În urmă cu mai mulți ani, guvernatorul BNR ne-a povestit o situație plină de tâlc. Era la una din întâlnirile…
Există doar două metode pentru a câștiga bani: produci ceva care este cumpărat de alți oameni sau iei bani de…
De multe ori în intervențiile mele publice am încercat să explic rațiunea pentru care politicile urmate de BNR sunt cele care sunt și nu altele. Astăzi voi încerca o abordare puțin diferită. Voi începe cu punctul de vedere pe care l-a exprimat un interlocutor pe o rețea de socializare, căruia i-am promis un răspuns cât mai detaliat. Voi începe cu postarea interlocutorului meu:
În urmă cu două cicluri electorale, prin 2015, a început un fel de competiție pentru atragerea alegătorilor, cum altfel, decât prin acordarea unor facilități fiscale. Alegerile din 2016 au trecut, facilitățile au rămas. Mai puțin obișnuit, noul guvern, instalat după alegeri, în anul 2017, a continuat în forță generozitatea fiscală, prin aplicarea complet irațională a așa-zisei teorii «wage-led growth» – o prostie absolut monumentală, care a devenit punctul culminant, momentul rupturii totale a echilibrului bugetar, după care bugetul a mers dintr-o cârpeală într-alta. Până am ajuns, azi, într-o situație deosebit de critică : stocul datoriei publice a trecut de 50 la sută, deficitul din 2023 este de 6 la sută din PIB și crește precum Făt Frumos, PNRR riscă să devină cea mai formidabilă oportunitate – ratată. Remedierea situației nu poate să întârzie, iar magnitudinea problemelor obligă la un ansamblu serios de măsuri.
În ultimele luni opinia publică a identificat o problemă foarte complexă, a cărei soluționare este, oricum, dificilă, dar ea este încă și mai complicată în actualul context politic și economic, intern și internațional: deficitul public. Este foarte bine că tema este dezbătută deja pe toate fețele, atât în zona politicului, cât și în cam toate sferele vieții sociale. Ar exista, astfel, mai multe premise pentru a identifica o soluție mai bună, mai durabilă. Cred însă că ar exista două precondiții în acest scop. Prima este, după părerea mea, identificarea corectă a problemei. Or, aici se pot observa, nu de puține ori, fie ținte false, fie abordări care caută mai degrabă găsirea unui vinovat, un țap ispășitor, decât a unei soluții durabile. În intervenția mea de azi mă voi referi la această primă problemă, urmând ca, în zilele următoare, să mă refer și la cea de-a doua problemă: cum am putea aborda în mod raţional deficitul public.
În orice economie de piață statul are relativ puține instrumente la dispoziție pentru intervenție, dar folosirea inteligentă a acestora este…
Cu 21 de ani în urmă, România trecea printr-o situație deosebit de critică. Rezervele valutare totale nu depășeau o jumătate de miliard de dolari, dar plățile scadente la datoria externă plus deficitul de cont curent prognozat al anului se ridicau la circa 5 miliarde de dolari. Într-un an normal, nu ar fi fost neapărat o mare problemă. Respectând însă proverbul “la omul sărac nici boii nu trag”, piața financiară mondială traversa o criză care a afectat în primul rând țările mai puțin dezvoltate, cu echilibre precare.
Riscurile pe care le avem sunt colosale. Doar politici responsabile ne pot scoate la lumină. Lansez un apel către politicieni: nu vă jucați cu focul! Nu aruncați în haos economia națională cu măsuri fantasmagorice!
Este mai puțin bine când informațiile şi analizele realizate de experții băncii sunt răstălmăcite în tonuri de un populism strident, care nu au nimic de a face cu fenomenele analizate.
Deschiderea porților țărilor europene pentru forța de muncă din oricare alt stat european realizează o teribilă selecție a celor mai buni către țările cele mai dezvoltate
