Invocând dificultatea de a achita ratele la creditele în franci elvețieni ca urmare a evoluției în creștere puternică a cursului monedei abreviate internațional CHF, mai multe persoane au solicitat vehement impunerea prin lege a plăților la cursul istoric, din momentul contractării creditului aflat în dispută cu banca. Din păcate, creșterea ratelor în expresie nominală nu a fost cântărită corect din perspectiva posibilităților reale de plată, bazate în marea lor majoritate pe evoluția câștigului salarial mediu net, așa cum a fost el consemnat de statistica oficială. De altfel, el a stat la baza posibilității de luare a unui credit și a dus în majoritatea cazurilor la limită la accesarea în franci elvețieni.

În urmă cu un an, proiectul de lege privind înființarea unei autorități macroprudențiale în România era supus  unor critici ce se concentrau pe  natura asa-zis obligatorie a recomandărilor entității respective și, pe această cale, constituirea sa într-un “supraguvern”.  Aceste critici reflectă neîntelegerea  esenței  mecanismului “aplică sau explică” prevăzut de proiectul de lege, autoritatea macroprudențială nefiind dotată în  relația cu guvernul cu puteri  constrângătoare, ci doar cu instrumente de asigurare a unui  cadru de recomandare.  Dificultăți de înțelegere a mecanismului mai sus amintit, ce ține de domeniul “soft law”, au existat și în alte țări. În acest context, este utilă prezentarea experienței  Luxemburgului  în privința înființării comitetului macroprudențial, întrucât  ea ofera elemente clarificatoare  în legătură cu principiul “aplică sau explică“ și reglementările  “obligatorii”. Totodată, experiența respectivă cuprinde o serie de aspecte ce ar putea fi de folos ca elemente de reflecție în dezbaterile încă în curs privind crearea unei autorități macroprudențiale în România.

Romania are nevoie de o conversatie interna serioasa privind aderarea la zona euro (ZE), care sa ajute decizii politice responsabile. Judec textul profesorului Silviu Cerna (Ziarul Financiar, 23 sept. a.c) in acest context si salut demersul fiindca vine din partea unui om cu cunoastere teoretica si experienta in practici monetare. Pledoaria pentru ca aderarea la zona euro sa fie esenta unui proiect de tara nu este lipsita de temei, mai ales ca ar semnifica apartenenta la primul cerc concentric al Uniunii. Ar putea favoriza inserarea in retele industriale europene; ar avea si o dimensiune geopolitica accentuata in lumina incertitudinilor aduse de ultimii ani, inclusiv de rezultatul referendumului din Regatul Unit si tendinte centrifuge in UE. Pe de alta parte, argumentatia ca aceasta aderare sa fie cat mai rapida, chiar in 2019, este de examinat la rece, nu furati de patetism.

Lumea trece printr-o perioadă foarte dificilă, iar politicile urmate de autoritățile principalelor economii ale lumii încearcă să găsească o cale către lumină, deși marja de manevră este tot mai restrânsă, în condițiile datoriilor publice record și ale dobânzilor coborâte în teritoriul negativ. Este drept, România se află într-o situație ceva mai bună, pentru că are o creștere economică relativ robustă, pe fondul unei datorii publice mai reduse, deși în creștere, și a unor rate ale dobânzii rămase în teritoriul pozitiv. În treacăt fie spus, aceasta situație mai bună este, printre altele, rodul unor politici corecte, urmate un număr semnificativ de ani, după criza din 2008.

Pe lângă efectele dureroase, crizele economice au și beneficii. Unul dintre aceste beneficii este acela că momentele cruciale, cum sunt crizele, ne obligă să analizăm la ce anume din stocul nostru de cunoaștere trebuie renunțat, din cauză că e greșit, și ce anume trebuie adăugat. În acest scop, cele mai multe studii se concentrează pe cercetarea câte unei crize (sau criză cu criză), adică pe perioada premergătoare și pe perioada imediat următoare crizei. Spre deosebire de studiile cu caracter general, în mod corect, studiile dedicate ciclului de afaceri se concentrează pe cercetarea evoluțiilor economice ca pe o succesiune de alternanțe între crize și perioade de avânt economic, dar rareori consideră că acestea sunt conduse de alternări succesive între rațiune-euforie-panică-rațiune, unde rațiunea este definită ca o concordanță permanentă între mijloace și scopuri. Aici voi arăta că această din urmă abordare este cea benefică. Ea susține două concluzii: prima, reglementările excesive nu pot tempera ciclul economic; a doua, relaxările cantitative sunt mai puțin eficiente decât politica fiscală în reinflatarea economiei.  

O acuză adusă în ultima perioadă Băncii Naționale a României (BNR) este aceea că banca centrală se face responsabilă de problemele financiare create de băncile populare în urma cu peste un deceniu și jumătate. Voi demonstra în rândurile de mai jos falsitatea acestei încriminări, având avantajul de a fi o persoană ce a fost implicată în reglementarea organizațiilor cooperatiste de credit.  BNR nu a contribuit în niciun fel la declanșarea crizei băncilor populare, din contră a rezolvat această problema, la solicitarea legiuitorului român.

Seria afirmațiilor tendențioase și complet nefondate privind opțiunea BNR de a nu mai valorifica în ultimii zece ani, prin efectuarea de depozite (la contrapartide private), rezerva de aur a României menținută la Londra a fost reluată marți seară de către dl. Lucian Isar în cadrul unei emisiuni televizate.

Aseară, la un post de televiziune, discuția despre BNR era așa de aprinsă, încât cu greu s-ar fi putut desfășura, cu răbdarea necesară, raționamente convingătoare care să poată fi înțelese de către public. În acest context, în ciuda intervențiilor telefonice ale lui Dan Suciu și ale lui Adrian Vasilescu, două acuze false la adresa BNR nu au fost adecvat demontate: (i) aceea că, în esență, guvernatorul Isărescu ar fi spus că aurul aflat în tezaurul de la BNR nu ar valora nimic și (ii) aceea conform căreia conducerea BNR stabilește salarii și bonusuri, mai mult sau mai puțin, după bunul plac.

Începând cu luna august 2005, BNR a adoptat o nouă strategie de politică monetară: ţintirea inflaţiei. În cei 11 ani de implementare aceasta a vizat consolidarea procesului dezinflaţionist, obiectivul fiind de a asigura stabilitatea preţurilor pe termen mediu. În contextul unor păreri care pun la îndoială eficacitatea acestei strategii, analiza și datele prezentate aici aduc, o dată în plus faţă de rapoartele şi analizele publicate cu caracter regulat de BNR, o serie de clarificări privind implementarea strategiei și rezultatele acesteia.