Într-o scrisoare adresată Ministrului Finanțelor, concomitent cu informarea Șefului Serviciului Juridic al Comisiei Europene, Banca Centrală Europeană notifică încălcarea Tratatului privind funcționarea UE (Constituția Europeană) în cazul adoptării OUG 114/2018. Documentul în cauză este, în esență, un “vot de blam” dat autorităților române, care au instituit “taxa pe lăcomie” prin adoptarea unui act normativ cu putere de lege (OUG 114) fără ca mai întâi să fi fost consultată Banca Centrală Europeană. Iar consultarea BCE este o obligație impusă prin lege, așa cum reiese din însuși Tratatul European, și nu un simplu act de curtoazie.
Notificarea este fără echivoc: Banca Centrală Europeană ar fi trebuit să fie consultată înaintea adoptării OUG 114/2018. Și nu oricum, ci într-un timp rezonabil, ceea ce ar fi însemnat ca Ministerul Finanțelor nu doar să fi trimis proiectul de act normativ la BCE, ci să fi asigurat și posibilitatea efectivă ca să fie analizat, să fie emise puncte de vedere și, apoi, să fie confruntate cu autoritățile române. Procedură care, potrivit reglementărilor Uniunii Europene, nu este nicidecum facultativă, ci obligatorie.
Cuvintele „consultare” sau „consultativă”, ce apar în documentele UE, ar putea avea un sens opțional în contrapartidă cu cuvântul „deliberativ”, care înseamnă “cu drept de a hotărî”. Dar normele Uniunii Europene conduc analiza spre un alt tărâm de semnificații, cel juridic. Din articolul 282, alineatul 5, din Tratat, reținem că Banca Centrală Europeană este consultată asupra oricărui proiect de reglementare la nivel național și poate emite avize. Prin urmare, consultarea este obligatorie, chiar dacă avizul este facultativ.
De ce nu apare, în acest context, nicio indicație privind obligativitatea consultării BCE? Nu este nevoie. Pentru că într-un alt context, cel al Deciziei 98/415/CE, este prevăzută expres obligația de a consulta BCE. Fapt întărit de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care a clarificat înțelesul art. 127, al. 2 din Tratat, în ceea ce privește obligația statelor UE de a consulta BCE în legătură cu proiectele de legi care intră în competența sa. Obligația de consultare fiind structurată în așa fel încât să funcționeze ca un sistem preventiv, care să evite probleme cauzate de o eventuală reglementare națională incompatibilă sau inconsecventă. Desigur, inclusiv în sfera complexă și totodată sensibilă a politici monetare, în cazul statelor ce n-au aderat încă la Zona Euro. Decizia 98/415/CE, art. 2, al. 2, este clară în această privință: “autoritățile statelor membre, altele decât statele membre participante (la Zona Euro – n.a) consultă BCE (imperativ și nu facultativ – n.a.) în legătură cu orice proiect de reglementare privind instrumentele politicii monetare. Iar ROBOR-ul este, desigur, un instrument al politicii monetare.
Dacă, în litera și în spiritul legii, refuzul de a consulta BCE nu beneficiază de circumstanțe atenuante, în schimb e împovărat de circumstanțe agravante. În sensul că efectele OUG 114/2018 au alertat și alte foruri financiare internaționale, între care Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Divizia de Investiții a Băncii Mondiale, care s-au adresat în scris Guvernului României, atrăgând atenția în mod oficial asupra riscurilor ce pot să pună în pericol sistemul bancar românesc.
Ce va urma? De fapt, ce ar putea urma dacă și reanalizarea OUG 114/2018, anunțată deja de Prim-Ministrul Guvernului României, ar fi făcută tot fără consultarea BCE? Avem un probabil răspuns într-un precedent document al Băncii Centrale Europene din iulie 2008. Speța – o propunere legislativă a Parlamentului României, privind sistemul bancar, neconformă cu legislația europeană: “Proiectul de lege fiind incompatibil cu Tratatul Uniunii (…) adoptarea acestuia ar putea conduce la declanșarea, în fața Curții de Justiție, a procedurii privind încălcarea dreptului comunitar”.
