Lumea trece printr-o perioadă foarte dificilă, iar politicile urmate de autoritățile principalelor economii ale lumii încearcă să găsească o cale către lumină, deși marja de manevră este tot mai restrânsă, în condițiile datoriilor publice record și ale dobânzilor coborâte în teritoriul negativ. Este drept, România se află într-o situație ceva mai bună, pentru că are o creștere economică relativ robustă, pe fondul unei datorii publice mai reduse, deși în creștere, și a unor rate ale dobânzii rămase în teritoriul pozitiv. În treacăt fie spus, aceasta situație mai bună este, printre altele, rodul unor politici corecte, urmate un număr semnificativ de ani, după criza din 2008.

Pe lângă efectele dureroase, crizele economice au și beneficii. Unul dintre aceste beneficii este acela că momentele cruciale, cum sunt crizele, ne obligă să analizăm la ce anume din stocul nostru de cunoaștere trebuie renunțat, din cauză că e greșit, și ce anume trebuie adăugat. În acest scop, cele mai multe studii se concentrează pe cercetarea câte unei crize (sau criză cu criză), adică pe perioada premergătoare și pe perioada imediat următoare crizei. Spre deosebire de studiile cu caracter general, în mod corect, studiile dedicate ciclului de afaceri se concentrează pe cercetarea evoluțiilor economice ca pe o succesiune de alternanțe între crize și perioade de avânt economic, dar rareori consideră că acestea sunt conduse de alternări succesive între rațiune-euforie-panică-rațiune, unde rațiunea este definită ca o concordanță permanentă între mijloace și scopuri. Aici voi arăta că această din urmă abordare este cea benefică. Ea susține două concluzii: prima, reglementările excesive nu pot tempera ciclul economic; a doua, relaxările cantitative sunt mai puțin eficiente decât politica fiscală în reinflatarea economiei.  

O acuză adusă în ultima perioadă Băncii Naționale a României (BNR) este aceea că banca centrală se face responsabilă de problemele financiare create de băncile populare în urma cu peste un deceniu și jumătate. Voi demonstra în rândurile de mai jos falsitatea acestei încriminări, având avantajul de a fi o persoană ce a fost implicată în reglementarea organizațiilor cooperatiste de credit.  BNR nu a contribuit în niciun fel la declanșarea crizei băncilor populare, din contră a rezolvat această problema, la solicitarea legiuitorului român.

Seria afirmațiilor tendențioase și complet nefondate privind opțiunea BNR de a nu mai valorifica în ultimii zece ani, prin efectuarea de depozite (la contrapartide private), rezerva de aur a României menținută la Londra a fost reluată marți seară de către dl. Lucian Isar în cadrul unei emisiuni televizate.

Aseară, la un post de televiziune, discuția despre BNR era așa de aprinsă, încât cu greu s-ar fi putut desfășura, cu răbdarea necesară, raționamente convingătoare care să poată fi înțelese de către public. În acest context, în ciuda intervențiilor telefonice ale lui Dan Suciu și ale lui Adrian Vasilescu, două acuze false la adresa BNR nu au fost adecvat demontate: (i) aceea că, în esență, guvernatorul Isărescu ar fi spus că aurul aflat în tezaurul de la BNR nu ar valora nimic și (ii) aceea conform căreia conducerea BNR stabilește salarii și bonusuri, mai mult sau mai puțin, după bunul plac.

Începând cu luna august 2005, BNR a adoptat o nouă strategie de politică monetară: ţintirea inflaţiei. În cei 11 ani de implementare aceasta a vizat consolidarea procesului dezinflaţionist, obiectivul fiind de a asigura stabilitatea preţurilor pe termen mediu. În contextul unor păreri care pun la îndoială eficacitatea acestei strategii, analiza și datele prezentate aici aduc, o dată în plus faţă de rapoartele şi analizele publicate cu caracter regulat de BNR, o serie de clarificări privind implementarea strategiei și rezultatele acesteia.

BCE consideră că, indiferent dacă banca centrală este organizată ca un organism aflat în proprietatea statului, un organism specializat de drept public sau ca o societate pe acțiuni, există riscul ca statul sau acționarii să își exercite influența asupra procesului decizional al acesteia în ceea ce privește misiunile legate de Sistemul European al Băncilor Centrale…

Se discuta din nou despre asistenta financiara primita de Romania de la UE si institutii financiare internationale (FMI si Banca Mondiala) dupa 2008. Sunt, in principal, doua teme controversate: daca a fost nevoie de imprumut; si daca dimensiunea asistentei a fost indreptatita.