Vorbim de un model economic al României ca stat membru al UE și care trebuie să performeze în cadrul a două procese, cel al integrării europene şi, prin aceasta și cel al globalizării, la un moment în care conștientizăm că ne îndreptăm și spre o nouă paradigmă.
Articolul de față nu este despre pompieri, ci despre un aspect complementar al protecției legale a supraveghetorilor bancari. Mai exact, el privește acoperirea costurilor cu procedurile judiciare inițiate împotriva personalului autorității de supraveghere. Autorul a ales însă titlul de mai sus, inspirat din poziția unor supraveghetori dintr-o țară latino-americană, întrucât el arată foarte bine, prin analogie, de ce supraveghetorul bancar trebuie să se bucure de siguranță juridică în exercitarea atribuțiilor sale și de absența amenințării expunerii la costuri personale pentru acțiuni legale întreprinse în interes public.
În mass media din România a fost preluată în urmă cu câteva zile o opinie a unui avocat și, în același timp, profesor universitar de drept comercial, conform căreia Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a confirmat că dobânzile din contractele de credit trebuie plafonate la nivelul celor obișnuite, hotărâre ce ar trebui cunoscută de anumiți legiuitori autohtoni care dezbat legea plafonării costurilor creditelor bancare.Opinia exprimată nu reflectă corect decizia judecătorilor europeni, e ilogică pe alocuri și e de natură să dea naștere la confuzii, după cum voi explica în continuare. Hotărârea CJUE se referă la validitatea doctrinei Tribunalului Suprem din Spania în privința caracterului abuziv al dobânzilor moratorii (penalizatoare) și nu are nicio legatură cu vreun regim de plafonare a dobânzilor obișnuite stabilite prin contractele de împrumut.
Acum zece ani, în octombrie 2008, se prăbuşea Lehman Brothers. O bancă americană dintre acelea despre care se afirma că… sunt prea mari ca să cadă. Criza ameninţa să lovească întreaga planetă.
Recent în spațiul virtual a fost lansată o opinie ce susține că Banca Națională a României ar trebui să stea la distanță de atribuția de supraveghere a băncilor, care ar trebui să revină unei instituții distincte și realmente independente de deținătorii puterii economice, asa cum este în Marea Britanie. Trimiterea la modelul britanic este însă greșită, întrucât în acest stat entitatea responsabilă cu supravegherea prudențială a instituțiilor de credit este banca centrală (Banca Angliei), prin substructuri ale sale. Detalii legate de acest subiect, precum și față de alte afirmații eronate ce privesc cadrul britanic privind protecția consumatorilor și concurența sunt prezentate în continuare
În articolul “Control și presiuni de catifea la banca centrală” un preacunoscut avocat, profesor de drept de altfel, a exprimat o serie de opinii lipsite atât de veridicitate, cât și de conținut economic cu privire la politica monetară a Băncii Naționale a României (BNR). În calitate de specialist implicat în această activitate, dar și de economist preocupat de evoluțiile economice și financiare ale României și în egală măsură de importanța înțelegerii adecvate a acestora de către publicul larg, mă simt dator să fac o serie de clarificări.
Libertatea în general și mai precis cea de exprimare reprezintă un bun de mare preț. Dar, în același timp, este imperios necesar ca libertatea, indiferent de forma acesteia, să fie însoțită de responsabilitate, să nu distorsioneze adevărul, să nu schimbe voit și într-o manieră negativă credința și percepțiile celor din jur. Libertatea implică și obligații, nu doar drepturi.
Articolul induce confuzie și creează percepții eronate la nivelul publicului și al societății românești în ansamblu. În aceste condiții, am decis să-mi exprim public dezacordul (în baza libertății de exprimare) și să afirm (dar cu responsabilitate) că articolul respectiv inventează un pseudo-subiect pentru a pune încă o dată la îndoială activitatea băncii centrale.
BNR implementează politica monetară în același mod în care o face orice bancă centrală modernă atât din Europa, cât și din lume!
Cine citeste documente ale BNR, inclusiv minutele sedintelor de politica monetara, constata referiri la gestionarea lichiditatii. Aceasta din urma este parte din modul in care o banca centrala isi formuleaza si aplica politica monetara. Sunt opinii care fac legatura intre injectii de lichiditate ale bancii centrale si mersul inflatiei in ultimii ani la noi sugerandu-se legaturi cvasimecanice. Sunt si opinii care reproseaza BNR ca lasat rate de dobanda pe piata monetara (inter-bancara) sa ajunga la peste 3%, cat sunt in prezent. Merita de aceea sa evidentiem aspecte privind relatia intre cantitatea de moneda de baza (emisa de banca centrala) si conditiile monetare in economie, dinamica inflatiei, echilibrele externe si conduita BNR.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis, în urmă cu câteva zile, că directiva 93/13/CE nu se aplică practicilor de cesiune sau cumpărare de credite, nici dispozițiilor legale naționale care reglementează transmiterea creditelor și substituirea cedentului de către cesionar în procedurile în curs. Hotărârea are la bază cereri de decizie preliminară formulate de o instanță spaniolă, ca urmare a îndoielilor legate de sfera de aplicare a retractului litigios și a eficacității sale ca instrument de protecție a consumatorilor. Detalii în continuare.
În plan național, singurul instrument stabilizator rămâne politica fiscal-bugetară, ordonată într-o disciplină care să nu admită deficite interne şi externe peste pragurile admise
