Deficitul de cerere din România a dispărut undeva în cursul anului 2013, după care a apărut un surplus de cerere. Cu alte cuvinte, PIB-ul efectiv al României a întrecut nivelul său potențial încă din 2013 sau, în jargon, gap-ul PIB a devenit pozitiv. Afirmația mea nu a exprimat o intuiție. Ea s-a bazat pe o demonstrație riguroasă a existenței unei supraestimări sistematice și, de aceea, inevitabile pe termen mai lung, a nivelului PIB potențial și a ratei naturale a dobânzii, in orice proces de estimare a acestor variabile neobservabile, indiferent de instituția/persoana care face estimarea.

Populismul, adică acea „atitudine social politică, adesea conjuncturală sau demagogică, urmărind câștigarea simpatiei populare” pare să fie mai viu ca oricând în România. Iar acest lucru nu poate decât să îngrijoreze, căci, chiar dacă nu ar fi conjuncturală sau demagogică, o asemenea atitudine social politică este ghidată de câștigarea simpatiei poporului, și nu de rezolvarea problemelor acestuia. Din acest motiv, întotdeauna și inevitabil, populismul „sădește” un rău, cum foarte sugestiv s-a exprimat Cristian Pantazi. Scopul acestui articol este să arate cum sădește populismul în România.

Recent, un analist economic și-a exprimat scepticismul legat de valoarea adaugată pe care ar putea-o aduce Comitetul Național pentru Supraveghere Macroprudențială (CNSM) în economie, dată fiind  componența sa actuală ce reunește reprezentanți ai următoarelor instituții: Banca Națională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară și  Guvernul României. Potrivit analistului, CNSM trebuie să nu fie legat de aceste institutii, pentru a fi independent și transparent. Propunerea sa contravine însă unei recomandări europene și practicii din domeniul supravegherii macroprudențiale a țărilor din UE.

Latinii aveau obiceiul să sintetizeze preceptele în puține cuvinte. Așa a apărut și sintagma « post hoc, ergo propter hoc » care se traduce prin « după aceea, deci din cauza aceea ». Practic, ei se îndoiau de faptul că simpla secvențialitate între două evenimente ar trebui să postuleze și o legatură de cauzalitate între ele. Mi-am amintit de această expresie  citind valuri-valuri de inepții despre un moment din tumultuoasa istorie a tinerei economii de piață românești : atacul speculativ împotriva leului din octombrie 2008 și urmările sale.

România evoluează într-un context internațional, în care potențialii investitori compară posibilități de plasament în circa 150 de ţări emergente. Orice îmbunătățire a parametrilor macroeconomici atrage în ţară o finanțare mai abundentă şi mai ieftină; orice înrăutățire a lor duce la o finanțare mai precară şi mai scumpă, deoarece investitorii vor prefera să-şi plaseze banii în alte ţări.

Teoria că procesul de rezoluție bancară urmărește doar salvarea cu orice preț a  băncilor sistemice de la faliment începe a fi promovată tot mai insistent în dezbaterea publică din România. În acest context, se afirmă că rezoluția s-ar caracteriza prin lipsa oricăror sacrificii și restricții pentru băncile respective. Susținerea unei asemenea teorii denotă însă o neîntelegere a scopului mecanismului de rezoluție bancară și a modului cum acționează instrumentele de rezoluție. Clarificările necesare sunt oferite în continuare.