Recent, un analist economic și-a exprimat scepticismul legat de valoarea adaugată pe care ar putea-o aduce Comitetul Național pentru Supraveghere Macroprudențială (CNSM) în economie, dată fiind componența sa actuală ce reunește reprezentanți ai următoarelor instituții: Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Guvernul României. Potrivit analistului, CNSM trebuie să nu fie legat de aceste institutii, pentru a fi independent și transparent. Propunerea sa contravine însă unei recomandări europene și practicii din domeniul supravegherii macroprudențiale a țărilor din UE.
În opinia de față nu îmi propun să mă pronunț dacă analistul respectiv are sau nu dreptate, din punct de vedere conceptual, în privința componenței actuale a CNSM. Doresc doar să atrag atenția asupra unui aspect “tehnic”: înființarea CNSM se înscrie în efortul mult mai larg al Uniunii Europene (UE) de a-și crea un cadru de supraveghere macroprudențială pentru a preveni apariția crizelor sistemice și urmează a fi realizată ca răspuns la o recomandare a Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS), mai exact Recomandarea CERS/2011/3 privind mandatul macroprudențial al autorităților naționale[i].
După cum arătam într-o opinie anterioară, cadrul european de supraveghere macroprudențială a fost construit etapă cu etapă. În 2010, a fost înființat Comitetul European pentru Risc Sistemic, ca instituție responsabilă cu supravegherea macroprudențială a sistemului financiar la nivelul UE și cu facilitarea colaborării în domeniul politicilor macroprudențiale între statele membre. Acest cadru a fost completat treptat prin înființarea de autorități naționale macroprudențiale în baza recomandării CERS /2011/3, care sunt însărcinate cu conducerea acestui tip de politică la nivelul fiecărei țări UE.
Recomandarea CERS/2011/3 prescrie statelor membre să desemneze în legislația națională o autoritate căreia îi este încredințată aplicarea politicii macroprudențiale, reprezentată fie de către o singură instituție, fie de un comitet compus din autorități ale căror acțiuni au un impact substanțial asupra stabilității financiare. Mai mult, documentul în cauză recomandă să se asigure faptul că bancile centrale dețin un rol major în politica macroprudențială datorita competențelor și responsabilităților lor existente în domeniul stabilității financiare. Potrivit considerentului 7 al Recomandării CERS/2011/3, această ultimă concluzie este “și mai puternică când băncile centrale sunt însărcinate și cu supravegherea microprudențială”. CERS verifică periodic măsurile luate de către statele membre ca urmare a recomandării sale și decide, după caz, dacă aceasta nu a fost respectată și dacă țările UE nu au justificat în mod adecvat lipsa lor de acțiune (se utilizează principiul “aplică sau explică”).
Prin urmare, atunci când înființează autorități macroprudențiale naționale, statele membre UE sunt supuse unei “flexibilități încadrate” în ceea ce privește componența acestora.
Cum au raspuns țările UE la recomandarea CERS? La acest moment, majoritatea absolută a statelor membre (25 din 28 de tari) a înființat autorități macroprudențiale, această funcție fiind încredințată, cu doar două excepții, fie băncii centrale, fie unui comitet reunind diverse autorități. Banca centrală este autoritate macroprudențială în următoarele 13 țări: Belgia, Cipru, Republica Cehă, Estonia, Grecia, Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Portugalia, Slovacia, Marea Britanie. Comitete macroprudențiale există în 10 țări: Austria, Bulgaria, Croația, Danemarca, Franța, Germania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Slovenia. În Suedia și Finlanda, autoritatea macroprudențială unică este Autoritatea pentru Supravegherea Piețelor Financiare.
O analiză a componenței comitetelor macroprudențiale existente în UE relevă faptul că banca centrală este reprezentată în cadrul tuturor acestor entități. De asemenea, ministerul finanțelor participă la toate comitetele naționale macroprudențiale, reprezentanții săi având sau nu drept de vot. Situația este mai variată în privința participării autorităților de supraveghere financiară. În funcție de modelul de supraveghere financiară adoptat de țara respectivă, în cadrul comitetelor macroprudențiale naționale se regăsesc reprezentanții autorităților unice (integrate) de supraveghere, ai autorităților sectoriale (comisia de supraveghere pentru piețele de capital împreună cu comisia pentru piața asigurărilor), precum și ai autorităților de supraveghere prudențială și de supraveghere comportamentală (în cazul țărilor cu supraveghere în funcție de obiective – supraveghere “twin peaks’). De asemenea, în structura comitetelor mai pot intra autorități de garantare a depozitelor și rezoluție (Croația, Polonia), alte ministere economice (Danemarca), Autoritatea Contabilă (Franța) etc.
În concluzie, în practica statelor membre UE, derivată din recomandarea CERS/2011/3, comitetele de supraveghere macroprudențială sunt legate de instituții precum banca centrală, autoritatea de supraveghere financiară și ministerul de finanțe.
[i] Recomandarea Comitetului European pentru Risc Sistemic din 22 decembrie 2011 privind mandatul macroprudențial al autorităților naționale (CERS/2011/3), publicată in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, C41, 14.2.2012
