„Ideea referitoare la o economie care nu crește poate fi o anatemă pentru un economist. Dar ideea unei economii în continuă creștere este o anatemă pentru un ecologist.” scrie Tim Jackson în cartea Prosperity without Growth
Dintre cele patru motive posibile pentru continuarea relaxării cantitative, unul singur (rata inflației situată sub țintă) are atât o acoperire statutară, cât și una de logică economică, dar și aceasta discutabilă. Celelalte trei motive nu rezistă la o analiză, nici din punct de vedere al statutului BCE, nici din punct de vedere al logicii economice
Intervenția BCE în modelarea ciclului macroeconomic, pe lângă faptul că este nestatutară (nu face parte din obiectivele legale ale acestei bănci centrale), mai este și nocivă, deoarece pare a ignora modul în care e presupusă să funcționeze o economie de piață.
Banca Centrală Europeană (BCE) a reluat, în vara anului 2019, retorica privind necesitatea unei noi runde de relaxare cantitativă, adică de expandare a bilanțului propriu prin emisiune de bani, în schimbul achiziționării unor titluri de valoare. În sprijinul acestei opțiuni se aduc o serie de argumente care se discută în mod transparent (o rată a inflației situată sub țintă; un ritm de creștere economică nesatisfăcător), dar și argumente care rămân învăluite în umbră (supra-îndatorarea unor state, firme și gospodării; necesitatea de a stimula exportul zonei euro printr-o devalorizare). Într-o serie de articole, începând cu cel de față, vom analiza cât de pertinente sunt aceste motivații.
COMENTARII la volumul 2 al cărții „România între Est şi Vest. Achitarea anticipată a întregii datorii externe: un experiment unic” de Ion Alexandrescu
În prezent, la începutul anului 2019, economia României suferă de puternice dezechilibre. Avem cea mai mare inflație (4,1%) dintre statele membre ale UE-28, avem al doilea deficit bugetar (3% din PIB), depășit doar de Cipru şi avem al doilea deficit extern, de cont curent (4,5% din PIB), de asemenea după Cipru, conform datelor Eurostat. Toate acestea pun economia României într-o poziție marginală, de outlier, fapt uşor de constatat de investitorii străini şi de agențiile internaționale de rating.
Ce este mai bine pentru România pe termen lung? Un sistem bancar puternic, profitabil, furnizor de capital pentru investiții sau un sistem bancar slab, clientelar, alimentând consumul dar nu şi dezvoltarea ţării?
În zece din ultimii doisprezece ani, băncile din Bulgaria au avut un randament al activelor mai mare decât băncile din România; băncile din Cehia au avut un randament al activelor mai mare în opt din ultimii doisprezece ani, şi nimeni nu s-a gândit să le impoziteze suplimentar.
Rândurile de mai jos sunt prilejuite de apariția, în colecția biblioteca BNR (serie nouă) a impunătorului volum “Acţiunea umană” de Ludwig von Mises, o carte pe care puţini non-economiști se vor încumeta să o citească. Întâi, datorită lungimii sale deosebite (peste 900 de pagini), greu de digerat în epoca facebook-ului şi a gratificației instantanee. În al doilea rând, datorită stilului greoi şi extrem de analitic, ceea ce în mod popular se numește „a despica firul în patru”. Totuși, este o carte fundamentală, iar din noianul de idei am să rezum câteva care mi-au atras atenția, lectura neputând fi altfel decât personală.
Pentru a resimți beneficiile aderării la zona euro, cetățenii acestei ţări vor trebui să se schimbe în mod dramatic
