După ce a trecut de forul decizional, orice act normativ poate fi supus controlului de constituţionalitate de către Preşedinte, Avocatul Poporului , Guvern sau un grup de parlamentari. La fel stau lucrurile chiar şi în cazurile în care actul respectiv este adoptat în unanimitate. Din raţiuni lesne de înţeles, dată fiind conjunctura anului electoral, susceptibil de a nu fi interesată de capital electoral, este doar guvernul tehnocrat. Nu există niciun motiv logic ca cineva să se teamă de verdictul Curţii Constituţionale a României.

L-am mai citat în rubrica de faţă pe Hegel, cu o celebră aserţiune din „Filosofia dreptului“, şi iată-mă incitat acum să repet gestul. Scria filosoful: „A cocoţa legile sus, cum făcea Dionysias Tiranul, ca să nu le poată citi nimeni, sau a le ascunde în texte încâlcite este una şi aceeaşi injustiţie“. Parafrazându-l pe Goethe – un nume din lungul şir de nume de mari gânditori care au scris despre importanţa repetiţiei în comunicare – mă văd îndreptăţit să subliniez că şi dacă voi repeta încă de o mie de ori acest adevăr încă va fi prea puţin. Căci legile noastre sunt, în mare parte, pline de texte încâlcite şi, deseori, chiar dacă nu sunt încâlcite… ne dau prea puţine motive să le socotim clare.

În ultimul Raport asupra stabilităţii financiare elaborat de BNR, unica instituţie preocupată cu astfel de griji excentrice în România anului 2016, figurează riscul generat de posibila ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Impactul pentru statele non-euro este predominant negativ cu efecte pe cursul de schimb şi transferuri mai mici de fonduri UE.Noi suntem stat non-euro.

Se intalnesc pe site-uri cunoscute de stiri financiare titluri de genul: banci centrale coplesite, bancherii centrali nu sunt eroi, programe de relaxare cantitativa (QEs) sufera, etc. In esenta este vorba despre ipostaza in care se gasesc banci mari de emisiune, care au fost obligate sa intervina alaturi de guverne pentru a salva sistemele financiare, sistemul financiar global. Cei care afirma ca ar fi fost preferabil ca bancile centrale sa stea deoparte in  criza financiara actuala subestimeaza pericolul imens dupa prabusirea bancii de investitii Lehman Brothers. Indiferent de persuasuni individuale, cei de la carma Fed-ului, a Bancii Angliei, a ECB-ului au incercat sa previna un dezastru. Dincolo de analize din afara, exista relatari din culise, marturisiri ale protagonistilor acelor momente (Bernanke, King, Trichet, Paulson, Geithner, etc) mai mult decat elocvente.

Unii amintesc ca BNR a ratat tinta de inflatie (cu marje) in anii recenti. Dar a ignora socurile externe este nedrept – multe banci centrale au fost in aceasta situatie. “Socul intern” de la jumatatea lui 2015 (scaderea dramatica a TVA la alimente) este de pus la socoteala – asa cum a fost in sens invers socul cresterii TVA la 24%. Banca Nationala are  alaturi de problematica preturilor marea chestiune a stabilitatii financiare. Cum aceasta depinde esential de ce fac bancile mama, se intelege de ce era vital pentru Romania si alte economii din Europa Centrala si de Rasarit sa nu sufere o masiva si brutala retragere de resurse financiare (dezintemediere)

În România, ca și la nivel european, se aplică un prag maxim de 100 mii euro pentru depozitele bancare garantate. În aceste condiții, introducerea unui plafon de 150 mii euro în Legea dării în plată nu este discriminatorie, ci este simetrică din punct de vedere conceptual.  În legislația din România sunt prevăzute plafoane precum: deducerea personală pentru persoanele fizice cu un venit lunar brut de până la 3000 lei; alocația pentru susținerea familiei și venitul minim garantat, ambele raportate la indicatorul social de referință; cotă redusă de TVA de 5% pentru livrarea de locuințe a căror valoare este sub 450 mii lei. Aceste plafoane nu sunt discriminatorii, ci răspund unui scop social.

Săptămâna trecută, în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, a fost repusă pe rol „darea în plată”. La capătul unei ședințe lungi, cu multe momente tensionate, s-a anunțat că rămâne deschisă „cutia poștală” pentru amendamente și propuneri noi. Mâine, 5 aprilie, Comisia va finaliza probabil referatul ce va fi trimis plenului. Document ce ar trebui să le dea certitudinea celor mai mulți dintre deputați, care nu sunt juriști, că în întregul text al legii lucrurile sunt în ordine din punctul de vedere al rigorilor dreptului.

O nouă învolburare străbate societatea românescă, de data aceasta pe inițiativa parlamentară legată de așa numita lege a ”dării în plată”. Ea tinde să se acutizeze indiferent de forma în care va ajunge, probabil, să fie votată și apoi promulgată, fiind deja retrimisă spre analiză la Parlament, în contextul în care excepționalitatea ei, cred obiectiv pretinsă de initiator, se adaugă la multe alte situații critice din multe alte domenii care ne frământă pe unii și alții (sărăcie, analfabetism, invăţământ, servicii medicale, infrastructură etc.).

Transmisia monetara s-a bizuit in ultimele decenii pe regimul de tintire a inflatiei (IT), dupa ce s-a observat ca un control al agregatelor monetare  este foarte aproximativ, in primul rand din cauza instabilitatii cererii de bani. Dar criza financiara, desi nu a terminat regimul de IT, a ilustrat minusuri ale sale importante: a ocultat riscuri sistemice, a echivalat stabilitatea preturilor cu stabilitatea financiara (neglijarea preturilor activelor financiare). Evenimente extreme (lebede negre, cum le numeste Nassim Taleb) si incertitudinea, ce trebuie distinsa de “risk” (care asociaza la evenimente probabilitati de producere) au aratat si ele limite ale abordarilor ce considera piete perfecte.  De aici rezulta insatisfactia fata de modele macroeconomice care subestimeaza rolul finantei; cum spunea Claudio Borio de la Banca Reglementelor Internationale (BIS), aceste modele sunt precum “Hamlet fara print”.

Suprafinancializarea si fragilitatea sistemelor economice reprezinta o tema tot mai discutata.  Suprafinancializarea este ilustrata de ponderea finantei/industriei financiare in ansamblul activitatii economice – in SUA de pilda, de la 2-3% din PIB in anii ’50 la 7-8% in PIB intre anii 2007-2008, cu o incredibila participare in profiturile corporatiste. Dar, in ultima instanta, ce conteaza cel mai mult este ceee ce se face cu banii; fiindca una este sa investesti in economia reala si altceva sa faci speculatii pe active financiare. De aici si dezbaterea ”cine creeaza banii”,  relatia intre baza monetara (outside money) furnizata de bancile centrale si “’banii interni”(inside money), creati de bancile comerciale. In acest context este de plasat controversa privind sistemul bancar cu rezerve fractionale, care este una veche. Aceasta disputa este de pus in relatie cu observatia, si ea veche, ca sistemul financiar  este predispus la crize, la fenomene de panica – “atacuri”(runs)