Avem de corectat o combinatie suboptima de politici macroeconomice pentru a preveni o finantare in crestere a deficitului de cont curent prin indatorare, pentru a modera inflatia, pentru nu obliga BNR la cresteri dramatice ale ratei de politica monetara.

Junker are trei mesaje pentru acești membri, mesaje care sunt, în același timp, atât excelente sinteze ale  marilor probleme ale Uniunii Europene, cât și îndemnuri la trezire și căi practice de acțiune: (a) „Libertatea nu cade din cer. Trebuie luptat pentru ea.”; (b) ”Într-o Uniune de egali nu pot fi cetățeni de categoria a doua…muncitori de categoria a doua…consumatori de categoria a doua.”; și (iii) „Domnia legii nu este opțională în Uniunea Europeană. Este obligatorie.”

Criza financiară care a debutat cu pră­bu­șirea Lehmann Brothers a provocat pier­deri uriașe sistemului financiar, l-a obligat să se recalibreze și a fragilizat finanțele mul­tor state. Statul român nu a scos ni­ciun leu din vistierie pentru a-și susține sistemul bancar, o performanță datorată fap­tului că acesta era dominat de bănci cu acționariat străin. Atunci, în toiul crizei, băncile asigurau stabilitatea sistemului, acum aceste bănci fac obiectul acuzării din partea unei largi părţi a publicului şi a spec­trului politic.

În România avem nevoie de o conversație profundă privind viitorul UE și aderarea la zona euro (ZE), care să ajute articularea pozițiilor noastre în dialogul european. “Să fii la masa discuțiilor” este esențial. Dar se cuvine totodată să avem argumente solide, ce pot influența facerea deciziilor. Faptul că Președintele Juncker nu a îmbrățișat filosofia cercurilor concentrice, arată că pledoaria României și a altor state membre a fost însușită de unii lideri europeni (nu toti însă!).

Este de făcut distincție între situația când piețele îngheață (când banii nu mai circulă, capcana lichidității este intensă) și o recesiune. QEs au sens mai ales când piețele îngheață. 

Deciziile de politică monetară se iau sub constrângeri mari, în condiții de incertitudine majore, când modelele folosite prezintă limite cognitive importante

Când au fost înregistrate pierderi contabile mari, care au mâncat din capitalul băncilor, Banca Naţională a chemat acţionarii lor– în cazul filialelor, băncile-mamă – şi le-a cerut să suplimenteze capitalul. Miliarde de euro au fost aduse în țară de către acţionari. Aşa stând lucrurile, le convine băncilor-mamă să facă jonglerii financiare cu filialele din România, pentru ca apoi să fie obligate să vină cu bani grei ca să le acopere pierderile?

Pentru o funcționare bună a piețelor, pentru inovație, este nevoie de concurență corectă și de prețuri care să exprime nevoi în raport cu resursele disponibile. Drept este că piețele au miopii ce pot conduce la eșecuri în lanț; este și situația cu subutilizarea masivă a resurselor – ce a fost examinată de Keynes în special. Competiția corectă presupune că firmele ce nu fac profit în mod sistematic, sau care nu se pot redresa, să iasă de pe piață; ieșirea, “’exit-ul” de pe piață poate fi însoțit de intrarea (entry) pe piață a altor firme. Competiția întruchipează spiritul întreprinzător, care stă la originea inovației (exceptând idei ca simple “accidente”, programe finanțate de guverne din rațiuni de securitate, strategice). Criza financiară și economică  din ultimul deceniu permite analogii privind fenomenul “constrângerilor bugetare slabe” și impactul asupra performanțelor economice.

Pentru a decide dacă este pregătită să adopte euro, România ar trebui să-și stabilească două criterii de performanță: nivelul PIB/locuitor să atingă un nivel relativ apropiat de media acestui indicator pentru țările din zona euro și un angajament față de salarii și inflație similar celui existent în cele mai competitive economii ale zonei euro să fie demonstrat în practică pentru o perioadă relativ întinsă.

Guvernatorul BNR a fost transant recent observand ca “educatia financiara trebuie sa inceapa cu bancherii”. Este hilar sa auzi bancheri spunand ca noul cuvant de ordine este ‘’increderea”; ca si cum termenul de credit nu ar veni de la latinul credere, care implica relatia de fiducie intre banca (companie financiara non-bancara, broker) si client