Se extinde de ceva vreme în întreaga lume, fiind foarte fecundă și în mediul academic și politic românesc, ideea că antreprenoriatul autentic și clasa de mijloc extinsă și sustenabilă pot coexista pe termen lung cu o prezență masivă a guvernului în economie. Acest miraj are două fațete, ce se sprijină reciproc. Prima, cea care dă aspectul de veridicitate a fenomenului clamat, este aceea că extinderea ponderii cheltuielilor guveramentale în PIB și creșterea bunăstării au mers împreună. Rareori se amintește în conexiune cu acest aspect creșterea puterii de monopol a unor mari giganți și a entităților too big to fail. Cealaltă, la polul opus, accentuată mai ales după criza din 2008, arată că s-au adâncit inegalitățile economice, ceea ce ar face necesară o creștere a justiției distributive (sau justiției sociale, cum mai este denumită), care s-ar putea înfăptui prin creșterea intervenționismului redistributiv, adică prin creșterea dimensiunii guvernelor măsurată prin ponderea cheltuielilor în PIB. Toate aceste sunt clamate în ciuda faptului că în multe țări ponderea cheltuielilor guvenamentale totale în PIB este apropiată de 50 la sută, iar în câteva dintre ele depășește această proporție, iar creșterea cheltuielilor a venit, aproape peste tot în lume, mai ales pe ruta cheltuielilor sociale, care în multe țări a atins sau chiar depășit 20 la sută din PIB.

Un avocat cunoscut pentru poziția sa constantă de demonizare a băncilor a făcut relativ recent o serie de aprecieri legate de o speță a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) privind posibilul caracter abuziv al dobânzii variabile la anumite credite ipotecare din Spania. Comentariile respective, ce doreau a surprinde învățăminte pentru România, sunt însă anapoda, profesionistul dreptului, printre altele, aducând în discuție un indice de referință care nu există în forma prezentată și văzând plafonare de dobânzi acolo unde nu este cazul. Mai multe detalii în continuare.

O creștere a ponderii veniturilor bugetare în PIB altfel decât prin îmbunătățirea colectării ar fi o greșeală

„The next crisis will not conform to our old mental maps; establishing partnerships with those who understand the new landscape is vital to prepare for it.” – Ian Goldin –

Economiile emergente nu pot practica QE ca in economii avansate decat cu limite si o pot face mai ales acele economii emergente care au deficite tinute sub control, sunt mai robuste, au credibilitate in politicile macroeconomice. 

Anul 2020, prin dificultățile lui, a stimulat gândirea economică și modul de acțiune și de guvernare, aducând în prim plan necesitatea a noi abordări, dacă nu direct și imediat în toate cazurile, cu siguranță în perspectivă apropiată ori pe termen lung. Același an ne lasă o moștenire grea, în unele privințe, dacă privim la cheltuielile angajate, modul lor de finanțare și de rambursare a împrumuturilor, dar și benefică, în sensul interpretării ei ca pe un patrimoniu de valori intelectuale și morale, de idei noi (vezi DEX) care pot prinde rădăcini. 

Recenta decizie a băncii centrale americane (Federal Reserve/Fed) de a modifica politica monetară, în sensul de a lăsa inflația să depășească pentru o perioadă ținta de 2 la sută, astfel încât aceasta să compenseze perioada cât inflația s-a situat sub țintă (cu alte cuvinte, urmărind o inflație medie de 2 la sută pe perioade extinse de timp) poate fi privită atât ca o evoluție, cât și ca o revoluție (schimbare de paradigmă)

Privind la știrile care se derulează în țară și străinătate, sentimentul instabilității îți este marcat de neliniștea produsă de contrastul dintre nota optimistă și pesimistă în tratarea aceleiași realități. Fără îndoială că vremurile sunt complicate, pline de provocări, unele din acestea sunt chiar explozive, mai aproape sau mai departe de România. 

Cu ceva timp în urmă, în media socială, o inițiativă a Băncii Naționale a României (BNR) de întărire a stabilității sistemului financiar era prezentată drept un Plan B menit să asigure băncilor menținerea și, eventual, majorarea marjelor lor de profit în dauna economiei naționale. Enormitatea acestor afirmații este demonstrată, atât de termenii inițiativei, cât și de evoluții recente din sistemul financiar european, tot mai multe bănci centrale din țări non-euro semnând acorduri de obținere de lichiditate în euro cu Banca Centrală Europeană, de genul celui încheiat de autoritatea monetară din România și încriminat ca așa-zisul Plan B. Mai multe detalii în continuare.

Chiar dacă o criză pandemică se întâmplă o dată într-o generație, cea prezentă se deosebește de celelalte prin cea mai mare intervenție a guvernelor lumii cunoscută în istorie.