A fost prezentata o schita a strategiei de dezvoltare ca parte a Proiectului de Tara. Nu trebuie supra-dimensionat produsul oferit opiniei publice si nici subevaluat; el raspunde unei nevoi resimtite acut de-a lungul anilor: prioritati asumate si realizarea obiectivelor dincolo de cicluri electorale.
The vote for Brexit has shocked both the United Kingdom and the European Union, compounding the pressure on an EU battered by multiple crises. Amid the refugee influx and the continuing troubles of the Eurozone, can the Union pull itself together in the aftermath of Brexit?
Globalizarea neingradita a avut un efect de boomerang asupra asupra tarilor industrializate, iar ascensiunea economica a Chinei a provocat o schimbare tectonica in spatiul global.
Am fost intrebat cum vad situatia actuala a bugetului si daca ar fi oportun un acord nou cu FMI. Sunt doua aspecte cheie de avut in vedere in acest sens: in ce masura situatia bugetului contine riscuri semnificative; daca este fezabil un acord cu FMI in conditiile date.
Dobanzile in scadere continua, rate de politica monetara foarte joase, chiar negative, au pus pe ganduri observatori ai economiei globale; ele au provocat dezbateri, uneori aprinse, intre economisti, decidenti. Banci centrale, mai ales cele mari, care dau tonul intr-o lume cu interdependente adanci prin piete financiare, sunt in centrul atentiei si dezbaterilor. Din nou, seful Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, a raspuns unor observatii privind masuri neconventionale si nivelul ratelor de politica monetara si a mentionat conditii structurale in economia europeana, in cea mondiala. Aceste conditii privesc, esentialmente, investitiile in raport cu economisirea . Si FMI este in acesta dezbatere, pozitia acestei institutii fiind ca rate de politica foarte scazute se justifica in circumstantele actuale.
Se intalnesc pe site-uri cunoscute de stiri financiare titluri de genul: banci centrale coplesite, bancherii centrali nu sunt eroi, programe de relaxare cantitativa (QEs) sufera, etc. In esenta este vorba despre ipostaza in care se gasesc banci mari de emisiune, care au fost obligate sa intervina alaturi de guverne pentru a salva sistemele financiare, sistemul financiar global. Cei care afirma ca ar fi fost preferabil ca bancile centrale sa stea deoparte in criza financiara actuala subestimeaza pericolul imens dupa prabusirea bancii de investitii Lehman Brothers. Indiferent de persuasuni individuale, cei de la carma Fed-ului, a Bancii Angliei, a ECB-ului au incercat sa previna un dezastru. Dincolo de analize din afara, exista relatari din culise, marturisiri ale protagonistilor acelor momente (Bernanke, King, Trichet, Paulson, Geithner, etc) mai mult decat elocvente.
Unii amintesc ca BNR a ratat tinta de inflatie (cu marje) in anii recenti. Dar a ignora socurile externe este nedrept – multe banci centrale au fost in aceasta situatie. “Socul intern” de la jumatatea lui 2015 (scaderea dramatica a TVA la alimente) este de pus la socoteala – asa cum a fost in sens invers socul cresterii TVA la 24%. Banca Nationala are alaturi de problematica preturilor marea chestiune a stabilitatii financiare. Cum aceasta depinde esential de ce fac bancile mama, se intelege de ce era vital pentru Romania si alte economii din Europa Centrala si de Rasarit sa nu sufere o masiva si brutala retragere de resurse financiare (dezintemediere)
Transmisia monetara s-a bizuit in ultimele decenii pe regimul de tintire a inflatiei (IT), dupa ce s-a observat ca un control al agregatelor monetare este foarte aproximativ, in primul rand din cauza instabilitatii cererii de bani. Dar criza financiara, desi nu a terminat regimul de IT, a ilustrat minusuri ale sale importante: a ocultat riscuri sistemice, a echivalat stabilitatea preturilor cu stabilitatea financiara (neglijarea preturilor activelor financiare). Evenimente extreme (lebede negre, cum le numeste Nassim Taleb) si incertitudinea, ce trebuie distinsa de “risk” (care asociaza la evenimente probabilitati de producere) au aratat si ele limite ale abordarilor ce considera piete perfecte. De aici rezulta insatisfactia fata de modele macroeconomice care subestimeaza rolul finantei; cum spunea Claudio Borio de la Banca Reglementelor Internationale (BIS), aceste modele sunt precum “Hamlet fara print”.
Suprafinancializarea si fragilitatea sistemelor economice reprezinta o tema tot mai discutata. Suprafinancializarea este ilustrata de ponderea finantei/industriei financiare in ansamblul activitatii economice – in SUA de pilda, de la 2-3% din PIB in anii ’50 la 7-8% in PIB intre anii 2007-2008, cu o incredibila participare in profiturile corporatiste. Dar, in ultima instanta, ce conteaza cel mai mult este ceee ce se face cu banii; fiindca una este sa investesti in economia reala si altceva sa faci speculatii pe active financiare. De aici si dezbaterea ”cine creeaza banii”, relatia intre baza monetara (outside money) furnizata de bancile centrale si “’banii interni”(inside money), creati de bancile comerciale. In acest context este de plasat controversa privind sistemul bancar cu rezerve fractionale, care este una veche. Aceasta disputa este de pus in relatie cu observatia, si ea veche, ca sistemul financiar este predispus la crize, la fenomene de panica – “atacuri”(runs)
Risipa, incompetenta si deturnarea de resurse au insemnat nu numai o eficienta lamentabila a investitiilor publice, dar si privarea cetatenilor de bunuri publice pentru care platesc taxe si impozite. In contrast dramatic cu aceasta “risipa” este subfinantarea cronica a educatiei si sanatatii, cu cote de sub 4% din PIB anual fiecare si care plaseaza Romania la coada Uniunii. Incasarile fiscale de 27-28% din PIB sunt intre cele mai scazute in Uniune (unde media este peste 40% din PIB) si amputeaza sever capacitatea statului de a furniza bunuri publice esentiale.
