Am fost intrebat cum vad situatia actuala a bugetului si daca ar fi oportun un acord nou cu FMI. Sunt doua aspecte cheie de avut in vedere in acest sens: in ce masura situatia bugetului contine riscuri semnificative; daca este fezabil un acord cu FMI in conditiile date.
Sa ne referim la prima chestiune. In ultimii ani a avut loc o consolidare fiscala de amploare si foarte dificila, care a dus deficitul bugetului public consolidat la cca. 0,7-0,8% din PIB in 2015 -dupa metodologia ESA (a Comisiei Europene), de la cca 8% in 2009. Si totusi, deficitul revine iar in atentie. Si nu aiurea, ci fiindca marimea programata pentru 2016 este aproape 3% din PIB, iar deficitul pentru 2017, care ar tine cont de inlesniri fiscale aplicabile de la 1 ianuarie anul ce vine, ar duce imbalanta la semnificativ peste 3% din PIB. Sunt si alte masuri in discutia parlamentului care ar pune presiune pe buget (ex: propunerea privind o noua diminuare a CAS, care in sine are merite) ca si posibile implicatii bugetare ale legii Darii in Plata. In fine, chiar dupa estimari foarte conservatoare, o eventuala aplicare a legii salarizarii unitare, ar avea impact asupra bugetului public de peste 2% din PIB. Ca aplicarea ar fi esalonata, pe mai multi ani, conteaza mai putin in judecarea efectului total. Deci, in 2016 avem consemnata o mai mult decat triplare a deficitului bugetar, inclusiv a celui ce nu tine cont de faza ciclului economic (adica, deficitul structural).
In ce masura este acceptabila cresterea deficitului bugetar considerand ca nu se recurge la masuri compensatorii? Poate fi motivata daca raspunde la situatii extreme, un caz fiind cel al necesitatii de a combate exodul de capital uman din domeniul sanatatii. Se poate vorbi de temei si la reducerea TVA la produse alimentare de baza, care ajuta si lupta contra evaziunii fiscale. Dar a merge cu deficitul catre 3% din PIB, a-l depasi cu pasi repetati, este mai mult decat discutabil; este periculos fragilizand totodata dinamica economiei. Oricum, sa triplezi deficitul in mod deliberat cand economia era in revenire vizibila ridica semne de intrebare, mai ales daca stimulii aplicati privesc mai ales consumul. Argumente ca astfel se mareste potentialul de crestere a economiei nu sunt convingatoare.
Pentru a examina periculozitatea unor deficite ca cele actuale (deci fara a considera alte influente negative preconizate din 2017) merita sa avem in vedere, intre altele, ca:
– este nevoie de o crestere economica cel putin tot atat de rapida ca cea a datoriei publice pentru a o tine pe aceasta din urma sub control (nu luam in consideratie cursul de schimb si inflatia aici pentru a simplica judecata); fara o crestere economica adecvata, datoria publica poate rapid merge catre 50% din PIB (de la nivelul de cca 39% acum), dupa care se poate intra in logica unui bulgare de zapada.
– este improbabil ca ritmul de crestere economica in termeni reali sa fie constant peste 3,5-4% in anii ce vin in lipsa unor investitii publice si private mai mari, a unei calitati mai bune a investitiilor (este chestiunea cresterii potentiale);
– mediul international este in continuare extrem de incert si perspectiva economica din Europa este incetosata; oricat am vrea sa vedem economia autohtona iesita din chingile necazurilor din euroarie, din UE in ansamblu, trebuie sa fim realisti in rationamente;
– economia are nevoie de spatiu, instrumente de ajustare. Mijloace de corectie avem pe partea bugetului in masura in care exista spatiu fiscal – adica, deficit mic, rezerve, tampoane. Consolidarea fiscala in Romania s-a facut in mod prevalent prin diminuare de cheltuieli bugetare, chiar daca s-a recurs la suirea brutala a TVA cu cativa ani in urma. Si este bine ca avem inca rata de schimb si politica monetara proprie ca instrumente de ajustare (de aceea este bine sa promovam de-euroizarea tranzactiilor).
– daca deficitul bugetar creste substantial, spatiul fiscal se reduce in mod automat – mai ales cand avem de-a face cu taieri masive de impozite si crestere de cheltuieli permanente ale bugetului. Unii ar putea invoca efecte dinamice pozitive asupra economiei, dar acestea sunt ipotetice si care chiar daca exista nu ar putea contracara marirea dramatica a deficitului bugetar (structural).
– deficitele externe (de cont curent) sunt inca mici – probabil in jur de 2% din PIB in 2016, de la cca. 1% in 2015 si usor finantabile. Dar importurile mult crescute in acest an ilustreaza pistoanele din economie. Si nici nu se poate miza tot mai mult pe servicii IT si transporturi pentru a compensa o crestere tot mai mare a importurilor.
Deficitul bugetului public programat in acest an si cum se prefigureaza pentru urmatorul an nu este de bun augur. Si aceasta apreciere nu este derivata din observatii ale Comisiei, ale FMI. Bunul simt economic trebuie sa iti spuna ca atunci cand economia creste nu este cazul sa stimulezi cererea interna, mai ales consumul. Avand in vedere circumstantele foarte complicate din economia mondiala este bine sa ai rezerve, pe care sa le folosesti la nevoie. Administrarea bugetului public, a economiei in general, in 2017 nu poate sa contemple cu seninatate un deficit tot mai problematic. La un moment dat si nu este vorba de calende grecesti, corectiile vor fi necesare. Cetatenii trebuie sa fie protejati de noi chinuri.
A doua chestiune priveste oportunitatea unei noi intelegeri cu FMI. Aici trebuie sa vedem daca se poate ajunge la un nou acord cu aceasta institutie, in afara de ceea ce decurge din consultarile normale ale unui stat membru. Romania nu are probleme grave de balanta de plati si deci un SBA (acord specific de asistenta financiara) nu se justifica. Nici o linie de credit flexibila nu pare a fi la indemana avand in vedere ca un astfel de aranjament implica credibilitate in actul de politica macroeconomica, inexistenta unor dezechilibre fundamentale. La noi se invoca aceasta posibilitate prezumandu-se tocmai deficitul de management macroeconomic. Deci un non-starter. Polonia are experienta unui FCL (flexible credit line) calificandu-se la mometul solicitarii pentru acest aranjament, care nu implica conditionalitati. Am dubii serioase ca noi ne calificam avand in vedere usurinta cu care riscam consolidarea fiscala realizata in ultimii ani. Nu comentez aici semnalul dat pentru o tara ce tinteste sa adere, finalmente, la euroarie. Derapajul in politica bugetara nu ne-ar califica nici pentru un aranjament tip precautionar (PLL-precautionary and liquidity line) avand in vedere aceeasi chestiune, a deficitului bugetar sarit din cadru in mod excesiv. Cand o economie este posibil sa se confrunte cu socuri adverse puternice, un PLL poate avea insa justificare. Alte aranjamente precum RFI (rapid financing instrument ) si facilitate extinsa (extended fund facility) nu intra in discutie intrucat nu avem probleme iminente, grave, cu platile externe.
Se poate vorbi despre utilitatea unui nou aranjament, mai ales daca exista credinta (unora) ca numai astfel se poate pune ordine in finantele publice, in politica macroeconomica. Dar, un nou aranjament ar reclama dorinta partii romane pentru asa ceva. Si nu este mai bine sa evitam sa fie nevoie de un aranjament, care, in mod inerent, ar fi iar un vot de blam pentru ce pot livra singure guverne autohtone? Mai ales ca beneficiaza de monitorizarea Comisiei ca fiecare stat membru al UE. Nici nu suntem in situatia Greciei (de-a dreptul dramatica), chiar a altor tari din euroarie care au datorii publice foarte mari (peste 80% din PIB). In plus, FMI are tot mai multe griji izvorate din situatia unor economii emergente indatorate excesiv in exterior in ultimii ani (de notat ca Romania si-a redus indatorarea externa totala la sub 60% din PIB in ultimii ani). Cat priveste Brexitul, este un risc care priveste economia europeana si trebuie tratat ca atare, cu instrumente pe care le avem in Uniune; nici nu mai are relevanta acum ca tema in dialogul cu FMI avand in vedere data referendumului..
Este putin probabil ca FMI sa doreasca a intra intr-un nou aranjament cu Romania, avand in vedere circumstantele mentionate. Ce conteaza in ultima instanta, este sa intelegm ca nu este cazul sa se “’intinda coarda”’ cu bugetul public; ca bani pentru zile negre (care vor veni, la un moment dat) trebuie pusi de o parte in mod sistematic. Ca in loc sa facem jocuri de imagine si sa recurgem la masuri populiste in sir, este cazul sa ne gandim cum sa absorbim mai mult si bine fonduri europene, sa trimitem proiecte viabile pentru Planul Juncker (este tulburator ca, in lipsa unor propuneri concrete si temeinice de la Bucuresti, Bruxelles ne invita sa construim un proiect pentru sistemul de irigatii finantabil cu bani europeni…); cum sa starpim jaful din domeniile de baza (vezi ce se intampla in sanatate), sa introducem bune practici in companiile de stat, sa finalizam si sa trimitem Master Plan-ul pe transporturi la Bruxelles, sa stabilim prioritati investitionale mari clare, etc. Trebuie sa gasim forta intelectuala si de conducere acasa pentru a face lucruri absolut necesare, care nu inseamna “stiinta rachetelor”. Intr-un tren al responsabilitatii si bunului simt economic trebuie sa intre si cei din cercurile de afaceri care inteleg ca Romania are nevoie echilibru macroeconomic (economic), de venituri fiscale superioare, de combatere ferma a evaziunii fiscale –nu cu o retorica monotona sa tot ceara reduceri de taxe si impozite. Daca gasim raspunsuri la asemenea deziderate am dovedi si patriotismul economic sanatos de care este nevoie.
Executia bugetara din acest an a preluat un cadru normativ si a incercat sa tina situatia bugetului sub control. In 2017 nu va mai fi suficient.
