Un articol publicat pe acest blog in urmă cu câteva zile a generat o reacție neasteptată. Despre toate acestea, câteva reflecții în zborul peniței

În cursul anului 2020, Banca Națională a României a redus rata dobânzii de politică monetară în mod gradual, de la 2,50% pe an, la 1,50% pe an; o reducere suplimentară a avut loc pe data de 18 ianuarie 2021, până la 1,25% pe an. Această abordare graduală a generat în spațiul public discuții cu privire la nivelul actual al dobânzii de politică monetară a BNR, la ritmul de scădere și măsura în care acestea sunt adecvate pentru sprijinirea revenirii economiei. Unele opinii s-au conturat însă prin promovarea de cifre distorsionate sau prin comparații nepotrivite cu situația din alte țări. 

Economic vorbind, guvernele de după noiembrie 2019 s-au angajat pe un curs corect.

Un avocat, mai recent mare expert în epidemiologie, își aduce aminte de sectorul bancar și lansează în spațiul public ideea că un număr restrâns de instituții financiare sistemice controlează, prin intermediul Băncii Reglementelor Internaționale (BRI), comportamentul băncilor centrale naționale. Ideea, cu iz de teorie conpiraționistă, nu își găsește însă corespondentul în realitatea faptică, după cum vor arăta rândurile ce urmează.

Este binevenit că instituții publice și private fac eforturi pentru ca cetățenii să dobândească cunoaștere economică și financiară mai bună. Și în școli se promovează educația economică și financiară.

Ne ajunge din urmă inflația sau nu este o întrebare chinuitoare pentru mulți în contextul crizei pandemice. Răspunsul trebuie privit însă, spun specialiştii, prin două lentile. Prima este aceea a analizelor tradiționale ale inflației, pe baza metodologiilor internaționale, însușită de marea majoritate a statelor lumii, cea prin prisma raportărilor statistice. A doua, care își face loc mai pregnant în unele comentarii și analize de început, dar legate de criza pandemiei, este cea a măsurării inflației într-o criză de acest fel, produsă la o sută de ani de la o alta, manifestă în primul sfert al secolului trecut. Preocuparea pentru ce se va întâmpla cu inflația are și ea două dimensiuni, respectiv așteptarea producerii creșterii acesteia și căutarea unei explicații asupra întârzierii manifestării ei, în condițiile în care există factori care să o redinamizeze, poate chiar spectaculos.

 Suntem din fericire în faza incipientă a iradierii postadevărului și, ca atare, suportăm efectele încă firave ale discursului negativ. Dar semnele sunt tot mai clare…

Cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică (INS) au arătat că, în termeni trimestriali, economia României a înregistrat o rată de creștere robustă, de 5,6%, în trimestrul III al anului 2020, recuperând parțial pierderea de 12,2% din trimestrul II

Guvernele din lumea întreagă au fost nevoite să facă o alegere dificilă în anul 2020: închiderea economiei prin lockdown sau pierderi mari de vieți omenești. La debutul pandemiei, guvernele au adoptat o soluție care a avut două caracteristici: (i) a sacrificat economia și (ii) nu a conținut o garanție că odată ce va fi epuizată nu va duce la necesitatea unei noi intervenții.

Într-un interviu recent acordat la un post de televiziune privat, un avocat desemnat într-un raport al Asociației Eurocomunicare drept un personaj activ și influent în propagarea de dezinformări legate de pandemia Covid-19[i], își aduce aminte de domeniul bancar și face câteva afirmații care nu sunt adevărate și uneori nici logice despre procedura de recapitalizare internă (“bail-in”) aplicabilă băncilor.

Mark Twain: “Este mai ușor să duci în eroare oamenii decât să îi convingi pe aceștia că au fost duși în eroare”