„The next crisis will not conform to our old mental maps; establishing partnerships with those who understand the new landscape is vital to prepare for it.” – Ian Goldin –

Anul 2020, prin dificultățile lui, a stimulat gândirea economică și modul de acțiune și de guvernare, aducând în prim plan necesitatea a noi abordări, dacă nu direct și imediat în toate cazurile, cu siguranță în perspectivă apropiată ori pe termen lung. Același an ne lasă o moștenire grea, în unele privințe, dacă privim la cheltuielile angajate, modul lor de finanțare și de rambursare a împrumuturilor, dar și benefică, în sensul interpretării ei ca pe un patrimoniu de valori intelectuale și morale, de idei noi (vezi DEX) care pot prinde rădăcini. 

Privind la știrile care se derulează în țară și străinătate, sentimentul instabilității îți este marcat de neliniștea produsă de contrastul dintre nota optimistă și pesimistă în tratarea aceleiași realități. Fără îndoială că vremurile sunt complicate, pline de provocări, unele din acestea sunt chiar explozive, mai aproape sau mai departe de România. 

Chiar dacă o criză pandemică se întâmplă o dată într-o generație, cea prezentă se deosebește de celelalte prin cea mai mare intervenție a guvernelor lumii cunoscută în istorie. 

Mulți comentatori ante și post Consiliul European din luna iulie 2020 au considerat evenimentul ca fiind special în istoria UE. După opinia mea, excepționalitatea lui a constat din explozia acumulărilor unor cvasi eșecuri în gestionarea celor două crize – financiară și pandemică – răspunsurile comunitare în ceea ce privește politicile aplicate generând reacții și comportamente ale liderilor SM, fie din Nord, fie din Sud (după ultima și cea mai vizibilă divizare a intereselor individuale) din ce în ce mai tensionate.