Transmisia monetara s-a bizuit in ultimele decenii pe regimul de tintire a inflatiei (IT), dupa ce s-a observat ca un control al agregatelor monetare  este foarte aproximativ, in primul rand din cauza instabilitatii cererii de bani. Dar criza financiara, desi nu a terminat regimul de IT, a ilustrat minusuri ale sale importante: a ocultat riscuri sistemice, a echivalat stabilitatea preturilor cu stabilitatea financiara (neglijarea preturilor activelor financiare). Evenimente extreme (lebede negre, cum le numeste Nassim Taleb) si incertitudinea, ce trebuie distinsa de “risk” (care asociaza la evenimente probabilitati de producere) au aratat si ele limite ale abordarilor ce considera piete perfecte.  De aici rezulta insatisfactia fata de modele macroeconomice care subestimeaza rolul finantei; cum spunea Claudio Borio de la Banca Reglementelor Internationale (BIS), aceste modele sunt precum “Hamlet fara print”.

Suprafinancializarea si fragilitatea sistemelor economice reprezinta o tema tot mai discutata.  Suprafinancializarea este ilustrata de ponderea finantei/industriei financiare in ansamblul activitatii economice – in SUA de pilda, de la 2-3% din PIB in anii ’50 la 7-8% in PIB intre anii 2007-2008, cu o incredibila participare in profiturile corporatiste. Dar, in ultima instanta, ce conteaza cel mai mult este ceee ce se face cu banii; fiindca una este sa investesti in economia reala si altceva sa faci speculatii pe active financiare. De aici si dezbaterea ”cine creeaza banii”,  relatia intre baza monetara (outside money) furnizata de bancile centrale si “’banii interni”(inside money), creati de bancile comerciale. In acest context este de plasat controversa privind sistemul bancar cu rezerve fractionale, care este una veche. Aceasta disputa este de pus in relatie cu observatia, si ea veche, ca sistemul financiar  este predispus la crize, la fenomene de panica – “atacuri”(runs)

Risipa, incompetenta si deturnarea de resurse au insemnat nu numai o eficienta lamentabila a investitiilor publice, dar si privarea cetatenilor de bunuri publice pentru care platesc taxe si impozite. In contrast dramatic cu aceasta “risipa” este subfinantarea cronica a educatiei si sanatatii, cu cote de sub 4% din PIB anual fiecare si care plaseaza Romania la coada Uniunii. Incasarile fiscale de 27-28% din PIB sunt intre cele mai scazute in Uniune (unde media este peste 40% din PIB) si amputeaza sever capacitatea statului de a furniza bunuri publice esentiale.

Traim vremuri exceptionale. Sunt date in economia globala ce deconcerteaza.  Sa ne gandim la  dinamica unor variabile cheie ca inflatie, volum de lichiditati/injectii masive de baza monetara, grad de indatorare publica si privata, la masuri de politica monetara neconventionale. Tot mai discutate sunt dobanzile negative practicate de banci centrale (ECB, Danemarca, Elvetia, Suedia, Japonia), fie la facilitatea de depozit, fie la rata principala de politica monetara (ex: in Suedia, unde rata repo a ajuns la -0,5). Intrebarea este legata de motivatie si efecte ale unor asemenea masuri.

Existența unei strategii de dezvoltare este pe agenda publică de mai mult timp. Deși România a redus decalajul PIB/locuitor față de media UE (de la sub 25% la peste 55% în cca. 15 ani), așteptările sunt mari, oamenii fiind mai bine informați și exigenți, iar PIB/locuitor este de pus în relație cu distribuția veniturilor și dimensiuni calitative.

Economiile emergente europene (inclusiv Romania) sunt mai putin expuse la schimbarea de macaz din politica Fed-ului; comertul se face inauntrul UE, emisiunile de obligatiuni sunt denominate in euro si monede locale, indatorarea privata e in principal in euro. Dar daca euroaria va fi afectata de perturbatiile de pe pietele financiare, poate avea loc o noua recesiune si economia Romaniei ar fi afectata in mod inerent.

Practicile rele dor mai mult într-o societate neașezată, în care statul de drept este slab, în care așteptările sunt mari după ce milioane de cetățeni sunt mult mai bine informați datorită Internetului și au ajuns să cunoască Europa pe viu, cu bune și rele.

Guvernul Ciolos nu avea cum sa schimbe in mod substantial proiectul de buget mostenit. Nici timp nu avea la dispozitie si nici mandatul nu ii acorda spatiu de manevra suficient. Au intervenit si constrangeri politice se pare insurmontabile. Iar declaratiile ca vor fi respectate actele normative aprobate de Parlament, privind continuarea relaxarii fiscale (mai ales scaderea TVA la 20% in 2016) si cresterile de salarii, au trasat liniile de forta ale bugetului pentru 2016

Deutsche Bank a vrut sa fie o veritabila banca globala. Dar se vad riscurile unor asemenea veleitati. Si banci franceze (BNP-Paribas, SocGen), banci elvetiene (UBS, Credit Suisse), nu mai vorbim de banci britanice (Barclays, HSBC) au vrut sa fie in liga globala. Cand criza financiara a izbit, au iesit la iveala boli si excrescente  ce tin de gigantism, modele de afaceri eronate, incapacitatea de a gestiona operatiuni foarte diversificate, neintelegerea riscurilor asumate, inclusiv a riscurilor sistemice cauzate de o industrie financiara supradimensionata…