Cu anticipații adaptive și cu o inflație anuală care în august 2017 era încă sub limita de jos a benzii țintite de BNR, o creștere a ratei dobânzii ar fi mutat inflația și mai jos. În plus, inflația s-a accelerat în octombrie și noiembrie 2017 sub influența unor șocuri temporare preponderent pe partea ofertei, la care politica monetară nu răspunde. Firmele au început să-și schimbe anticipațiile din preponderent adaptive în  preponderent forward-looking abia în 2017 T3.

Acest articol explică de ce în perioada 2015 T3-2017 T2, când economia a primit în fiecare dintre cei trei ani un stimul fiscal foarte puternic prin reducerea TVA și creșterea salariilor, inflația la taxe constante a rămas joasă și relativ stabilă, în timp ce PIB a crescut cu rate înalte. În mod specific, arăt de ce lărgirea deficitului bugetar structural de la 0,3 la sută din PIB potențial în 2015 la 2,2 la sută din PIB potențial în 2016 și la 3,3 la sută din PIB potențial în 2017 nu a dus la apariția unor anticipații inflaționiste mai mari

Junker are trei mesaje pentru acești membri, mesaje care sunt, în același timp, atât excelente sinteze ale  marilor probleme ale Uniunii Europene, cât și îndemnuri la trezire și căi practice de acțiune: (a) „Libertatea nu cade din cer. Trebuie luptat pentru ea.”; (b) ”Într-o Uniune de egali nu pot fi cetățeni de categoria a doua…muncitori de categoria a doua…consumatori de categoria a doua.”; și (iii) „Domnia legii nu este opțională în Uniunea Europeană. Este obligatorie.”

Pentru a decide dacă este pregătită să adopte euro, România ar trebui să-și stabilească două criterii de performanță: nivelul PIB/locuitor să atingă un nivel relativ apropiat de media acestui indicator pentru țările din zona euro și un angajament față de salarii și inflație similar celui existent în cele mai competitive economii ale zonei euro să fie demonstrat în practică pentru o perioadă relativ întinsă.

O eventuală creștere a ratelor de impozitare, indiferent de magnitudine, nu ar duce în mod sustenabil la creșterea veniturilor bugetare ca procent din PIB (sau, alternativ, a poverii fiscale, adică a veniturilor din impozite ca procent din PIB), dacă este aplicată înainte ca țara să îndeplinească două condiții:  să atingă un nivel de dezvoltare economică relativ înalt, reflectat prin situarea indicatorului PIB per capita peste o anumită valoare, și să aibă un grad adecvat de aplicare a domniei legii, reflectat prin drepturi de proprietate clare și bine protejate, un grad înalt de integritate a guvernului și o efectivitate înaltă a sistemului judiciar. De asemenea, nu este necesar ca veniturile bugetare ca procent din PIB să fie relativ mari pentru ca o țară să poată satisface cererea de bunuri și servicii publice.

Banca Națională a României a contribuit și contribuie la creșterea intermedierii financiare prin asigurarea stabilității prețurilor și a stabilității financiare. Pe acest fundal, companiile nefinanciare își pot planifica dezvoltarea producției pe termen lung, iar instituțiile financiare pot investi în noi tehnologii care le va permite să atingă un număr din ce în ce mai mare de clienți, inclusiv în zona rurală, care este foarte slab bancarizată.  

Wicksell a introdus, în 1898, conceptul de „rată naturală a dobânzii la capital”. În acest fel, Wicksel i-a adus pe Platon și pe Socrate în teoria economică în cel mai subtil și legitim mod. 

Deficitul de cerere din România a dispărut undeva în cursul anului 2013, după care a apărut un surplus de cerere. Cu alte cuvinte, PIB-ul efectiv al României a întrecut nivelul său potențial încă din 2013 sau, în jargon, gap-ul PIB a devenit pozitiv. Afirmația mea nu a exprimat o intuiție. Ea s-a bazat pe o demonstrație riguroasă a existenței unei supraestimări sistematice și, de aceea, inevitabile pe termen mai lung, a nivelului PIB potențial și a ratei naturale a dobânzii, in orice proces de estimare a acestor variabile neobservabile, indiferent de instituția/persoana care face estimarea.

Populismul, adică acea „atitudine social politică, adesea conjuncturală sau demagogică, urmărind câștigarea simpatiei populare” pare să fie mai viu ca oricând în România. Iar acest lucru nu poate decât să îngrijoreze, căci, chiar dacă nu ar fi conjuncturală sau demagogică, o asemenea atitudine social politică este ghidată de câștigarea simpatiei poporului, și nu de rezolvarea problemelor acestuia. Din acest motiv, întotdeauna și inevitabil, populismul „sădește” un rău, cum foarte sugestiv s-a exprimat Cristian Pantazi. Scopul acestui articol este să arate cum sădește populismul în România.