Pe lângă efectele dureroase, crizele economice au și beneficii. Unul dintre aceste beneficii este acela că momentele cruciale, cum sunt crizele, ne obligă să analizăm la ce anume din stocul nostru de cunoaștere trebuie renunțat, din cauză că e greșit, și ce anume trebuie adăugat. În acest scop, cele mai multe studii se concentrează pe cercetarea câte unei crize (sau criză cu criză), adică pe perioada premergătoare și pe perioada imediat următoare crizei. Spre deosebire de studiile cu caracter general, în mod corect, studiile dedicate ciclului de afaceri se concentrează pe cercetarea evoluțiilor economice ca pe o succesiune de alternanțe între crize și perioade de avânt economic, dar rareori consideră că acestea sunt conduse de alternări succesive între rațiune-euforie-panică-rațiune, unde rațiunea este definită ca o concordanță permanentă între mijloace și scopuri. Aici voi arăta că această din urmă abordare este cea benefică. Ea susține două concluzii: prima, reglementările excesive nu pot tempera ciclul economic; a doua, relaxările cantitative sunt mai puțin eficiente decât politica fiscală în reinflatarea economiei.  

O acuză adusă în ultima perioadă Băncii Naționale a României (BNR) este aceea că banca centrală se face responsabilă de problemele financiare create de băncile populare în urma cu peste un deceniu și jumătate. Voi demonstra în rândurile de mai jos falsitatea acestei încriminări, având avantajul de a fi o persoană ce a fost implicată în reglementarea organizațiilor cooperatiste de credit.  BNR nu a contribuit în niciun fel la declanșarea crizei băncilor populare, din contră a rezolvat această problema, la solicitarea legiuitorului român.

Seria afirmațiilor tendențioase și complet nefondate privind opțiunea BNR de a nu mai valorifica în ultimii zece ani, prin efectuarea de depozite (la contrapartide private), rezerva de aur a României menținută la Londra a fost reluată marți seară de către dl. Lucian Isar în cadrul unei emisiuni televizate.

Aseară, la un post de televiziune, discuția despre BNR era așa de aprinsă, încât cu greu s-ar fi putut desfășura, cu răbdarea necesară, raționamente convingătoare care să poată fi înțelese de către public. În acest context, în ciuda intervențiilor telefonice ale lui Dan Suciu și ale lui Adrian Vasilescu, două acuze false la adresa BNR nu au fost adecvat demontate: (i) aceea că, în esență, guvernatorul Isărescu ar fi spus că aurul aflat în tezaurul de la BNR nu ar valora nimic și (ii) aceea conform căreia conducerea BNR stabilește salarii și bonusuri, mai mult sau mai puțin, după bunul plac.

Începând cu luna august 2005, BNR a adoptat o nouă strategie de politică monetară: ţintirea inflaţiei. În cei 11 ani de implementare aceasta a vizat consolidarea procesului dezinflaţionist, obiectivul fiind de a asigura stabilitatea preţurilor pe termen mediu. În contextul unor păreri care pun la îndoială eficacitatea acestei strategii, analiza și datele prezentate aici aduc, o dată în plus faţă de rapoartele şi analizele publicate cu caracter regulat de BNR, o serie de clarificări privind implementarea strategiei și rezultatele acesteia.

BCE consideră că, indiferent dacă banca centrală este organizată ca un organism aflat în proprietatea statului, un organism specializat de drept public sau ca o societate pe acțiuni, există riscul ca statul sau acționarii să își exercite influența asupra procesului decizional al acesteia în ceea ce privește misiunile legate de Sistemul European al Băncilor Centrale…

Se discuta din nou despre asistenta financiara primita de Romania de la UE si institutii financiare internationale (FMI si Banca Mondiala) dupa 2008. Sunt, in principal, doua teme controversate: daca a fost nevoie de imprumut; si daca dimensiunea asistentei a fost indreptatita.

BNR, în politica sa de administrare a rezervelor internaţionale, a considerat utilizarea de depozite pe termen scurt ca modalitate eficientă de păstrare a unui grad relativ ridicat de lichiditate a rezervei de aur. Această metodă a condus la obţinerea de venituri sub formă de dobânzi (încasate în aur sau valută), păstrându-se în acelaşi timp proprietatea asupra activului şi la diminuarea costurilor de depozitare.

BNR – între anii 1999 și 2002, perioada de după 1989 în care au avut loc transferuri de aur – a trimis și scrisori președintelui României, președinților celor două camere ale parlamentului, prim-ministrului, ministerului de Interne, altor organisme ale statului, în care au fost făcute informări pe larg privind transferurile temporare de aur la Banca Angliei. Dacă, după 2002, BNR nu a mai trimis astfel de scrisori, motivul este că nu a mai transferat în străinătate nici un gram de aur…

Unul dintre subiectele aduse în discuție zilele acestea este dimensiunea împrumutului luat de România de la FMI în primăvara lui 2009. Ideea pentru care împrumutul de atunci a fost readus în discuție este aceea că ar fi fost supradimensioant. Ni se spune pe unele blog-uri că motivul vinovat pentru care împrumutul a fost supradimensionat ar fi fost crearea de profit de către BNR, care, în final, să fie, parțial, redistribuit salariaților. Că împrumutul a fost prea mare – ni se spune – poate să-și dea seama oricine, „fără prea multe cunoștințe economice”.