Recenta decizie a guvernului român de a introduce o taxă pe activele instituțiilor bancare a declanșat o amplă dezbatere publică, în cadrul căreia, pentru susținerea anumitor puncte de vedere, se recurge adesea la comparații internaționale. Din păcate, comparațiile respective sunt în multe cazuri incorecte, iar aceasta se datorează unei documentări deficitare sau unor încercări de dezinformare. De aceea, voi prezenta în continuare, sumar, experiența altor țări din Uniunea Europeană (UE) în domeniul impozitării speciale a sectorului financiar, din dorința de a pune suprataxa din România în context european și a facilita o mai bună înțelegere a comparațiilor ce sunt avansate de diverși analiști.

Taxa asupra activelor finaciare nete ale băncilor, a cărei magnitudine variază în funcție de abaterea ratei ROBOR de la referința de 2 la sută introdusă de guvern, va avea ca efect, printre altele, reducerea substsanțială a creditării. Este exact efectul care apare atunci când o economie intră în recesiune. De acest efect se tem toți, de la populație la guvernanți, de la clienți la bănci. Când apare, reducerea creditării încetinește creșterea conomică sau accentuează o recesiune.

Rata de referinta anuntata de MFP este foarte problematica in relatie cu politica monetara, cu stabilitatea financiara. “Inovatii” in politica economica se pot face, dar cu atentie. Iar practicile mai putin bune ale bancilor, inclusiv “optimizari fiscale”, pot fi combatute altfel. Rata de referinta si suprataxa sunt de reexaminat si cai pentru a remedia situatia exista.

Este mai puțin bine când informațiile şi analizele realizate de experții băncii sunt răstălmăcite în tonuri de un populism strident, care nu au nimic de a face cu fenomenele analizate. 

Secolul XX este marcat de confruntarea intre democratie si regimuri totalitare; este marcat de doua razboaie cumplite, ce s-au purtat nu numai in Europa. In ambele confruntari, SUA au fost factor decisiv in inclinarea balantei de partea pacii si democratiei. Principiile declaratiei wilsoniene (a Presedintelui SUA, Woodrow Wilson) au calauzit un mers al faptelor catre “neatarnare” pentru numeroase popoare, intre care si romanii care traiau in imperiul austro-ungar, in Transilvania. Unirea Transilvaniei cu Romania face parte din procesul de realizare a unitatii nationale.

Ministrii de finante ai Frantei si Germaniei, Bruno le Maire si Olaf Scholz, au propus formarea unui buget al zonei euro menit sa reduca din discrepante economice. Propunerea este de bun simt avand in vedere incompletitudinea uniunii monetare ca arhitectura institutionala si aranjamente de politici. De mult timp experti si responsabili politici imbratiseaza teza ca lipsa aranjamentelor de ordin fiscal (ce nu trebuie sa fie fi reduse simplist la “reguli”) este o carenta majora a functionarii zonei euro.

Vorbim de un model economic al României ca stat membru al UE și care trebuie să performeze în cadrul a două procese, cel al integrării europene şi, prin aceasta și cel al globalizării, la un moment în care conștientizăm că ne îndreptăm și spre o nouă paradigmă.

Articolul de față nu este despre pompieri, ci despre un aspect complementar al protecției legale a supraveghetorilor bancari. Mai exact, el privește acoperirea costurilor cu procedurile judiciare inițiate împotriva personalului autorității de supraveghere. Autorul a ales însă titlul de mai sus, inspirat din poziția unor supraveghetori dintr-o țară latino-americană, întrucât el arată foarte bine, prin analogie, de ce supraveghetorul bancar trebuie să se bucure de siguranță juridică în exercitarea atribuțiilor sale și de absența amenințării expunerii la costuri personale pentru acțiuni legale întreprinse în interes public.

În mass media din România a fost preluată în urmă cu câteva zile o opinie a unui avocat și, în același timp, profesor universitar de drept comercial, conform căreia Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a confirmat că dobânzile din contractele de credit trebuie plafonate la nivelul celor obișnuite, hotărâre ce ar trebui cunoscută de anumiți legiuitori autohtoni care dezbat legea plafonării costurilor creditelor bancare.Opinia exprimată nu reflectă corect decizia judecătorilor europeni, e ilogică pe alocuri și e de natură să dea naștere la confuzii, după cum voi explica în continuare. Hotărârea CJUE se referă la validitatea doctrinei Tribunalului Suprem din Spania în privința caracterului abuziv al dobânzilor moratorii (penalizatoare) și nu are nicio legatură cu vreun regim de plafonare a dobânzilor obișnuite stabilite prin contractele de împrumut.