Deciziile de politică monetară se iau sub constrângeri mari, în condiții de incertitudine majore, când modelele folosite prezintă limite cognitive importante

Când au fost înregistrate pierderi contabile mari, care au mâncat din capitalul băncilor, Banca Naţională a chemat acţionarii lor– în cazul filialelor, băncile-mamă – şi le-a cerut să suplimenteze capitalul. Miliarde de euro au fost aduse în țară de către acţionari. Aşa stând lucrurile, le convine băncilor-mamă să facă jonglerii financiare cu filialele din România, pentru ca apoi să fie obligate să vină cu bani grei ca să le acopere pierderile?

Pentru o funcționare bună a piețelor, pentru inovație, este nevoie de concurență corectă și de prețuri care să exprime nevoi în raport cu resursele disponibile. Drept este că piețele au miopii ce pot conduce la eșecuri în lanț; este și situația cu subutilizarea masivă a resurselor – ce a fost examinată de Keynes în special. Competiția corectă presupune că firmele ce nu fac profit în mod sistematic, sau care nu se pot redresa, să iasă de pe piață; ieșirea, “’exit-ul” de pe piață poate fi însoțit de intrarea (entry) pe piață a altor firme. Competiția întruchipează spiritul întreprinzător, care stă la originea inovației (exceptând idei ca simple “accidente”, programe finanțate de guverne din rațiuni de securitate, strategice). Criza financiară și economică  din ultimul deceniu permite analogii privind fenomenul “constrângerilor bugetare slabe” și impactul asupra performanțelor economice.

Pentru a decide dacă este pregătită să adopte euro, România ar trebui să-și stabilească două criterii de performanță: nivelul PIB/locuitor să atingă un nivel relativ apropiat de media acestui indicator pentru țările din zona euro și un angajament față de salarii și inflație similar celui existent în cele mai competitive economii ale zonei euro să fie demonstrat în practică pentru o perioadă relativ întinsă.

Guvernatorul BNR a fost transant recent observand ca “educatia financiara trebuie sa inceapa cu bancherii”. Este hilar sa auzi bancheri spunand ca noul cuvant de ordine este ‘’increderea”; ca si cum termenul de credit nu ar veni de la latinul credere, care implica relatia de fiducie intre banca (companie financiara non-bancara, broker) si client

Legea nr. 312/2015, ce transpune în dreptul românesc prevederile europene privind redresarea și rezoluția instituțiilor de  credit, oferă o serie de mecanisme de “îndulcire” a recapitalizării interne (“bail-in”).  Acest instrument de rezoluție este însoțit de posibilitatea ca anumite datorii  ale băncilor să fie excluse din  sfera sa de aplicare,  în principal  pentru a se evita generarea  de risc sistemic. Recent, într-un articol publicat pe un site de informații juridice, un avocat cunoscut pentru poziția sa ultracritică împotriva băncilor a incercat să explice publicului modul cum funcționează aceste excluderi. O astfel de inițiativă de educație financiară nu poate fi decât lăudată. Din nefericire, articolul conține însă o serie de afirmații greșite, ce trebuie corectate în interesul unei corecte informări a publicului larg, aspect asupra căruia ne vom apleca în rândurile ce urmează.  

În societatea românească persistă confuzia conform căreia singura cale de a accelera creşterea economică ar fi adâncirea deficitelor intern şi extern. În realitate, creșterea economică poate fi accelerată în mod sustenabil prin adresarea celor trei factori care compun PIB potențial: capitalul, forţa de muncă, productivitatea.

Protecția legală pentru supraveghetorii bancari este un subiect complex, care nu trebuie tratat cu ușurință. Importanța acestuia pentru asigurarea unui control prudențial bancar eficient și menținerea stabilității financiare a unei țări este recunoscută prin includerea sa în standardul internațional “Principiile de baza de la Basel pentru o supraveghere bancară efectivă”. Acestea recomandă ca legislațiile naționale să prevadă un anumit grad de protecție legală pentru autoritatea de supraveghere și personalul său.  Numeroase țări europene și din întreaga lume au introdus sau sunt pe cale să introducă prevederi în cadrul juridic național ce urmăresc limitarea răspunderii supraveghetorilor bancari.

Responsabilitatea nu poate fi numai la nivel national; ea trece de granite si priveste mecanisme institutionale, un sistem de reglementare si supraveghere la nivelul Uniunii Monetare si Economice, care sa permita controlul dezechilibrelor. De aceea sunt vitale reforme in zona euro, aparitia unor noi dispozitive de atenuare a socurilor si “ïmpartire a riscurilor” (risk-sharing) si a poverii (burden-sharing), de control simetric al dezechilibrelor. Procedura de dezechilibru extern excesiv trebuie sa se aplice in mod simetric in zona, deci si statelor cu surplusuri masive, ceea ce nu se intampla.