Imi amintesc ce zgomot a produs in lumea corporatista prabusirea Enron, care a tras dupa sine disparitia firmei de consultanta si audit Arthur Andersen (una din primele 5 in lume). S-a vorbit atunci de conflicte de interese, ochi inchisi fata de operatiuni neclare si necurate ale Enron, cea care transformase piata energiei din California intr-un veritabil casino. A fost si cazul Parmalat in Italia, tot un mare scandal. De conflicte de interese in lumea consultantei si inadecvata auditare s-a vorbit mult si in criza financiara de acum mai bine de un deceniu, cand si agentii de rating au intrat sub tir pentru note inalte date unor active dovedite “gunoi”.

Șocul pandemiei a îmbrâncit lumea într-o nouă criză severă, sanitară și economică. Chiar dacă peste tot în Europa se intră pe o traiectorie de urcare a activității economice, revenirea va fi anevoioasă, cu mari incertitudini și sechele; multe afaceri sunt puternic lovite și efortul de reparare va dura. Găsim aici explicația pentru care în UE se recurge la un program de redresare de 750 miliarde euro, care s-ar adăuga resurselor prevăzute în cadrul financiar multianual obișnuit. În același timp, măsuri neconvenționale ale băncilor centrale (BCE, Fed, Banca Angliei, Banca Japoniei etc.) au reintrat în atenție prin anvergura lor – fie că avem în vedere achiziții de active financiare (QE), linii de finanțare ultra-ieftine pentru sistemele bancare ce urmăresc impulsionarea creditării.

Pandemia a impus închiderea parțială a economiilor, cu un „efect lacăt”^[1] ce înseamnă un declin al activității fără precedent după al doilea război mondial. Numai în țări est europene, după colapsul sistemului comunist, a avut loc o reducere atât de drastică și subită a activității economice, în 1990 – „recesiunea transformațională” cum a numit-o Janos Kornai, mai lovite fiind țările (între care și România) ce au practicat forme foarte rigide ale sistemului până la finele deceniului nouă.

Cresterea veniturilor fiscale cu cateva procente din PIB ar ajuta consolidarea bugetara si ar permite finantarea mai buna a bunurilor publice, inclusiv a cheltuielilor sociale.