Pandemia a impus închiderea parțială a economiilor, cu un „efect lacăt”^[1] ce înseamnă un declin al activității fără precedent după al doilea război mondial. Numai în țări est europene, după colapsul sistemului comunist, a avut loc o reducere atât de drastică și subită a activității economice, în 1990 – „recesiunea transformațională” cum a numit-o Janos Kornai, mai lovite fiind țările (între care și România) ce au practicat forme foarte rigide ale sistemului până la finele deceniului nouă.

În aceste zile în care peste efectele pandemiei se suprapun veştile rele despre recesiunile din Zona Euro, de care ne leagă în primul rând fluxurile de exporturi şi de importuri, suntem cu ochii pe PIB. Inclusiv banca centrală – care deşi nu are înscrisă între obiectivele sale creşterea economică prin responsabilităţile ce-i revin în asigurarea stabilităţii preţurilor şi a stabilităţii financiare este implicată activ în dinamica PIB-ului. Dacă, bunăoară, cea mai importantă dintre deciziile cu care BNR a deschis confruntarea cu impactul nociv al pandemiei asupra activităţii economice a fost reducerea dobânzii de politică monetară, primul dintre motive este menţinerea unui nivel optim al lichidităţii în bănci, care mai departe să funcţioneze ca amortizor în calea tendinţelor recesioniste.

Pentru a respecta promisiunea din articolul meu anterior de pe acest blog, revin cu argumente suplimentare pentru a fi cât mai clar pentru cititori de ce replicarea pachetelor de sprijin economic din SUA nu poate fi făcută de multe alte țări, nu numai de România, principalul motiv ținând de problema sustenabilității deficitelor bugetare. Aceste țări nu își permit luxul de a avea deficite publice mari, întrucât moneda lor nu ocupă o poziție specială în tranzacțiile comerciale și financiare internaționale cum este cazul monedei americane.

Pentru Banca Națională, care acumulase atunci cel mai voluminos stoc de aur existent vreodată în România, urgența întâi era să-si adăpostească într-un loc sigur Tezaurul. De la guvern primise asigurări că i se va acorda “orice concurs ar cere”. I-a revenit BNR dreptul de a decide între trei propuneri: 1) transportul Tezaurului într-o țară europeană prietenă; 2) transportul într-o țară neutră din sud; 3) adăpostirea pe teritoriul românesc. 

Există o realitate a mediului politic, care este în stare să promită orice pentru a fi ales, cu precădere într-un an electoral.

În ultimele zile, un analist economic publică articol după articol și apare la posturi de televiziune pentru a face cunoscute publicului opiniile sale privind consecințele economice ale crizei sanitare declanșate de Covid – 19 și soluțiile posibile de înlăturare a acestora. Analiza discursului său relevă însă numeroase indicii că ne aflăm în fața unui demers jurnalistic, cu iz propagandistic, în care contează foarte mult prezentarea emoțională a faptelor în dauna obiectivității. În plus, avem de a face cu calcule greșite, confuzii între noțiuni economice, erori elementare de logică, comparații nepotrivite, toate acestea de natură a afecta serios reputația analistului respectiv. 

Trei sunt stâlpii pe care se întemeiază istoria de 140 de ani a Băncii Naţionale a României.  Consolidând un sistem de conexiuni, dezvoltat de-a lungul timpului, între trei mari centre vitale:  legea, specialiştii şi moralitatea. Laolaltă, au dat şi dau anvergura unei construcţii instituţionale ce şi-a încorporat în gene ceea ce societatea românească  de la cumpăna secolelor XIX şi XX  avea mai valoros.  

Regele Carol I semna Actul de naștere al Băncii Centrale. Nași i-au fost Prim-Ministrul Ion C. Brătianu și Gânditorul, Omul Politic și Omul de Afaceri Eugeniu Carada. Ambii, reprezentanți de vârf ai elitei intelectuale a vremii! Elită care s-a implicat puternic și decisiv în procesul de emancipare socială, de educare și ridicare a moralului populației, premise cardinale pentru organizarea dezvoltării economice a țării și modernizarea societății.

Numeroși economiști de marcă din întreaga lume militează pentru un răspuns rapid și de substanță pentru a se face față sfidărilor impuse de criza Covid19. Totodată, ei se apleacă și asupra aspectelor unei noi ordini economice în perioada post-criză. Mai jos sunt redate, în sinteză, meditațiile a trei cunoscuți economiști europeni în această privință.

Dreptul de proprietate este sacru şi inalienabil. Iar când este pus în discuţie,  indiferent din ce motiv, argumentele, probele trebuie să se subordoneze  LEGII şi să rămână în graniţele PRINCIPIULUI.