Bitcoin si alte crypto-monede (nu emise de banci centrale/BC) anima de ani buni discutii intre experti, intre oameni de afaceri, privind banii, viitorul sistemelor bancare. In larga masura, aceasta conversatie a fost stimulata de criza financiara si de provocari cu care se confrunta bancile centrale ca banci de emisiune, ca reglementatori si supraveghetori ai sistemelor bancare. Digitalizarea in industria financiara, in economie in general, amplifica dezbaterea. In acest sens, este bine sa se lamureasca unele aspecte; astfel:
– moneda electronica nu echivaleaza cu crypto-monede (bitcoin, ethereum, etc); BC pot emite moneda electronica (deci nu neaparat baza monetara sub forma de numerar/cash);
– crypto-moneda nu echivaleaza cu tehnologia pe care o numim “blockchain” (registru de inregistrare a tranzactiilor), ce poate fi aplicata de bancile centrale pentru sisteme de plati;
– crypto-moneda poate fi vazuta ca o “moneda paralela’’ ce nu este emisa de o banca centrala.
Merita sa intram putin in istoria bancilor centrale pentru a deslusi probleme si dileme legate de folosirea crypto-monedelor.
1. Bancile centrale au aparut dupa cele comerciale, iar functiile lor principale sunt: emisiune de moneda, politica monetara, imprumutator de ultima instanta (lender of last resort/LoLR), garantare a depozitelor, protejare a stabilitatii financiare. Bancile comerciale au cunoscut perioada de “free banking”, care insemna concurenta neingradita si lipsa unei banci centrale ca emitent de moneda unica si imprumutator de ultima instanta. Sistemul rezervelor fractionale precede aparitia bancilor centrale fiind rezultatul constatarii de catre banci comerciale ca pot acorda credite dincolo de resurse proprii si depozite atrase.
Banca centrala, ca banca de emisiune, trebuie sa asigure increderea in moneda, mai ales cand aceasta este fiduciara (fiat money). Economiile moderne sunt monetare prin excelenta folosind banii in tranzactii de schimb si financiare. Bancile centrale incearca sa asigure stabilitatea preturilor prin controlul cantitatii de bani si, in ultimele decenii, mai ales prin ratele dobanzii de politica monetara — prin pretul banilor. Trecerea de la controlul cantitatii de moneda la cel prin pret, prin rata de politica monetara, a avut cauza in variabilitate excesiva a relatiei intre baza monetara si masa monetara, intre moneda emisa de banca centrala si “banii interni”, creditul creat de bancile comerciale.
2. Bancile comerciale creeaza “bani interni” prin creditare; ele multiplica baza monetara (emisa de BC), nu lucreaza cu moneda proprie. Ca numerarul injectat de o banca centrala in sistemul bancar este la originea creatiei monetare se vede si din urmatorul fapt: cand sistemul financiar a fost amenintat de prabusire, Fed, Banca Angliei si BCE au fost obligate sa injecteze lichiditati pentru salvare; nu bancile comerciale “s-au injectat” cu bani creati de ele. Alt aspect de notat: cand apare o panica banii pot fi transferati la banci percepute ca fiind mai sigure, dar un “’run”’(atac) la nivelul sistemului bancar poate fi contracarat numai prin injectii de lichiditate de la un LoLR credibil, de la o banca de emisiune.
Chiar daca s-ar renunta la numerar/cash, situatia nu este alta in esenta. Functiile banilor numerar ar fi preluate de moneda electronica, cum s-a sugerat mai sus. Numerarul ar fi inlocuit, sa zicem, de unitati de putere de cumparare care ar circula numai electronic. Capitalul propriu al bancilor si depozitele ar fi sub aceasta forma; rezervele la banca centrala ar fi tot sub forma de asemenea unitati. Altfel spus, ar dispare din ecuatia creatiei de bani numerarul (cash-ul), fara ca relatia intre baza monetara si masa monetara sa se modifice.
Sunt cateva observatii cheie de facut privind relatia intre banca centrala si bancile comerciale cand sistemele bancare nu mai au la baza echivalente metalice:
– moneda in sistem este fiduciara, se bizuie pe incredere, garantia autoritatilor publice (statului);
– bancile nu pot furniza alta moneda decat cea sanctionata de banca centrala. In economiile unde circula si alte monede (ca “monede paralele’), se pot acorda credite denominate in monede straine acceptate de catre banca centrala (in economia informala pot circula si alte monede ca “monede paralele”);
– bancile comerciale sunt licentiate de bancile centrale;
– bancile comerciale se supun reglementarii si supravegherii exercitate de catre banca centrala.
Problema pentru bancile centrale este duala: a/ ce politica monetara sa faca (alaturi de masuri macroprudentiale b/ cum sa reglementeze sistemul financiar pentru atenuarea, prevenirea unor crize.
3. Crypto-monedele sunt un reflex al mai multor evolutii tehnico-sociale, atitudinale:
– inovatii tehnologice ce au permis acest tip de creatie “monetara”;
– reactia fata de efecte ale crizei financiare, neincrederea in activitatea bancilor centrale, a bancilor (este o incercare de revenire intr-un fel la regimul de “free banking”);
– reactia fata de elite si dorinta de a capata independenta, inclusiv in privinta activelor monetare detinute.
– recuzarea sistemelor ierarhice, piramidale –aici discutia este mai ampla intrucat crypto-monedele intra in campul unei tentative mai mult sau mai putin articulate de a redesena sisteme organizationale mari, chiar contractul social.
O mare problema a crypto-monedelor, dincolo de insuficiente legate de functii de baza ale banilor (ex: volatilitatea excesiva ca valoare revelata de “piata”, ceea ce invalideaza functia de inmagazinare a valorii si pe cea de schimb) priveste originea si valoarea garantata (sanctionata oficial, cum se intampla in cazul monedelor emise de banci centrale). Sa ne punem intrebarea cine ar exercita functia de LoLR intr-un regim dominat, sa presupunem de crypto-monede, pentru a vedea dificultatea conceptuala in calea avansului lor.
Crypto-monedele pot avea o functie speculativa, pot mijloci schimburi in anumite conditii, dar nu vad cum ar putea indeplini cu brio alte functii de baza ale unei monede emise de banca centrala. Ca Jamie Dimon (CEO al J.P. Morgan), Warren Buffett, ce sunt varfuri ale lumii afacerilor mondiale, au exprimat mari dubii privind crypto-monedele este un indiciu ce completeaza circumspectia fireasca pe care o arboreaza cele mai multe banci centrale.
Problematica crypto-monedelor este de judecat si in contextul mai amplu al impactului noilor tehnologii in domeniul financiar (asa numitul Fintech), in economie si societate in ansamblu. Noi inovatii financiare pot aduce beneficii cand maresc transparenta, permit o mai buna monitorizare a tranzactiilor, reducere de costuri, sisteme de plati mai sigure, etc. Dar inovatiile pot si creea probleme in masura in care sustin expansiunea “sectorului umbra” (shadow banking/entitati non-bancare care desfasoara activitati de banking), a unor activitati ilegale/criminale. Intre acestea din urma se numara furturi de date, actiuni ce urmaresc paralizia infrastructurilor de baza, a unor componente esentiale ale sistemului financiar (ca forme de conflict de tip hibrid). Cand inovatiile fac sistemele mai putin robuste, mai vulnerabile la atacuri, grijile sporesc. Opinia mea este ca nicio arie din industria financiara nu trebuie sa scape reglementarii si supravegherii exercitate de institutii specializate.
De aceea, mi se pare straniu sa observ banci centrale ce par sa trateze cu nonsalanta functionarea crypto-monedelor si circuitelor paralele; aceasta inseamna, fie si partial, tolerarea unui regim de free banking, care pune in discutie ratiunea de a fi a bancilor centrale. In schimb, utilizarea digitalizarii pentru dezvoltarea serviciilor bancare/financiare, a tehnologiei block-chain pentru realizarea unor sisteme de plati mai robuste au sens.
