Aprilie 1880. Parlamentul, după dezbateri istorice, a adoptat propunerea prim-ministrului Ion C. Brătianu, devenită lege după promulgarea ei de către Regele Carol I. Era Actul de Naştere al Băncii Naţionale a României.
Aprilie 2020. Marcăm cea de-a 140-a aniversare a BNR în condiţiile stării de urgenţă. Toate reuniunile au fost suspendate. Inclusiv proiectele aniversare, ce ar fi urmat să devină evenimente de-a lungul întregului an 2020.
Cum însă tot ce ţine de comunicare publică s-a convertit – sub constrângerile stării de urgenţă – în formule online, s-a adaptat şi banca centrală acestui model. Mai cu seamă că multe teme dintre cele propuse spre dezbatere au fost selecţionate într-un unic scop: acela de a valorifica, în lucrări de referinţă, cunostinţele şi experienţa acumulate timp de 140 de ani de banca centrală.
Între aceste teme: Proprietăţile Băncii Naţionale. Ridicate, începând din 1881, cu atentă grijă la semnele timpului, poate chiar cu orgoliul alinierii la arhitectura instituţională din capitalele occidentale ale Europei moderne.
Între 1881 şi 1946, inclusiv, Banca Naţională şi-a constituit patrimoniul ce înglobează valori istorice inestimabile. Şi având, pentru fiecare metru pătrat, acte originale de proprietate. Iar din 1947 până azi, cu deosebire începând din 1991, a iniţiat şi a finalizat o vastă operă de restaurare a tuturor acestor proprietăţi. Şi de consolidare. Conferindu-li-se astfel o preţioasă valoare adăugată atât faţadelor, cât şi interioarelor. Şi subliniez: cu fonduri din propriul buget! Pentru că Banca Naţională NU PRIMEŞTE, DE LA BUGETUL NAŢIONAL, NICIUN BAN! DOAR DÂ BANI BUGETULUI NAŢIONAL, ÎNCEPÂND CU IMPOZITUL PE PROFIT, DE 80 LA SUTÂ.
De ce este actuală această temă? Pentru că, în legătură cu acest patrimoniu, pe rolul Parlamentului se află un ciudat proiect de lege. Care a fost deja votat de Senat! În primă cameră! Şi trimis Camerei Deputaţilor, căreia îi revine decizia finală.
De ce este ciudat acest act? Plec de la articolul 1, al.1: „Imobilele constituite din terenuri şi construcţii, identificate potrivit datelor cuprinse în anexa 1, proprietate publică a statului, sunt destinate“… Şi, mai departe, în textul legii se trece la împărţirea unei proprietăţi ce nu este identificată decât…într-o anexă. Abia în anexă vedem care sunt „imobilele constituite din construcţii şi terenuri“ ce ar urma, dacă proiectul de lege votat de Senat ar trece şi de Camera Deputaţilor, să fie împărţite între Banca Naţională a României şi…nu prea se ştie cu cine! Documentul stipulând, în continuare, că… „Guvernul aprobă, prin hotărâre, procedurile pentru identificarea, stabilirea destinaţiei şi administrarea fiecăruia dintre imobilele prevăzute la articolul 1, al. 1“.
Să vedem, acum, dedesubturile acestui proiect de lege, pe care Senatul l-a adoptat fără să-l onoreze nici măcar cu o sumară analiză de legalitate ! Şi fără să-i asculte, nici măcar din complezenţă, pe juriştii Băncii Naţionale.
Ce ar urma să se împartă? Parcul cu Platani! În ciuda faptului că nu există niciun act juridic, nicio probă care să susţină teza că acesta ar fi „proprietate publică a statului“. În schimb, Banca Naţională probează, cu acte originale şi cu dovezi istorice, inclusiv cu norme de drept, că deţine în proprietate privată Parcul cu Platani, parte integrantă a patrimoniului propriu.
Niciun stat de drept nu poate încălca dreptul de poprietate al nimănui! Nici măcar votând în acest sens… o lege.
