În articolul “Experiența britanică privind dobânzile excesive: Învățăminte pentru România” de pe blogul BNR, subliniam că prudența autorităților din Regatul Unit în a plafona dobânzile se explică, parțial, prin cunoașterea experiențelor istorice nereușite din domeniul controlului prețurilor. Un cititor îmi comunică scepticismul său în privința acestei motivații. Pentru a risipi îndoielile sale, să vedem în rândurile de mai jos cum este tratat aspectul respectiv în comunicarea către public a autorității britanice relevante, Financial Conduct Authority.

 În anul 2015, în Marea Britanie a fost introdus un plafon asupra dobânzilor la creditele cu cost ridicat ce sunt acordate pe termen scurt. Măsura a privit doar un segment relativ marginal al pieței creditului, ea fiind luată cu respectarea următoarelor principii: prudență în reglementare, studii de impact cuprinzătoare și verificări periodice privind eficiența soluțiilor adoptate, principii ce nu strică a fi aplicate și în România. În esență, plafonarea dobânzilor de către autoritățile britanice rămâne mai curând o excepție decât o regulă.

Trăim o combinație complexă de fenomene, după unii devastatoare pentru lumea economică și socială. Atributele care se dau actualei crize ne înfioară, ea este fără precedent, profundă și abundă în incertitudini. Ea a exacerbat mai mult decât punctele slabe ale țărilor, ale regiunilor și ale populațiilor fragile, le-a atacat călcâiul lui Ahile. Orice însănătoșire, din orice domeniu al activității umane, este acum legată biunivoc de evoluția luptei împotriva Covid-19 și succesele ce vor fi repurtate vor constitui victoria împotriva unui dușman nemilos şi nevăzut, după cum ne spun, cu repetiție, toți specialiștii acestei lumi. Nota de optimism, care străbate perioada de după trimestrul III al anului 2020 cu privire la creșterea economică, nu se referă la plasarea ei în teritoriul pozitiv, ci la descreșteri mai mici față de așteptări. 

O economie de piață este funcțională dacă există o ordine și disciplină fiscal-bugetară

Romania nu poate intra in MCS2, in UB, fara a rezolva problema dezechilibrelor macroeconomice in mod durabil. Nu exista bagheta magica pentru intrarea in UB.

Necesitatea unor indicatori armonizați cu privire la activitatea antreprenorială, pentru a informa factorii de decizie politică și alți actori din ecosistemul antreprenorial, este relevantă pentru toate economiile lumii

În martie 2019, Curtea Constituțională a României constata că o lege ce urmărea limitarea dobânzilor în sectorul financiar este neconstituțională, în principal datorită faptului că nu a fost realizată motivarea și fundamentarea economică, socială și juridică a soluțiilor adoptate[i], legea însăși fiind considerată neclară. Un verdict al acestui for privind o lege similară, ce urmărește protecția consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, urmează a fi pronunțat în următoarele zile. Explică noul act normativ cu claritate soluțiile legislative propuse și efectele acestora? Câteva reflecții personale punctuale în legătură cu acest subiect sunt redate în continuare.

Problema de fond a vremurilor noastre este trăirea momentului acumulărilor multor evenimente (fapte și efecte ale acestora) reprobabile, pe care le-am considerat trecătoare sau ușor gestionabile, accentuând până la refuz pe beneficii. 

Sub conducerea doamnei Christine Lagarde, Banca Centrală Europeană (BCE) pare decisă să se angajeze în prima linie a bătăliei contra schimbărilor climatice. De altfel, doamna Lagarde a subliniat de la preluarea președinției băncii faptul că, pentru această instituție, combaterea încălzirii globale trebuie să devină o „misiune critică”, intenție reiterată recent (10 septembrie). Fără a pune în discuție importanța subiectului, ar trebui să ne întrebam care sunt mecanismele concrete prin care BCE (sau orice altă bancă centrală) ar putea influența politica de mediu. Și, încă și mai important, dacă în acest demers banca centrală ar trebui să fie instituția conducătoare sau doar o verigă dintr-un lanț.

Se extinde de ceva vreme în întreaga lume, fiind foarte fecundă și în mediul academic și politic românesc, ideea că antreprenoriatul autentic și clasa de mijloc extinsă și sustenabilă pot coexista pe termen lung cu o prezență masivă a guvernului în economie. Acest miraj are două fațete, ce se sprijină reciproc. Prima, cea care dă aspectul de veridicitate a fenomenului clamat, este aceea că extinderea ponderii cheltuielilor guveramentale în PIB și creșterea bunăstării au mers împreună. Rareori se amintește în conexiune cu acest aspect creșterea puterii de monopol a unor mari giganți și a entităților too big to fail. Cealaltă, la polul opus, accentuată mai ales după criza din 2008, arată că s-au adâncit inegalitățile economice, ceea ce ar face necesară o creștere a justiției distributive (sau justiției sociale, cum mai este denumită), care s-ar putea înfăptui prin creșterea intervenționismului redistributiv, adică prin creșterea dimensiunii guvernelor măsurată prin ponderea cheltuielilor în PIB. Toate aceste sunt clamate în ciuda faptului că în multe țări ponderea cheltuielilor guvenamentale totale în PIB este apropiată de 50 la sută, iar în câteva dintre ele depășește această proporție, iar creșterea cheltuielilor a venit, aproape peste tot în lume, mai ales pe ruta cheltuielilor sociale, care în multe țări a atins sau chiar depășit 20 la sută din PIB.