În septembrie 2021, prețurile la energia electrică în România crescuseră cu 24,7 la sută față de nivelul din septembrie 2020, iar prețurile la gaze crescuseră, în același interval, cu 20,6 la sută. În mare măsură, aceste evoluții erau rezultatul dublării, până la nivelul de 63 euro/tonă, a prețului certificatelor de carbon europene, care-i obligă pe emitenții de CO₂ să plătească pentru aceste emisiuni, într-un efort de a reduce emisiile nete de gaze de seră, până în anul 2030, cu 55 la sută față de nivelul din 1990.

Nu există argumente pentru preluarea mecanică, de către autoritățile române, a retoricii utilizate de autoritățile vest-europene pentru a justifica status quo-ul. Dimpotrivă, situația macroeconomică din România se aseamănă mult cu cea din Cehia, Polonia sau Ungaria (dar la noi sunt dezechilibre mai mari), așa încât întârzierea consolidării monetare și fiscale comportă riscuri deosebite

Rândurile de mai jos descriu modificări care au survenit în ultimii ani la confluența gândirii politice cu gândirea economică din statele dezvoltate. Aceste modificări au afectat masiv independența principalelor bănci centrale ale lumii (Fed-ul american, Banca Centrală Europeană, Banca Japoniei etc.) și sunt pe cale să influențeze și comportamentul băncilor centrale din statele emergente.

Ne apropiem de sfârșitul crizei economice generate de pandemia Covid-19. Astfel, încă din cursul acestui an, Statele Unite (dar și România) vor recupera pierderile de Produs Intern Brut suferite în 2020; statele din Eurozonă, a căror revenire se desfășoară mai încet, vor recupera în marea lor majoritate pierderile în anul viitor (2022).

În anul 2020, aproape unul din patru lei cheltuiți de statul român a provenit din datorie (internă și externă), purtătoare de dobândă și care va trebui plătită în viitor. Asta înseamnă, pe scurt, un deficit bugetar de aproape 10 la sută din PIB, față de cheltuieli bugetare de circa 40 la sută din PIB (cifrele exacte sunt 9,8 la sută, respectiv 40,8 la sută din PIB). 

În cursul anului 2020, Banca Națională a României a redus rata dobânzii de politică monetară în mod gradual, de la 2,50% pe an, la 1,50% pe an; o reducere suplimentară a avut loc pe data de 18 ianuarie 2021, până la 1,25% pe an. Această abordare graduală a generat în spațiul public discuții cu privire la nivelul actual al dobânzii de politică monetară a BNR, la ritmul de scădere și măsura în care acestea sunt adecvate pentru sprijinirea revenirii economiei. Unele opinii s-au conturat însă prin promovarea de cifre distorsionate sau prin comparații nepotrivite cu situația din alte țări. 

Timp de câteva secole, stabilitatea macroeconomică și microeconomică s-a bazat pe respectarea cu strictețe a trei principii de bază: 

1. Banii au o acoperire într-un metal prețios (aur/argint)
2. Datoriile trebuie plătite
3. Banii sunt emiși și garantați de o entitate statală (bancă centrală).

Sub conducerea doamnei Christine Lagarde, Banca Centrală Europeană (BCE) pare decisă să se angajeze în prima linie a bătăliei contra schimbărilor climatice. De altfel, doamna Lagarde a subliniat de la preluarea președinției băncii faptul că, pentru această instituție, combaterea încălzirii globale trebuie să devină o „misiune critică”, intenție reiterată recent (10 septembrie). Fără a pune în discuție importanța subiectului, ar trebui să ne întrebam care sunt mecanismele concrete prin care BCE (sau orice altă bancă centrală) ar putea influența politica de mediu. Și, încă și mai important, dacă în acest demers banca centrală ar trebui să fie instituția conducătoare sau doar o verigă dintr-un lanț.

Recenta decizie a băncii centrale americane (Federal Reserve/Fed) de a modifica politica monetară, în sensul de a lăsa inflația să depășească pentru o perioadă ținta de 2 la sută, astfel încât aceasta să compenseze perioada cât inflația s-a situat sub țintă (cu alte cuvinte, urmărind o inflație medie de 2 la sută pe perioade extinse de timp) poate fi privită atât ca o evoluție, cât și ca o revoluție (schimbare de paradigmă)