Am dedicat numeroase texte in ultimii ani deslusirii unor resorturi ale crizei financiare si economice, framantarilor din UE (vezi si volumele “Incotro se indreapta Capitalismul”, 2009; “Cand finanta submineaza economia si corodeaza democratia”, 2012; “Marele impas din Europa”, 2015 – toate la Polirom). Rezultatul referendumului din Regatul Unit (UK) ma indeamna sa reiau cateva ganduri pe aceste teme.
- Chestiunea distributionala
Brexitul face parte dintr-o naratiune mai ampla. Regatul Unit (UK) nu face parte din zona euro si a folosit cursul de schimb si politica monetara autonoma ca mijloace de amortizare a socului crizei financiare; criza nu a condus la somaj de doua cifre precum in tari din euroarie, sau care aveau consiliu monetar, desi UK are un sector financiar supradimensionat si care a practicat modele de afaceri hiper-riscante, cu mari daune pentru cetateni (unele banci au fost nationalizate, salvate cu bani publici).
In UK, ca peste tot in lumea industrializata (poate mai putin in Japonia, ce merita o analiza aparte), chestiunea distributionala (a veniturilor) a devenit acuta. Multe analize se concentreaza acum pe repartizarea pe varste si regiuni a votului in UK remarcandu-se ca persoane mai in varsta au votat pentru Brexit. Dar evidenta nu este suficient de lamuritoare. De pilda, un radical de dreapta si unul de stanga au dominat anul electoral in SUA, iar intre votantii democrati care l-au sprijinit pe Bernie Sanders sunt multi tineri, sunt numeroase femei! In tari europene, sunt numerosi tineri care voteaza impotriva partidelor traditonale (drept este ca mai ales unde somajul este foarte mare). Exista cifre ce ilustreaza in mod graitor problema distributiei veniturilor. In SUA, din anii 70s s-a adancit o falie intre evolutia ascendenta a venitului mediu/loc si stagnarea venitului median (ce tine cont de repartizarea PIB-ului, care poate foarte tot mai asimetrica); daca in anii 70s, 1% din populatie castiga 10% din veniturile totale, in 2013 acelasi procent ajunsese la 20% (comparabil cu 18% in anul 1915).
Cat de preocupanta a devenit chestiunea distributionala se vede si din rapoarte ale FMI si OCDE, organizatii ce nu pot fi suspectate de a fi devenit bastioane ale unei gandiri neo-marxiste. Este vorba de judecata echilibrata, lucida. Atentia acordata lucrarilor lui Thomas Piketty, sau ale lui Emmanuel Saez, nu a venit de nicaieri. La ultima conferinta anuala a BIS (24 iunie a.c) economisti de varf ca Francois Bourguignon, Barry Eichengreen, Charles Goodhart, s-au referit in mod direct la aspecte distributionale. Si banci centrale mari (Fed, Banca Angliei, etc) au publicat in anii recenti analize privind distributia veniturilor, iar “’stagnarea seculara”’ (concept utilizat de Alvin Hansen in anii 30s si resuscitat de Larry Summers) pune in relatie cresterea inegalitatii de venituri si cresterea economica (altfel decat in abordarea lui Simon Kusnets). Cresterea inegalitatilor se vede si din scaderea castigurilor muncii salariate ca pondere in PIB, in SUA si Europa in ultimele decenii(Romania fiind la coada plutonului in UE28 cu cca 32% din PIB in 2014).
- Globalizarea a avut efect de bumerang: migratia productiei
Globalizarea neingradita a avut un efect de boomerang asupra asupra tarilor industrializate, iar ascensiunea economica a Chinei a provocat o schimbare tectonica in spatiul global. Teoria comertului international (Heckscher-Ohlin, Viner, pornind de la Ricardo) spune ca schimburi economice internationale, comert liber, sunt cu suma nenula, ca exista situatii cel mai adesea de win-win (castiga toti) prin specializare in sectoare cu avantaje comparative (avantaje competitive). Dar exista simplificari in aceasta teorie, care nici nu are in vedere socuri ca cel evocat mai inainte: intrarea in competitia globala a unor economii ce combina salarii mici (sau foarte mici) cu tehnologii inalte/competitive.
Relocalizarea productiei (ca expresie a globalizariii) in tari asiatice si chiar in economii central si est-europene a produs dislocari masive in lanturi de productie din tarile dezvoltate. De aici pierdere considerabila de locuri de munca in industrii prelucratoare. Asa se ajunge la competiei cu suma nula in economia globala. Marele economist Paul Samuelson a sesizat acest fenomen cu ani in urma (Journal of Economic Perspectives, 2004).
A gandi ca oamenii pot intra intr-un proces de reformare profesionala imediata, sau perpetua, este o naivitate. Interpretarera fundamentalista a functionarii pietelor a condus la subestimarea costurilor globalizarii neingradite.
- Polarizarea veniturilor in tari industrializate
In timp ce, la nivel global, economii emergente (China, tari din Europa centrala si de Rasarit, etc) au redus decalaje economice, societatea s-a polarizat tot mai mult in tari industrializate (vezi si Branko Milanovici, Banca Mondiala, OCDE). Aici gasim explicatia pentru sentimentul multora ca sunt perdanti in competitia globala, ca au fost “’abandonati”’ de guverne. Si daca adaugam efecte ale crizei financiare –cu salvarea bancilor prin bani publici–, evaziunea (“’optimizarea”’) fiscal practicata de firme multinationale, este lesne de inteles de ce starea de spirit a multor cetateni este de respingere a elitelor politice. Nu sunt respinse piata, libertatea economica, ci politici publice bazate pe o paradigma ultra-simplificatoare, care a accentuat inegalitati economice si a lovit in principiul sanselor egale; elite care au promovat aceasta viziune sunt vazute ca responsabile.
La nivel national, stabilizatori automati, politici distributionale trebuie sa tina cont de asimetrii de tot felul (nu numai informationale), sa protejeze pe cei mai vulnerabili, sa incerce sa egalizeze “sanse”’ (ceea ce nu inseamna situatii material automat). Asa este moral, corect si chiar pragmatic economic. Asigurarile sociale initiate in Prusia lui Bismarck au pornit de la considerente pragmatice si intelegerea unor imperative sociale. In economia international insa, mecanisme de atenuare a asimetriilor nu exista –opereaza numai instrumente de corectie pentru balante de plati. Demantelarea aranjamentelor Bretton Woods a fost o evolutie negativa. Ajutorul pentru dezvoltare este politizat si legat de interese geopolitice; nu face parte din logica unor politici globale de asistenta sistematica.
Odata cu intrarea Chinei in economia globala raporturi de forta economica s-au schimbat radical. Si nu aceasta intrare ar fi problema, ci incapacitatea economiilor industrializate de a amortiza acest soc extraordinar –unic in ultimele sute de ani. Este vorba aici si de erodarea suprematiei economice a Vestului in economia globala. Daca aceasta erodare ar fi lenta situatia ar fi gestionabila; dar erodarea s-a produs prea repede la scara istoriei fiind ocultata de supra-indatorare publica si private in ultimele doua decenii. Iar Sillicon Valley nu poate fi clonat ca fenomen in tot Vestul. Criza financiara a izbit cu virulenta si ceea ce era in penumbra a iesit la iveala.
Dificultati mari ale BRIC din ultimii ani incetinesc modificari in raporturi de forta economica. Dar nu cred ca vom asista la o regresie economica de amploare in China, la intrarea intr-o stagnare ca cea a Japoniei; nu inca cel putin. In plus, China, copleseste prin dimensiune; este foarte mare. Si la ea se adauga si India cu o serie de sectoare industriale si de high tech tot mai competitive.
- Dublul soc pentru tarile industrializate
Exista deci o combinatie intre socul distributional pe plan international –cu tari dezvoltate ce pierd teren in competitia globala – cu un soc pe plan intern, din cauza unor politici publice ce au neglijat aspecte de coeziune economica si sociala. Emmanuel Macron, ministrul francez al economiei, un apropiat al cercurilor de afaceri, afirma ca platim pentru o viziune ‘’ultra-liberala”. Este de remarcat si ce a cerut cancelarul Angela Merkel Beijing-ului in materie de concurenta economica. Iar acest apel vine din partea unei tari care are surplus al balantei externe de cca 9% din PIB, care este o putere comerciala in lume. Dar mare parte din euroarie, Uniune, gafaie in competitia globala. Sunt tari in UE care au somaj de doua cifre, care au castiguri de productivitate scazute, care au de ce sa fie ingrijorate de viitorul lor economic, social si politic. Contractul social depinde de locuri de munca si salarii si a crede ca globalizarea rezolva automat problemele denota gandire economica precara; pietele sunt necesare, dar nu sunt perfecte.
- Autismul politicilor publice
Un autism in politici publice/economice ale elitelor, cu izvor si intr-o viziune economica simplista, a neglijat coeziunea sociala, nevoia de a evita fracturi majore. Si politici de austeritate in UE duse la extrem fac parte din aceasta miopie. O rezultanta este fragmentare economica si sociala. Unii o vad inevitabila in conditiile noilor tehnologii, ale digitalizarii, care distrug locuri de munca se pare mai mult decat formeaza. Dar rolul politicilor publice este sa incerce sa previna rupturi ce pot induce explozii sociale. Si exista bunuri publice care nu pot fi create la nivel individual, nici macar local.
Erodarea clasei mijlocii in tarile industrializate are efecte nefaste in viata sociala si politica si care, in combinatie cu distributia veniturilor tot mai dezechilibrata si nesiguranta in crestere pe multiple planuri, conduce la radicalizare, extremism. Sunt fenomene care duc gandul la perioada interbelica. Pe acest fond se inscrie ascensiunea vocilor ce pun la indoiala ordinea liberala, globalizarea.
- Tehnologii anti-sistem?
Noile tehnologii pot facilita proteste anti-sistem si agregarea unor pozitii ce nu usor se subsumeaza unor doctrine clare. Noi tehnologii pot fi utilizate si ca alternativa la structuri organizationale actuale, la ierarhii contestate (bitcoin, de exemplu, este vazuta ca moneda in afara controlului bancilor centrale).
- Manunchi de crize in Europa
Brexit-ul nu echivaleaza cu destramarea Uniunii; dar accentueaza tendinte centrifuge, de fragmentare, alimenteaza instabilitatea.
Etienne Davignon, un vechi comiliton al lui Jacques Delors, spunea “ca au fost pierduti cetatenii”; o exprimare cu multiple semnficatii, care sugereaza un deficit nu numai de comunicare, ci si democratic – intre Bruxelles (institutii europene) si statele membre; intre guverne nationale si cetateni. Iar generatiile mai tinere nu cunosc ororile razboiului pentru a intelege ce a insemnat proiectul european in Europa postbelica; este ce nu contenea a aminti fostul cancelar Helmut Schmidt, care a fost un intelept intre intelepti.
In Europa exista criza de design si functionare a euroariei, marea problema a imigrantilor, instabilitate devenita cronica in vecinatati ale Uniunii.
Exista o mare problema geopolitica cu aranjamente de securitate neclare dupa anexarea Crimeii.
Brexit-ul este o lovitura pentru politica de Securitate si externa a Uniunii. UK este un partener privilegiat al SUA in cadrul NATO si avea un rol important in balanta de putere pe Continent, in cadrul Uniunii.
- Atitudinea fata de UK
Unii lideri din UE gresesc atunci cand vor (se pare) sa pedepseasca UK pentru Brexit. Este nu numai o atitudine neinteleapta, dar ignora o realitate dramatica: sunt multi cetateni in nu putine state din UE (inclusiv in Franta, Olanda, Danemarca, etc) care cer scrutin pe tema unui exit; sunt numerosi cetateni care nu privesc cu ochi buni institutiile europene. Deci, este bine sa ne uitam in oglinda inainte de a anatemiza. Brexit-ul a aratat un stat (UK) profund divizat, dar framantari interne asemanatoare sunt si in alte tari din Uniune.
Noroc ca la Berlin, cancelarul Angela Merkel a avut o reactie echilibrata. Ce ar fi daca un numar mare de cetateni ar solicita referendumuri in state din UE in mod formal? Ar fi oare interzise? Ce am face atunci cu democratia? David Cameron a facut o mare greseala cand a jucat la ruleta politica interna o miza europeana de o asemenea anvergura. Dar in UK a fost alegerea sefului guvernului; ce faci daca presiunea va veni de jos, de la cetateni?
- Exista iesire din impas in UE?
In UE, iesirea din impasi economic si social nu se poate rezuma la incercari de a reforma guvernanta Uniunii, a euroariei (vezi Raportul celor 5 Presedinti).
Este nevoie si de o regandire a politicilor economice, publice, la nivel national, care sa nu lase mari segmente din populatie cu sentimentul si conditia efectiva de “loseri”. Ar fi bine ca Raportul Monti din 2010 sa fie revazut, chiar daca viziunea de acolo este depasita de evenimente. Daca nu se va acorda mai multa atentie aspectelor distributionale si de fairness (echitate), ascensiunea fortelor anti-establishment va fi greu de stopat si ar putea sa capete forme anti-democratice.
Reinventarea Uniunii, cum cer unii, trebuie sa se bizuie pe reinventarea modelului de economie de piata concomitant cu o reforma a functionarii euroariei.
Modelul “renano-westfalic”, cum il numea Michel Albert, pare mai robust (performant) decat altele, dar nu poate fi reprodus usor. De aceea, trebuie gasite instrumente de stimulare a convergentei reale. Nici actorii sociali nu mai pot fi implicati cu usurinta in “co-determinari” (Mitbestimmung) la nivele nationale forta sindicatelor fiind mai slaba.
Politic este greu sa aiba loc o adancire a integrarii. Dar chiar daca nu se poate avansa cu “More Europa” (mai multa Europa), trebuie sa se realizeze o “Europa mai buna” (a better Europe). Adica, sistemul sa functioneze din nou in avantajul celor mai multi – o lectie valabila in SUA si Europa deopotriva.
Better Europe ar insemna si o uniune bancara care sa fie completa, nu numai cu mecanism de supraveghere comun si mecanism de rezolutiune (si acesta firav prin backstopul financiar extrem de mic).
Uniunea are nevoie de o politica de imigratie efectiva existand o problema demografica majora; si politici demografice trebuie puse la punct. Frontierele trebuie sa fie protejate mai bine.
- Sfarsitul unui ciclu de globalizare?
Conditiile din economia globala raman extrem de complicate cu banci centrale care au fost fortate sa recurga la masuri de negandit cu ani in urma pentru a tine sisteme pe linia de plutire.
Poate ca ne apropiem de finele unui ciclu de sustinere a liberalizarii/globalizarii externe neingradite – s-a mai intamplat in istoria ultimelor sute de ani (vezi ce au urmat dupa epoca Victoriana). Este notabila de altfel schimbarea de abordare a FMI privind miscarea capitalurilor. Cand o viziune nu aduce beneficii celor mai multi cetteni se umbla la registrul de politici, voit sau nevoit. Este de presupus ca oricine va ajunge la Casa Alba, Washington-ul va fi mai precaut (ca sa nu zicem protectionist) in alegeri de politica comerciala. Si Uniunea este posibil sa mearga intr-o directie similara in relatiile comerciale externe, ceea ce poate avea implicatii majore pentru sistemul global. Cred ca in acest registru se cuvine sa interpretam exhortatii ale cancelarului german fata de oficiali chinezi. TTP (acordul comercial transpacific) si TTIP (acordul de comert si investitii transatlntic) sunt de citit cu astfel de ochelari; aceste tratate nu trebuie sa serveasca numai marilor corporatii.
- Romania dupa Brexit
Mi se par neinspirate declaratiile unora ca Brexit-ul poate insemna oportunitati pentru Romania. Aceasta denota o neintelegere a situatiei foarte dificile din Uniune, a consecintelor Brexit-ului. Cand vremurile sunt oricum tare tulburi, cand Europa ramane o regiune intens suferinda economic, cand tendinte de fragmentare sunt tot mai puternice, sa vorbesti despre sanse suna ridicol.
Romania ar pierde enorm daca s-ar destrama proiectul European. Dar a fi in UE nu inseamna sa nu iti aperi interese economice legitime, sa nu incerci sa dezvolti avantaje competitive, sa sprijini capitalul authoton. Romania are nevoie de radacini interne mai puternice. Dar pentru ca acestea sa capete forta este nevoie de un sector public mai performant, cu mai putina risipa si productie eficienta de bunuri publice. Lupta impotriva coruptiei trebuie sa continue in mod ferm. Trebuie sa reusim sa colectam mai bine impozite si taxe pentru a finanta mai bine educatia, sanatatea si infrastructura. Intr-o lume atat de incerta si complicata trebuie sa valorificam reserve interne, sa cladim robustete.
Politica bugetara nu isi poate permite derapaje majore; deficitul pentru 2016 este programat la aproape 2,9%, care este o cvadruplare fata de cel din 2015 (potrivit metodologiei ESA a Comisiei Europene). Atentie deci la proiectul de buget pentru 2017. Este esential sa realizam o colectare mai buna a veniturilor fiscale in anii ce vin. Mai ales ca este nevoie de bunuri publice de baza in cantitate mai mare pentru modernizare.
Guvernul Ciolos face bine ca incearca sa existe un program contra excluziunii sociale; un asemenea program tine de luciditate si bun simt economic si politic.
Romania nu trebuie sa slabeasca cooperarea strtaegica cu UK.
Romania trebuie sa fie loiala proiectului European; in acelasi timp, trebuie sa sprijine reformarea Uniunii pentru a se raspunde la provocari imense.
PS. Pentru cei interesati se poate consulta pe site-ul BNR si textul meu “How to avoid a breakdown of the Union”
