În data de 28 ianuarie 2021, Curtea Constituțională a României, cu unanimitate de voturi, a constatat că legea privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive este neconstituțională în ansamblul său. O constatare identică a fost făcută și în martie 2019 în privința unei legi cu același obiect. Ultima decizie a judecătorilor constituționali a fost imediat criticată de cei doi inițiatori[i] ai legii. Sunt criticile întemeiate sau reprezintă doar o încercare de transferare a răspunderii pentru un eșec monumental? În continuare, o scurtă analiză. 

Un articol publicat pe acest blog in urmă cu câteva zile a generat o reacție neasteptată. Despre toate acestea, câteva reflecții în zborul peniței

Un avocat, mai recent mare expert în epidemiologie, își aduce aminte de sectorul bancar și lansează în spațiul public ideea că un număr restrâns de instituții financiare sistemice controlează, prin intermediul Băncii Reglementelor Internaționale (BRI), comportamentul băncilor centrale naționale. Ideea, cu iz de teorie conpiraționistă, nu își găsește însă corespondentul în realitatea faptică, după cum vor arăta rândurile ce urmează.

Într-un interviu recent acordat la un post de televiziune privat, un avocat desemnat într-un raport al Asociației Eurocomunicare drept un personaj activ și influent în propagarea de dezinformări legate de pandemia Covid-19[i], își aduce aminte de domeniul bancar și face câteva afirmații care nu sunt adevărate și uneori nici logice despre procedura de recapitalizare internă (“bail-in”) aplicabilă băncilor.

Mark Twain: “Este mai ușor să duci în eroare oamenii decât să îi convingi pe aceștia că au fost duși în eroare”

Într-un interviu acordat recent la un post privat de televiziune, inițiatorul legii privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive a făcut o serie de afirmații în legătura cu geneza și conținutul acestui text normativ, care fie nu corepund adevărului, fie îl prezintă trunchiat. Rândurile ce urmează arată ce nu e în regulă cu aceste afirmații privind o lege importantă, aflata în prezent în analiza Curții Constituționale a României.

Dobanda Anuală Efectivă (DAE) se dovedește a fi o “nucă tare” pentru inițiatorul legii privind protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive. Actul normativ oferă o definiție greșită a DAE, sunt făcute trimiteri la limite pentru această dobândă care nu sunt precizate în text și există prevederi legislative în contradicție cu cele naționale și europene. Toate acestea demonstrează dificultăți serioase în privința înțelegerii filozofiei ce stă în spatele conceptului DAE. Prin urmare, abundă neclaritățile în privința modului cum se vor aplica prevederile legii legate de DAE. Situația e de natură să ducă la numeroase litigii, de pe urma cărora este clar care va fi categoria profesională care va avea oricum de câștigat. 

În articolul “Experiența britanică privind dobânzile excesive: Învățăminte pentru România” de pe blogul BNR, subliniam că prudența autorităților din Regatul Unit în a plafona dobânzile se explică, parțial, prin cunoașterea experiențelor istorice nereușite din domeniul controlului prețurilor. Un cititor îmi comunică scepticismul său în privința acestei motivații. Pentru a risipi îndoielile sale, să vedem în rândurile de mai jos cum este tratat aspectul respectiv în comunicarea către public a autorității britanice relevante, Financial Conduct Authority.

 În anul 2015, în Marea Britanie a fost introdus un plafon asupra dobânzilor la creditele cu cost ridicat ce sunt acordate pe termen scurt. Măsura a privit doar un segment relativ marginal al pieței creditului, ea fiind luată cu respectarea următoarelor principii: prudență în reglementare, studii de impact cuprinzătoare și verificări periodice privind eficiența soluțiilor adoptate, principii ce nu strică a fi aplicate și în România. În esență, plafonarea dobânzilor de către autoritățile britanice rămâne mai curând o excepție decât o regulă.