Category

Articol

Category

Aşa cum era de aşteptat, apariţia, la data de 1 martie 2017, a “Cărţii albe privind viitorul Europei“ sub semnătura Preşedintelui Comisiei Europene, Jean – Claude Juncker, a stârnit numeroase discuţii. Din păcate, cele mai multe luări de poziţie din spaţiul public românesc exprimă teamă şi indignare faţă de perspectiva creării Europei cu două viteze, demonstrând ignorarea câtorva lucruri fundamentale.

Cartea Alba a Comisiei Europene privind Viitorul Uniunii a starnit  controverse. Documentul, cu  cinci scenarii evocate (status quo (carry on), cu accent pe Piata Unica, “coalitii ale celor ce vor”, mai putin dar mai bine, toti si mai mult), ilustreaza mari incertitudini, provocari si dileme cu care se confrunta statele membre, institutiile europene. 

Guvernatorul BNR a scris o carte de sinteză, în afara sferei reglementate de Legea 206/2004, punând la dispoziţia tuturor celor interesaţi o lucrare în care să găsească tot ce a fost important în politica monetară a BNR din 1990 până în 2008

Sub reflectorul “României libere” a ajuns o carte a guvernatorului  BNR Mugur Isărescu, publicată în anul 2009: “Contribuţii teoretice şi practice în domeniul politicilor  monetare şi bancare”. Ziarul a publicat o anchetă de presă, semnată de Sorin Semeniuc, având ca subiect amintita carte. De reţinut titlurile ce se vor şocante: “Guvernatorul Băncii Naţionale acuzat de lipsă de etică academică”; “Isărescu, plagiat din Isărescu”; “Autoplagiatul lui Isărescu este fără dubiu”. Toate fiind subsumate următoarei informaţii: „Guvernatorul BNR a preluat aproape integral, într-o carte din 2009, fără a menţiona explicit acest lucru, 180 de pagini din trei volume pe care le publicase în anii anteriori”. 

Dezbaterile juridice din ianuarie-februarie au depăşit cadrul lor firesc (sălile tribunalelor, instituţiile de anchetă, CSM-ul, facultăţile de drept, institutele de cercetări, asociaţiile juriştilor) şi au coborât în stradă. În Bucureşti şi în marile oraşe, săptămâni în şir, zeci de mii de protestatari au umplut seară de seară, pieţele publice şi străzile, cerând imperios legi drepte. Din stradă, dezbaterile juridice s-au mutat în tot ceea ce înseamnă astăzi mass-media: televiziuni, staţii de radio, ziare, reviste, bloguri, reţele de socializare. Vocile societăţii civile, puternice, tot mai puternice, s-au pronunţat în virtutea dreptului constituţional la opinie. Dar una e dreptul de exprimare publică şi alta dreptul ca ştiinţă. În focul dezbaterilor, multe dintre vocile societăţii civile s-au avântat pe tărâmul ştiinţei dreptului… formulând puncte de vedere nu numai confuze, dar care au şi produs confuzie.

Voci din noua administratie republicana reproseaza Germaniei ca ar fi avantajata in relatiile comerciale internationale datorita unui nivel subevaluat al euro –care ar explica balanta sa comerciala puternic excedentara. Berlinul respunde ca nu este responsabil de nivelul euro, ca se cuvine sa fie avuta in vedere politica Bancii Centrale Europene (BCE), care are in vedere situatia din zona euro in ansamblu

Ceea ce poate fi numit “’Noul protectionism” echivaleaza cu mai multa interventie in economie/societate si se manifesta in forme si cu intensitati diferite. Cand se pune in discutie arhitectura multilaterala a reglementarii schimburilor internationale avem de-a face cu o abordare noua radicala; sunt insa si cai insidioase, care nepunand in discutie multilateralismul urmaresc sprijinirea unor companii nationale, sectoare economice.

Din primăvara anului 2016, în spaţiul public s-au adus în mod repetat acuzaţii nefondate şi iresponsabile la adresa activităţii BNR. Deşi sunt formulate de doar câţiva analişti, fiind redate sau reflectate, cu intensitate diferită, în câteva canale mass media – inclusiv de ziarul Bursa, prin intermediul mai multor interviuri -, gravitatea acestor acuzaţii este accentuată de faptul că ele vizează şi domeniul politicii monetare – principala atribuţie a unei bănci centrale.

Economia noastră este sub incidenţa situaţiei foarte complicate din Europa. Zona euro suferă în continuare, deşi o revenire economică are loc, sprijinită fiind de măsurile non-standard ale BCE. Există tendinţe protecţioniste în extindere. Tensiunile geopolitice măresc incertitudinile. Ordinea geopolitică, într-o lume multipolară, este mai neclară. Intervine aici ascensiunea Chinei, care devine pentru America, în secolul XXI, ceea ce a fost URSS ca rival geopolitic în secolul XX. Dacă 2017 va lovi în plus coeziunea UE, efectele pentru economia noastră vor fi rele.

Cel mai recent studiu privind adoptarea monedei euro în Româniaşi monitorizările periodice realizate de Banca Naţională a Românieiindică faptul că pe parcursul ultimului deceniu s-au realizat progrese notabile în recuperarea decalajelor, în prezent fiind îndeplinite formal criteriile de convergenţă nominală stabilite prin Tratatul de la Maastricht. Totuşi, diferenţele structurale între România şi zona euro rămân semnificative. Încadrarea în valorile criteriilor trebuie însă privită dintr-o perspectivă temporală adecvată, cu scopul sustenabilităţii acesteia pe termen mediu.