România şi-a făcut bancă centrală înaintea Statelor Unite ale Americii şi a multor alte ţări dezvoltate, care nu este deloc întâmplător. Atunci, în ultimele decenii ale veacului al XIX-lea, istoria adunase laolaltă, pe pământul românesc, oameni providenţiali, evenimente cardinale şi fapte de excepţie, configurând astfel o epocă pe cât de luminoasă, pe atât de reverberantă.
Banca Naţională, înfiinţată în anul 1880, a fost autorizată prin lege să emită bilete de bancă cu acoperire în aur. Mai mult, biletele de bancă ale BNR erau convertibile în aur. Se înfăptuise astfel, în secolul al XIX-lea, ceea ce Costin Kiriţescu avea să observe în secolul XX. România avea deja o monedă grea… „o monedă cu care se plăteşte întotdeauna uşor, chiar dacă locul plăţii e la mii de kilometri distanţă de locul emisiunii“.
Banii noştri, între 1867 şi 1880, erau într-adevăr puţini. Dar nu erau însă puţine ideile bune pe care înaintaşii noştri le aveau despre bani.
Eugeniu Carada a lăsat ţării o bancă centrală modernă şi a format, după propria-i exprimare, „moravuri solide de piaţă comercială“.
În discuția Camerei Deputaților se află un proiect de lege privind protecția consumatorilor față de cesiunile “speculative” de creanțe. Textul are numeroase slăbiciuni, de la definiții neclare și greșeli elementare de tehnică legislativă la soluții juridice de natură a conduce la posibile încălcări ale principiului separației puterilor în stat, toate acestea fiind documentate temeinic de Consiliul legislativ în avizul său.
În primele două părți ale acestui articol am arătat că un compromis acceptabil între dezideratele economice și constrângerile date de resursele limitate ale planetei l-ar constitui o creștere economică modestă combinată cu o plafonare a populației, care în conjuncție cu progresul tehnologic să facă posibilă o creștere a PIB/locuitor.
Mediul de afaceri va trebui să își schimbe radical optica, dinspre maximizarea profitului pe termen scurt și producție masivă de bunuri cu ciclu de viață scurt, înspre producție mai mică de bunuri cu ciclu de viață lung și având drept obiective atât profitul, cât și recuperarea /refolosirea resurselor
Cresterea veniturilor fiscale cu cateva procente din PIB ar ajuta consolidarea bugetara si ar permite finantarea mai buna a bunurilor publice, inclusiv a cheltuielilor sociale.
„Ideea referitoare la o economie care nu crește poate fi o anatemă pentru un economist. Dar ideea unei economii în continuă creștere este o anatemă pentru un ecologist.” scrie Tim Jackson în cartea Prosperity without Growth
Un pachet de legi anticămătărie a fost transmis recent la Camera Deputaților pentru dezbatere. Trei dintre cele patru proiecte de lege din pachet păcătuiesc însă prin definirea defectuoasă a noțiunii de creditor financiar, ceea ce duce la neincluderea în sfera lor viitoare de aplicabilitate a sucursalelor instituțiilor de credit străine din Uniunea Europeană (UE) ce operează pe teritoriul României. Și uite așa, dintr-o greșeală ce relevă o slabă cunoaștere a legislației bancare europene și naționale, se poate ajunge, în absența corecțiilor, la discriminarea instituțiilor de credit persoane juridice române, unele dintre ele cu capital majoritar românesc, prin crearea de condiții competitive inegale.
