Legea nr. 312/2015, ce transpune în dreptul românesc prevederile europene privind redresarea și rezoluția instituțiilor de  credit, oferă o serie de mecanisme de “îndulcire” a recapitalizării interne (“bail-in”).  Acest instrument de rezoluție este însoțit de posibilitatea ca anumite datorii  ale băncilor să fie excluse din  sfera sa de aplicare,  în principal  pentru a se evita generarea  de risc sistemic. Recent, într-un articol publicat pe un site de informații juridice, un avocat cunoscut pentru poziția sa ultracritică împotriva băncilor a incercat să explice publicului modul cum funcționează aceste excluderi. O astfel de inițiativă de educație financiară nu poate fi decât lăudată. Din nefericire, articolul conține însă o serie de afirmații greșite, ce trebuie corectate în interesul unei corecte informări a publicului larg, aspect asupra căruia ne vom apleca în rândurile ce urmează.  

În societatea românească persistă confuzia conform căreia singura cale de a accelera creşterea economică ar fi adâncirea deficitelor intern şi extern. În realitate, creșterea economică poate fi accelerată în mod sustenabil prin adresarea celor trei factori care compun PIB potențial: capitalul, forţa de muncă, productivitatea.

Protecția legală pentru supraveghetorii bancari este un subiect complex, care nu trebuie tratat cu ușurință. Importanța acestuia pentru asigurarea unui control prudențial bancar eficient și menținerea stabilității financiare a unei țări este recunoscută prin includerea sa în standardul internațional “Principiile de baza de la Basel pentru o supraveghere bancară efectivă”. Acestea recomandă ca legislațiile naționale să prevadă un anumit grad de protecție legală pentru autoritatea de supraveghere și personalul său.  Numeroase țări europene și din întreaga lume au introdus sau sunt pe cale să introducă prevederi în cadrul juridic național ce urmăresc limitarea răspunderii supraveghetorilor bancari.

Responsabilitatea nu poate fi numai la nivel national; ea trece de granite si priveste mecanisme institutionale, un sistem de reglementare si supraveghere la nivelul Uniunii Monetare si Economice, care sa permita controlul dezechilibrelor. De aceea sunt vitale reforme in zona euro, aparitia unor noi dispozitive de atenuare a socurilor si “ïmpartire a riscurilor” (risk-sharing) si a poverii (burden-sharing), de control simetric al dezechilibrelor. Procedura de dezechilibru extern excesiv trebuie sa se aplice in mod simetric in zona, deci si statelor cu surplusuri masive, ceea ce nu se intampla.

Într-un articol, publicat relativ recent pe o platformă de informații juridice, se afirmă că limita actuală de garantare a depozitelor bancare în România (stabilită la nivelul de 100.000 de euro pe deponent garantat și pe bancă), precum și sfera de aplicare a protecției depozitelor au un caracter discriminatoriu.  În rândurile următoare voi analiza în ce măsură afirmațiile respective sunt justificate.  

O eventuală creștere a ratelor de impozitare, indiferent de magnitudine, nu ar duce în mod sustenabil la creșterea veniturilor bugetare ca procent din PIB (sau, alternativ, a poverii fiscale, adică a veniturilor din impozite ca procent din PIB), dacă este aplicată înainte ca țara să îndeplinească două condiții:  să atingă un nivel de dezvoltare economică relativ înalt, reflectat prin situarea indicatorului PIB per capita peste o anumită valoare, și să aibă un grad adecvat de aplicare a domniei legii, reflectat prin drepturi de proprietate clare și bine protejate, un grad înalt de integritate a guvernului și o efectivitate înaltă a sistemului judiciar. De asemenea, nu este necesar ca veniturile bugetare ca procent din PIB să fie relativ mari pentru ca o țară să poată satisface cererea de bunuri și servicii publice.

Băncile nu sunt instituții de binefacere, iar faptul că insistă pe respectarea contractelor în relația cu debitorii rău-platnici nu înseamnă nicidecum un comportament imoral. Ar fi imoral dacă ele nu şi-ar respecta obligațiile faţă de deponenți (ale căror depozite trebuie protejate), faţă de debitorii bun-platnici (ale căror eforturi pentru a respecta disciplina contractuală trebuie respectate) şi faţă de acționari, care în cazul băncilor listate la bursă, pot fi chiar mici investitori din rândul publicului (ale căror investiții ar trebui să fie recompensate prin dividende).

Banca Națională a României a contribuit și contribuie la creșterea intermedierii financiare prin asigurarea stabilității prețurilor și a stabilității financiare. Pe acest fundal, companiile nefinanciare își pot planifica dezvoltarea producției pe termen lung, iar instituțiile financiare pot investi în noi tehnologii care le va permite să atingă un număr din ce în ce mai mare de clienți, inclusiv în zona rurală, care este foarte slab bancarizată.  

Toată istoria ideilor, de la Arca lui Noe din Biblie şi până la lebedele negre ale lui Nassim Taleb arată acelaşi lucru: societățile care se pregătesc din timp pentru evenimente improbabile, dar cu consecințe catastrofale, sunt cele care prosperă