, rata dobânzii legale remuneratorii este stabilită la nivelul dobânzii de referință a BNR. Posibil ca de aici să fi apărut ideea că mecanismul din România este similar cu cel din Spania. Ca totul să fie clar, să subliniem că, în statul iberic, rata dobânzii legale se stabilește anual prin legea bugetului, fiind stabilită pentru anulul 2020 la nivelul de 3%. Rata principală de refinanțare a BCE, ce reprezintă pentru Spania echivalentul ratei de referință a BNR, este de 0 %.
În ceea ce privește împrumuturile pentru locuințe cu caracter social (“vivienda de proteccion oficial” – VPO), acestea nu sunt, după cum arată și numele lor, credite de pe piața liberă. Dobânzile la un credit VPO, ce sunt subvenționate, se calculează în primul trimestru al fiecărui an de către o structură a administrației publice spaniole plecând de la o medie a dobânzilor la împrumuturile ipotecare ale institutiilor de credit calculată periodic de către Banca Spaniei. Aceasta este singura legătură cu banca centrală spaniolă. Deci nici vorbă de o rată de politică monetară, care să servească drept referință ca în reglementarea română.
Oricum am aborda afirmația, rezulta că în textul legii române nu s-a utilizat un model din Spania.
Afirmatia nr. 5: Inițiatorul legii nu știe ce se contestă în legătură cu legea privind dobânzile excesive
Greu de crezut că această afirmație e adevarată.
Motivele contestării se află trecute în cele 43 de pagini ale Sesizării de neconstituționalitate referitoare la Legea privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive (Camera Deputaților, Secretariat general, Nr. 2/2990/11.05.2020) ce se află, în prezent, pe rol pentru soluționare la Curtea Constituțională a României. Există oare obstacole insurmontabile care împiedică citirea acesteia? Chiar inițiatorul nu este curios să afle ce critici se aduc legii?
Concluzii
Inițiatorul legii afirmă că are consumatorul în ADN-ul său. Desigur, o figură de stil! Mergând pe aceeași linie, pe când, totuși, va exista în genomul uman și o genă a adevărului?
PS: Nu suntem vite.
“Experiența britanică privind dobânzile excesive: Învățăminte pentru România”
“Plafonarea dobânzilor în SUA. Diavolul este în detaliu” . A se vedea și articolul “Plafonarea dobânzii în SUA. Cazul împrumuturilor de valoare mică și cu cost înalt”.
