Economia SUA rămâne cea mai influentă în spațiul global, cu o pondere de cca. 20% din PIB-ul mondial; dolarul deține mai bine de 60% din mijlocirea tranzacțiilor cu bunuri și servicii în lume. Ai zice că este un dezechilibru flagrant, dar explicația rezidă, inter alia, în volumul tranzacțiilor financiare în raport cu cele comerciale și încrederea în dolar (mă refer la USD) ca monedă de rezervă. Fed-ul este banca centrală care emite moneda de rezervă a cărei supremație se vede când se caută zone de refugiu. Poziția centrală a dolarului are origine în preeminența economică și tehnologică a SUA, conturată încă înainte de al Doilea Război Mondial și care a fost ranforsată de aranjamentele de la Bretton Woods (exista dupa război și o mare “foame” de dolari).

 Au loc evenimente ce m-au indemnat sa revin asupra unui text scris acum mai bine de trei ani (“O lume a dobanzilor foarte scazute?”, Opinii BNR (15 febr.,2016) privind cauze pentru care ratele de politica monetara au atins nivele foarte joase, chiar negative, in tari industrializate. Aceste evenimente sunt renuntarea de catre Fed si BCE la “normalizarea” politicii monetare, razboiul comercial in economia mondiala (ca expresie a erodarii regimului international multilateralist) si semne ca situatia economica globala se deterioreaza; ar mai fi de adaugat agonia Brexit-ului, cu efecte nefaste si multe imponderabile. Cum vor fi politicile monetare ale actorilor mari in viitorul imediat si pe termen mai lung? Voi incerca sa schitez cateva raspunsuri revizitand observatii din textul amintit.

De cand a fost anuntat de Facebook ca proiect de moneda digitala, LIBRA a facut valuri. Voi incerca mai jos sa ofer unele argumente privind trepidatiile induse de acest proiect.

Politica monetară va deveni, probabil un amestec de control de agregate monetare (prin utilizarea de măsuri macroprudenţiale – ce sunt un eufemism pentru controlul mişcării capitalului) cu un regim de ţintire a inflaţiei mai pragmatic. Se va recurge în continuare la mijloace ne-ortodoxe la nevoie

În UE se vorbeşte mult despre integrarea pieţelor financiare drept cale de a face Piaţa Unică să funcţioneze mai bine, cale de micşorare a riscurilor; există opinia că astfel s-ar diminua nevoia de integrare fiscală, “partajarea ris­curilor” (risk sharing) fiind prezumată ca asigurându-se prin pieţe de capital. Este o teză devenită un fel de mantră la Bruxelles şi în unele cercuri politice şi de afaceri că CMU ar rupe “legătura fatală” (doom loop) între bilanţuri bancare şi datorii suverane; eu am o viziune mult nuanţată în această privinţă.

Norii se aduna in lume; economii peste tot incetinesc in conditii de tensiuni comerciale, de nivele inalte ale datoriilor publice si private in numeroase state, de mari imponderabile -intre care si efecte ale Brexit-ului. 

Media prezinta date privind emigratia puternica mod recurent. Profesorul Vasile Ghetau, de la Centrul de Demografie al Academiei Romane, si alti specialisti probeaza acest fenomen de mai multi ani. Dar nu numai Romania cunoaste plecare masiva de populatie. Tarile Baltice, Polonia, Bulgaria, Slovacia, au suferit si ele o hemoragie de capital uman de-a dreptul atipica pentru perioada de pace (peste 15% din populatia activa in Letonia si Lituania –conform date ale ONU, ale Eurostat, etc). Dar nu fenomenul in sine m-a indemnat sa astern cateva ganduri, ci un tip de analiza ce pare sa il subestimeze.

Leul trebuie sa fie aparat, intarit, pana la adoptarea euro. Iar a  apara leul inseamna sa avem consolidare bugetara (deficit in descrestere si crestere de venituri fiscale), sa controlam deficitele externe, sa avem un sistem financiar solid, sa facem reforme ce maresc competitivitatea economiei.

Rata de referinta anuntata de MFP este foarte problematica in relatie cu politica monetara, cu stabilitatea financiara. “Inovatii” in politica economica se pot face, dar cu atentie. Iar practicile mai putin bune ale bancilor, inclusiv “optimizari fiscale”, pot fi combatute altfel. Rata de referinta si suprataxa sunt de reexaminat si cai pentru a remedia situatia exista.

Secolul XX este marcat de confruntarea intre democratie si regimuri totalitare; este marcat de doua razboaie cumplite, ce s-au purtat nu numai in Europa. In ambele confruntari, SUA au fost factor decisiv in inclinarea balantei de partea pacii si democratiei. Principiile declaratiei wilsoniene (a Presedintelui SUA, Woodrow Wilson) au calauzit un mers al faptelor catre “neatarnare” pentru numeroase popoare, intre care si romanii care traiau in imperiul austro-ungar, in Transilvania. Unirea Transilvaniei cu Romania face parte din procesul de realizare a unitatii nationale.