România este pe cale să iasă cu bine din prima fază a pandemiei Covid-19, deoarece guvernul a luat o decizie responsabilă: având de ales între salvarea vieților omenești și salvarea economiei, a luat decizia corectă de a da întâietate salvării vieților. Țări care au procedat invers (SUA, Marea Britanie, Brazilia, Suedia și multe altele) au plătit un preț exorbitant în materie de victime omenești.
Recentele discuții, din aprilie 2020, dintre Miniștrii de finanțe au reliefat – din nou – lipsa de solidaritate de care dau dovadă statele europene atunci când se confruntă cu o criză. Fie că vorbim de invadarea Crimeei de către Rusia, de criza refugiaților din Orientul Apropiat, de încălzirea globală sau de pandemia Covid 19, Europa reacționează lent și cu măsuri insuficiente, și acelea smulse cu forcepsul în urma unor negocieri interminabile. Această stare de lucruri nu ar trebui să mulțumească pe nimeni din cadrul electoratelor, dar ea este menținută și chiar amplificată de existența unor linii roșii (restricții auto-impuse), așa cum vom arăta în continuare.
Există o realitate a mediului politic, care este în stare să promită orice pentru a fi ales, cu precădere într-un an electoral.
Măsurile de stimulare fiscală de o magnitudine nemaiîntâlnită luate de statele dezvoltate în lupta cu pandemia Covid 19 au indus, în statele emergente, iluzia că legile economice pot fi suspendate și că, la urma urmei, există “prânz gratuit” (free lunch), pentru care să nu plătească nimeni, nici în prezent, nici în viitor.
Credem că aceste trei trăsături ale liberalismului: preamărirea egoismului și a lăcomiei; războiul declarat naturii; pierderea legăturii cu trecutul și cu viitorul, constituie boli potențial mortale pentru el. Deneen nu le sistematizează în acest fel, dar este meritul lui de a ne atrage atenția, cu putere, asupra pericolelor pe care le implică.
În primele două părți ale acestui articol am arătat că un compromis acceptabil între dezideratele economice și constrângerile date de resursele limitate ale planetei l-ar constitui o creștere economică modestă combinată cu o plafonare a populației, care în conjuncție cu progresul tehnologic să facă posibilă o creștere a PIB/locuitor.
Mediul de afaceri va trebui să își schimbe radical optica, dinspre maximizarea profitului pe termen scurt și producție masivă de bunuri cu ciclu de viață scurt, înspre producție mai mică de bunuri cu ciclu de viață lung și având drept obiective atât profitul, cât și recuperarea /refolosirea resurselor
„Ideea referitoare la o economie care nu crește poate fi o anatemă pentru un economist. Dar ideea unei economii în continuă creștere este o anatemă pentru un ecologist.” scrie Tim Jackson în cartea Prosperity without Growth
Dintre cele patru motive posibile pentru continuarea relaxării cantitative, unul singur (rata inflației situată sub țintă) are atât o acoperire statutară, cât și una de logică economică, dar și aceasta discutabilă. Celelalte trei motive nu rezistă la o analiză, nici din punct de vedere al statutului BCE, nici din punct de vedere al logicii economice
Intervenția BCE în modelarea ciclului macroeconomic, pe lângă faptul că este nestatutară (nu face parte din obiectivele legale ale acestei bănci centrale), mai este și nocivă, deoarece pare a ignora modul în care e presupusă să funcționeze o economie de piață.
